Acasă Politică locală Vise și dorințe pentru posturi guvernamentale. Șeful PNL Timiș vrea miniștri sau...

Vise și dorințe pentru posturi guvernamentale. Șeful PNL Timiș vrea miniștri sau secretari de stat

Alin Nica își propune ca PNL Timiş să aibă în noul guvern al României, fie miniștri, fie secretari de stat, iar în sprijinul său spune că filiala condusă de el are cei mai mulți parlamentari din județ. Chiar unul dintre aceștia, Marilen Pirtea, nu spune nu la un post de ministru, la Cultură: ”Fiecare soldat are în geantă bastonul de mareșal”

Alegerile sunt gata, guvernul se negociază, iar PNL Timiș vrea să aibă oameni acolo sus, în conducerea țării. În guvernul monocolor liberal, județul e reprezentat de doi secretari de stat, Cătălin Iapă, la Ministerul Dezvoltării, respectiv Ciprian Bogdan, la Sănătate. Dacă primul și-a făcut treaba pentru mai mult timp, cel de-al doilea numai ce a intrat pe post și nu se știe câtă vreme va mai fi acolo. Până atunci, el a renunțat la locul de consilier județean.

Acum, Alin Nica, liderul PNL Timiș spune că filiala merită locuri acolo sus, deși recunoaște că va fi greu să le și obțină.

”PNL are cei mai mulți parlamentari de Timiș. Mă voi ocupa personal să arătăm ce facem pentru Timiș, pentru Timișoara sau Lugoj. (…) PNL va avea zece ministere și sunt 46 de filiale, e dificil să știi cine va reuși să impună acei miniștri. Noi (n.r. Timiș) avem o strategie pe ansamblu, sunt câteva domenii unde vrem să fim sprijiniți, fie la nivel de ministru, fie din eșalonul 2”, spune Nica.

Unul dintre parlamentarii PNL din cel mai vestic județ al țări, Marilen Pirtea, crede că își poate îndeplini un vis, de a fi ministru al Culturii, deși se vorbește despre acordarea acestui portofoliu pentru cei de la UDMR.

”Orice soldat are bastonul de mareșal ăn geantă, orice e posibili. Deocamdată nu sunt împărțite portofoliile, pentru Timiș sunt importante și Cultura și Infrastructura”, a spus Marilen Pirtea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 –  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și părinților, care va avea...

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro....

Politica fiscală schimbă regulile jocului pentru turismul estival din România

Modificările de politică fiscală adoptate în ultimii ani au început să se simtă concret în sectorul turismului, tocmai în perioada în care afacerile din...

Drone și impozite duble: cum descoperă primăriile garajele și anexele nedeclarate

Proprietarii care au ridicat garaje, terase sau anexe fără să le declare autorităților riscă să plătească impozite semnificativ mai mari. Din 2026, primăriile au...