Acasă Politică locală CFR Timișoara, parcurs perfect și în județul Arad la futsal

CFR Timișoara, parcurs perfect și în județul Arad la futsal

Liga secundă, Seria Vest la futsal a continuat cu turneul numărul 4. După Timișoara (CFR), Sântămărie Orlea (West Deva) și Ișalnița (Metropolitan), a venit rândul echipei din Șoimii Simand să organizeze turneul. Exact ca și până acum, CFR nu le-a dat șanse adversarilor și și-a câtigat toate cele trei partide.

În primul joc, gruparea bănățeană a trecut chiar de organizatoare, Șoimii cu 6-2. Pentru învingători au marcat cei doi internaționali ai echipei, Robert Matei și Vali Ilaș, recent prezenți la lot în remizele cu Serbia, 2-2 și Macedonia de Nord, 2-2 din preliminariile Euro 2022. Au mai punctat Vârlan de două ori, Toader și Iseini.

Al doilea joc a constituit și derby-ul grupei, CFR întâlnind Metropolitan Ișalnița. Feroviarii s-au impus după un meci spectaculos, 6-4, Robert Matei fiind omul partidei, el reușind o triplă. Ilaș, Vârlan și Nemițeanu au înscris celelalte goluri ale câștigătorilor.

În ultimul meci al echipei bănățene, elevii antrenorului-jucător Vali Ilaș s-au impus cu 12-2 contra West Deva. Ivașcu și Toader au reușit triple, , Iseini, Codrean și Vârlan marcând duble.

Așadar, CFR are 12 meciuri și 12 victorii în liga secundă, iar după turneul din județul Arad a obținut și calificarea în optimile Cupei României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații de top în domeniul...

SEO pentru „SERP influence”: cum pot firmele controla percepția utilizatorilor direct din pagina de rezultate Google

În optimizarea modernă, obiectivul nu mai este doar obținerea unei poziții bune în Google, ci influențarea modului în care utilizatorul percepe brandul înainte să...

De Ziua Copilului, Sezamo depășește pragul de 15.000 de membri Sezamini și lansează colecția Panini FIFA World Cup 2026™

București, 01 iunie 2026. Supermarketul online Sezamo anunță că programul său dedicat familiilor cu copii, Clubul Sezamini, a depășit pragul de 15.000 de membri,...

HONOR, partener de tehnologie al primei expoziții Andrei Tripșa, în cadrul Bucharest Design Festival 2026

40 de smartphone-uri HONOR transformă animația românească într-o instalație artistică   București, 29 mai 2026 — HONOR este partenerul de tehnologie oficial al expoziției „Desene animate din România”,...

Cum se infiinteaza societatile cooperative de consum din Romania

Societatile cooperative de consum din Romania reprezinta o forma de organizare economica bazata pe asocierea voluntara a membrilor pentru a satisface nevoile lor comune...