Acasă Politică locală O societate din Timișoara, amendată cu aproape trei milioane de lei de...

O societate din Timișoara, amendată cu aproape trei milioane de lei de Consiliul Concurenței

O cunoscută firmă timișoreană, care activează în domeniul utilajelor agricole, a fost amendată cu suma de 2,7 milioane de lei de cei de la Consiliul Concurenței. Autoritatea a anunțat că respectiva societate a recunoscut participarea la o practică anticoncurențială și a beneficiat de clemență.

Consiliul Concurenței a sancționat nouă companii active pe piața comercializării de mașini, utilaje și echipamente specializate agricole din România cu amenzi în valoare totală de 126.981.967 lei (aprox. 26,5 milioane euro). În urma investigației, declanșate în 2017, autoritatea de concurență a constatat că cele 9 companii au fixat prețurile de vânzare pentru produsele marca „Claas” și, respectiv, „Amazone”, în perioada 2014-2018.

Astfel, în contextul înființării, la nivelul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a unei baze de date cu prețuri de referință pentru finanțarea din fonduri europene a proiectelor în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, companiile au stabilit împreună prețurile, astfel încât să nu se concureze.

Printre companiile amendate se află și Agrocomert Holding S.A., cu suma de 2.767.834,18 lei (579.129 euro). Conform celor de la Consiliul Concurenței, companiile Agrocomert Holding SA și Ursa Mare Comprod SRL au recunoscut participarea la practica anticoncurenţială şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor.

Investigația a fost declanșată pe baza informațiilor primite pe Platforma Avertizorilor de Concurență. În scopul înțelegerii depline a contextului economic și juridic în care companiile investigate și-au desfășurat activitatea, autoritatea de concurență a colaborat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Platforma avertizorilor de concurență, disponibilă pe pagina web a autorității de concurență -www.consiliulconcurenței.ro, este un instrument prin intermediul căruia cetățenii pot semnala anonim o posibilă încălcare a Legii concurenței.

Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în înţelegeri anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă.

Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor sau chiar de imunitate totală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Prezența online a unei firme din Timișoara: ce verifici înainte să investești în promovare

Multe firme din vestul țării ajung la aceeași observație după câteva luni de reclame plătite: bugetul se consumă, iar telefonul sună la fel de...

Cele mai apreciate plante botanice folosite în producția de gin

O sticlă de gin ascunde o întreagă grădină botanică, iar gustul care îți place atât de mult nu este deloc o coincidență. În spatele...

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina Kondrat   București, 28 august 2026 – Oamenii surprind mai...

Philips Ambilight TV devine partenerul official al Assassin’s Creed în Europa

Noul parteneriat combină atmosfera Ambilight imersivă, calitatea imaginilor premium și performanța audiovizuală cinematografică pentru o experiență de joc mai captivantă. TP Vision anunță astăzi un...

Ce facilități pot face diferența într-un proiect rezidențial nou

În ziua de azi, majoritatea oamenilor analizează mult mai atent locuințele pe care intenționează să le achiziționeze. O simplă compartimentare corectă nu mai este...