Acasă Politică locală Goluri românești în Europa

Goluri românești în Europa

Mijlocaşul român Ianis Hagi a făcut un joc bun în campionatul scoţian de fotbal. El a adus victoria echipei sale, Glasgow Rangers, în meciul câştigat pe teren propriu contra celor de la Hibernian. Partida programată în contul etapei a 20-a s-a încheiat cu scorul de 1-0, unicul gol al meciului fiind marcat de Hagi în minutul 33, din centrarea lui Kemar Roofe.

Internaţionalul român a marcat în al doilea meci consecutiv pentru Rangers, având un bilanţ de 3 goluri în 17 partide în actualul sezon în Premiership, menţionează Agerpres. Hagi a fost schimbat în min. 76.

Rangers şi-a consolidat poziţia de lider, cu 56 de puncte (20 jocuri), urmată de campioana Celtic, 37 p (16 j), şi Hibernian, cu 36 p (20 j).

În Turcia, Gaziantep a câștigat cu 3-1 meciul jucat împotriva celor de la Alanyaspor, rezultat în urma căruia gruparea antrenată de Marius Șumudică a urcat provizoriu pe locul 3 în clasamentul Superligii din Turcia. Alexandru Maxim a înscris unul dintre golurile gazdelor.

Dicko (9), Demir (30) și Maxim (61) au marcat pentru trupa lui Șumudică, respectiv Davidson (26) pentru oaspeți.

Titular, Alexandru Maxim a fost înlocuit în minutul 74 cu Kozulj. De asemenea, la gazde a fost integralist internaționalul român Alin Toșca.

Golul lui Ianis, minutul 2.35

https://www.youtube.com/watch?v=iRUZ3DC7EAM

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Prezența online a unei firme din Timișoara: ce verifici înainte să investești în promovare

Multe firme din vestul țării ajung la aceeași observație după câteva luni de reclame plătite: bugetul se consumă, iar telefonul sună la fel de...

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina Kondrat   București, 28 august 2026 – Oamenii surprind mai...

Philips Ambilight TV devine partenerul official al Assassin’s Creed în Europa

Noul parteneriat combină atmosfera Ambilight imersivă, calitatea imaginilor premium și performanța audiovizuală cinematografică pentru o experiență de joc mai captivantă. TP Vision anunță astăzi un...

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de viață activ    București, 27 august...

Norul de fum din Serbia, urmărit în timp real în Timiș. Rețeaua județeană monitorizează evoluția poluării

Norul de fum provenit din incendiile de vegetație din Serbia este urmărit în timp real în județul Timiș, prin rețeaua de monitorizare a calității...