Acasă Politică locală Totul e bine când se termină cu bine! Ripensia învinge în ultimul...

Totul e bine când se termină cu bine! Ripensia învinge în ultimul meci al anului Farul

Emoții până în ultimul minut, dar e bine că cele 3 puncte au rămas aici. Ripensia și Farul Constanța au jucat ultimul meci oficial din 2020 din liga secundă. După o luptă ca la „Podul Înalt”, adică în noroaie, gazdele s-au impus cu 1-0.

Ambele echipe aveau nevoie de victorie, gazdele pentru a scăpa de locul 19, oaspeții pentru a visa în continuare la un loc în play-off. Pe un teren greu, cele două formații au făcut risipă de energie pentru a-și îndeplini obiectivul.

Ripensia a început mai bine și a avut două șanse mari prin Sokovic, de fiecare dată cu capul, dar nu l-a învins pe Dur-Bozoancă, fost portar la ASU Politehnica și U Cluj. Apoi, Farul a replicat prin Banyoi, acesta fiind oprit de Dobre în a marca, apoi de transversală. Până la pauză, un alt jucător de la Farul care a trecut pe la Timișoara, dar la ACS, Bîrnoi, a pus presiune în unele ocazii pe poarta gazdelor, apoi Mihai Ene putea marca înainte de pauză pentru amfitrioni, dar la vestiare s-a intrat cu 0-0.

Jocul a avut ritm nebunesc și în partea secundă, cu echipele atacând ca la handbal, alternativ. Silaghi și Măzărache ratează oportunități bune pentru oaspeți, apoi Neagu este foarte aproape de gol… care avea să vină în sfârșit în minutul 66, când Stoi a centrat perfect și Sokovic a marcat de la 6, 7 metri cu capul, 1-0. Fariștii s-au aruncat în atac, Măzărache și Bîrnoi nu l-au învins însă pe Dobre, apoi Popovici a șutut și el periculos, ca Tudorache să își bată efectiv joc de un contraatac. El scăpase singur cu portarul advers încă din jumătatea proprie, dar s-a încurcat la finalizare. Noroc că ocaziile nu s-au răzbunat și chiar dacă până la final ambele echipe puteau înscrie, tabela a rămas nemodificată, 1-0.

Trei puncte mari pentru Ripi care urcă patru locuri până pe 15, în timp ce Farul rămâne deocamdată pe 12, dar speră să câștige la masa verde meciul de la Cluj.

Ripensia Timișoara: Dobre – A. Macrițchii, Rogac, Lalic, Fridrich – V. Macrițchii, Coulibaly (Stoi 46′), Al. Neagu (cpt.)(Al. Popovici 70′), Vasluian (Gladun 58′) – Mih. Ene (Vl. Tudorache 58′), Sokovic (Golda 90+1′)
Antrenor: Cosmin Petruescu

Farul Constanța: Dur-Bozoancă – Greu, Antoche (cpt.), Cărăruș, Carabela – R. Silaghi, Cruceru, Bîrnoi – Hordouan, Banyoi, Măzărache
Antrenor: Ianis Zicu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

De ce medicii recomandă un control stomatologic înainte de concediu?

Vacanța de vară este perioada cea mai așteptată a anului, însă problemele dentare apărute în concediu pot transforma rapid câteva zile de relaxare într-o...

Camere panoramice cu AI si vizualizare 360° pentru supraveghere fara unghiuri moarte

AXIS M4337-PLVE, AXIS M4338-PLVE si AXIS M4337-SPLVE cu obiectiv fisheye ofera o acoperire completa a spatiului folosind un singur dispozitiv, eliminand necesitatea instalarii mai...

Care sunt filmele perfecte pentru a încorona o comandă de pizza online?

Seara de film acasă s-a transformat în ritual săptămânal pentru milioane de români, indiferent de platformă - un maraton pe un canal local sau...

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, o...

Beauty on the go: rutina Dyson care te însoțește peste tot

Se apropie sezonul vacanțelor și, odată cu el, acel ritual bine cunoscut: lista de bagaj, selecția atentă a ținutelor și întrebarea care revine de...