Acasă Politică locală Dar din dar se face Rai. Tricouri cu dedicație pentru un copil...

Dar din dar se face Rai. Tricouri cu dedicație pentru un copil încercat

Unul dintre tricourile licitate în scop caritabil cu ocazia meciului Politehnica – Rapid e din nou “pus la bătaie”. De această dată pentru a-l ajuta pe băiatul fostului fotbalist Mihai Hromei.

Fotbalul timişean a venit în sprijinul micuţului Matei Hromei anul trecut prin turneul “Împreună pentru Matei”, organizat la Şag. Lucru care nu a mai fost posibil în anul 2020 din cauza pandemiei. Puştiul în vârstă de doar cinci ani suferă de o afecţiune neurologică şi are nevoie permanent de un tratament costisitor.

Printre cei care au sărit în sprijinul familiei Hromei se numără şi mijlocaşul Politehnicii, Alin Ignea. Tricoul său cu numărul 24 a fost câştigat de un susţinător apropiat al Politehnicii şi oferit cadou fiului acestuia – Lucas Ignea (foto).

Alin şi Lucas au decis să scoată acum la licitaţie tricoul pentru a-l ajuta pe Matei. “Am provocat la rândul meu mai mulţi jucători să pună şi ei tricouri la licitaţie. Au răspuns până acum, printre alţii, Mario Camora, Larie, Haruţ, Sorescu, Pantilimon. La rândul lor, aceştia provoacă alţi colegi”, a spus Alin Ignea.

Cei care doresc să liciteze pentru tricoul lui Alin o pot face pe FB pe profilul acestuia, postând suma la secţiunea de comentarii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru celelalte tricouri puse în licitaţie şi care pot fi găsite pe profilul său de Facebook. Pentru fiecare tricou licitaţia durează trei zile de la momentul postării. Câștigătorii vor trimite banii direct in contul lui Matei: RO71INGB0000999903860233 (Hromei Mihăiță).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

HONOR prezintă o nouă identitate de brand și își accelerează transformarea într-o companie de ecosistem AI

București, 23 iulie 2026 – HONOR, companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI, deschide oficial un nou capitol în evoluția sa internațională prin...

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă, descoperiri captivante și exprimare...

COMUNICAT DE PRESĂ – Danove Auto dezvoltă o experiență completă pentru cumpărătorii de mașini rulate din România

Timișoara, 23 iulie 2026 – Danove Auto își consolidează poziția pe piața autoturismelor rulate printr-un model de lucru bazat pe transparență, verificări tehnice, garanție...

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București, 22 iulie 2026 – Pentru mulți oameni,...

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp...

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32% dintre românii care...