Acasă Politică locală Mica împărțeală a posturilor din teritoriu mai așteaptă puțin. Lumina distribuției, așteptată...

Mica împărțeală a posturilor din teritoriu mai așteaptă puțin. Lumina distribuției, așteptată tot de la București

Mica ”împărțeală”, care va stabili șefii mici, din teritoriu, pentru diferitele instituții deconcentrate nu a ajuns la rând în discuțiile din coaliție. Alin Nica, liderul PNL Timiș, spune că deocamdată se stabilesc posturile la nivel macro, iar cele la nivel local vor fi date pe partide într-o etapă viitoare. În plus, algoritmul împărțelii se va decide tot la București.

Șefii actuali din instituțiile deconcentrate vor mai lua cel puțin un salariu bun, aceasta pentru că cei care le vor lua locul ca urmare a instalării noului guvern și a ”algoritmării” posturilor nu a ajuns încă la rând în discuțiile coaliției. Alin Nica spune că stabilirea ocupanților posturilor se face pe rând de la mare spre mic, adică la ministere, ulterior pentru instituțiile din teritoriu.

”În principiu sunt mai multe etape. Prima dată s-au discutat funcțiile de ministru, de secretar de stat, de prefecți, urmează agențiile și după aceea deconcentratele, mai sunt pași de trecut. Vom vedea care este formula de împărțire a deconcentratelor, fie că va fi una la nivel național, dar aici vor trebui să ajungă la un acord conducerile partidelor la nivel național. Din câte știu eu nu se stabilesc la nivel local, dar așteptăm să vedem ce ne spun cei de la centru”, a declarat șeful PNL Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații de top în domeniul...

SEO pentru „SERP influence”: cum pot firmele controla percepția utilizatorilor direct din pagina de rezultate Google

În optimizarea modernă, obiectivul nu mai este doar obținerea unei poziții bune în Google, ci influențarea modului în care utilizatorul percepe brandul înainte să...

HONOR, partener de tehnologie al primei expoziții Andrei Tripșa, în cadrul Bucharest Design Festival 2026

40 de smartphone-uri HONOR transformă animația românească într-o instalație artistică   București, 29 mai 2026 — HONOR este partenerul de tehnologie oficial al expoziției „Desene animate din România”,...

Cum se infiinteaza societatile cooperative de consum din Romania

Societatile cooperative de consum din Romania reprezinta o forma de organizare economica bazata pe asocierea voluntara a membrilor pentru a satisface nevoile lor comune...

De ce medicii recomandă un control stomatologic înainte de concediu?

Vacanța de vară este perioada cea mai așteptată a anului, însă problemele dentare apărute în concediu pot transforma rapid câteva zile de relaxare într-o...