Acasă Politică locală Săptămâna viitoare vom avea numele viitorului prefect de Timiş. Competiţie deschisă în...

Săptămâna viitoare vom avea numele viitorului prefect de Timiş. Competiţie deschisă în USR Timiş

USR Timiş a demarat selecţia internă pentru nominalizarea viitorului prefect de Timiş. Vineri vor fi selectaţi trei candidaţi, dintre care cel puţin unul trebuie să fie femeie. Dintre cei trei, Biroul Naţional va alege viitorul prefect, decizia urmând să fie luată săptămâna viitoare.

După cum se ştie, USR va face propunerea pentru funcţia de prefect de Timiş. În acest sens în organizaţie a fost dat startul unei competiţii interne în vederea preluării acestui post. Doritorii pot să-şi depună intenţia de candidatură pentru această funcţie, respectiv un CV, dar şi un plan de acţiune. Candidaturile mai pot fi depuse până la miezul nopţii. Vineri, Biroul Judeţean al USR Timiş se va reuni pentru analizarea candidaturilor. Vor fi selectaţi trei candidaţi, printre care în mod obligatoriu se va regăsi şi cel puţin o femeie. Într-un final, decizia va fi luată de Biroul Naţional al partidului, care se va întruni săptămâna viitoare. De menţionat că din respectivul birou face parte şi preşedintele USR Timiş, Cristian Moş. Cele trei propuneri ar putea fi însoţite şi de o recomandare a filialei judeţene făcută pentru unul dintre candidaţi.

“Am anunţat toate organizaţiile din judeţ că pot face propuneri, competiţia este deschisă”, a declarat Cristian Moş pentru deBanat.

De menţionat că funcţia de prefect revine USR Timiş, iar nu USR PLUS. De asemenea, trebuie amintit că prefectul a redevenit înalt demnitar, funcţia fiind astfel politică oficial. De facto şi până acum era tot politică, dar în mod ipocrit se spunea că prefectul era înalt funcţionar public şi apolitic.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă, descoperiri captivante și exprimare...

COMUNICAT DE PRESĂ – Danove Auto dezvoltă o experiență completă pentru cumpărătorii de mașini rulate din România

Timișoara, 23 iulie 2026 – Danove Auto își consolidează poziția pe piața autoturismelor rulate printr-un model de lucru bazat pe transparență, verificări tehnice, garanție...

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București, 22 iulie 2026 – Pentru mulți oameni,...

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp...

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32% dintre românii care...

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de +63%. Cărțile (+79%)...