Acasă Politică locală Giroc, Moșnița Nouă și Ghiroda ies din carantină la noapte. În cazul...

Giroc, Moșnița Nouă și Ghiroda ies din carantină la noapte. În cazul Dumbrăviţei măsura a fost prelungită cu şapte zile

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 0.00, comunele Giroc, Moşniţa Nouă şi Ghiroda urmează să iasă din carantină. Nu acelaşi lucru se va întâmpla în cazul comunei Dumbrăviţa, pentru care măsura carantinării se prelungeşte cu şapte zile.

În urmă cu două săptămâni s-a luat decizia carantinării următoarelor comune/localităţi: Dumbrăvița, Ghiroda (fără Giarmata Vii), Giroc și Moșnița Nouă (incluzând localitățile Moșnița Veche și Albina, dar fără Moșnița Nouă, Urseni și Rudicica). Cu excepţia Dumbrăviţei, toate celelalte localităţi vor ieşi din carantină la noapte, începând cu ora 0.00.

Pe de altă parte, având în vedere faptul că, în ultimele 14 zile, rata de infectare/1000 de locuitori la nivelul localității Dumbrăviţa nu a scăzut, Direcția de Sănătate Publică Timiș a făcut o analiză pentru a vedea dacă se impune măsura prelungirii carantinării.

În urma analizei făcute în baza Metodologiei de răspândire a riscului de răspândire a virusului SARS-COV 2 într-o comunitate/ localitate  elaborate de Centrul Național de Combatere a Bolilor, DSP Timiș a transmis Institutului Național de Sănătate Publică propunerea de prelungire a carantinării pentru unitatea administrativ-teritorială Dumbrăvița.

În urma avizului favorabil carantinării dat de INSP, azi la ora 12,30, subprefectul Mircea Băcală a convocat ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia s-a votat prelungirea măsurii de carantinare, pe o perioadă de 7 zile.

Astfel Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a emis hotărârea pentru prelungirea carantinării localității Dumbrăvița. Hotărârea va fi transmisă de urgență către Centrul Național de Coordonarea și Conducere a Intervenției în vederea emiterii ordinului șefului Departamentului pentru Situații de Urgență pentru prelungirea carantinei în localitatea Dumbrăvița. Măsura de carantinare intră în vigoare de la data și ora prevăzută în Ordinul șefului DSU.

Hotărârea CJSU privind carantinarea și ordinul șefului DSU vor fi transmise către Primăria Dumbrăvița și vor fi publicate pe site-ul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență – cjsutm.ro.

Subprefectul Mircea Băcală a solicitat structurilor Ministerului Afacerilor Interne intensificarea controalelor pentru respectarea măsurilor impuse în pandemie, atât în Dumbrăvița, cât și în cele trei unități administrativ teritoriale care vor ieși din carantină- Giroc, Moșnița Nouă și Ghiroda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă, descoperiri captivante și exprimare...

COMUNICAT DE PRESĂ – Danove Auto dezvoltă o experiență completă pentru cumpărătorii de mașini rulate din România

Timișoara, 23 iulie 2026 – Danove Auto își consolidează poziția pe piața autoturismelor rulate printr-un model de lucru bazat pe transparență, verificări tehnice, garanție...

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București, 22 iulie 2026 – Pentru mulți oameni,...

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp...

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32% dintre românii care...

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de +63%. Cărțile (+79%)...