Acasă Politică locală Poliţiştii au “tăiat” amenzi de 31.000 de lei într-un restaurant găsit deschis...

Poliţiştii au “tăiat” amenzi de 31.000 de lei într-un restaurant găsit deschis în Timişoara

politia

politia

Poliţiştii timişoreni au descoperit, în această seară, un restaurant pe strada Sever Bocu în care se aflau 18 persoane. Acestea au primit amenzi în valoare totală de 21.000 de lei, în timp ce patronul restaurantului a fost sancţionat cu 10.000 de lei.

În această seară, în jurul orei 19:30, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale-I.P.J Timiș, cei din cadrul Secției 1 și Secției 5 Urbane Timișoara și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara au depistat în interiorul unui restaurant de pe strada Sever Bocu din municipiul Timișoara, 18 persoane care nu respectau măsurile impuse pe perioada stării de alerta.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale în valoare de 21.000 de lei. Totodată, reprezentantul societății comerciale a fost sancționat cu suma de 10.000 de lei.

Poliţiştii atrag atenţia că aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.

 

Redacția TimisAZI.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă, descoperiri captivante și exprimare...

COMUNICAT DE PRESĂ – Danove Auto dezvoltă o experiență completă pentru cumpărătorii de mașini rulate din România

Timișoara, 23 iulie 2026 – Danove Auto își consolidează poziția pe piața autoturismelor rulate printr-un model de lucru bazat pe transparență, verificări tehnice, garanție...

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București, 22 iulie 2026 – Pentru mulți oameni,...

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp...

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32% dintre românii care...

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de +63%. Cărțile (+79%)...