Acasă Politică locală Polițiștii locali au descins în Kuncz. S-a lăsat cu amenzi și confiscări

Polițiștii locali au descins în Kuncz. S-a lăsat cu amenzi și confiscări

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului, dar și cei din cadrul Biroului Ordine Publică și Intervenție Rapidă au acționat, în ultima perioadă, în mod repetat în cartierul Kuncz.

Agenții au vrut să-i depisteze pe cei care abandonează deșeuri și dau foc resturilor pe terenurile din cartier, creând astfel disconfort celorlalți cetățeni care locuiesc în zonă.

De altfel, în ultima perioadă, timișorenii care locuiesc în Kuncz și sunt deranjați de astfel de situații au semnalat Poliției Locale problemele din cartier. La ultimele verificări, cei depistați au fost sancționați drastic. În cursul zilei de ieri, o persoană a fost depistată arzând o cantitate însemnată de cabluri pentru a scoate din acesta cupru și alte metale, fiind sancționată conform Legii 211/2011 cu amendă de 6.000 lei. S-a dispus ridicarea în vederea confiscării a 59,2 kg cabluri.

Astăzi, polițiștii locali s-au deplasat din nou în zonă și au depistat o altă persoană care a incendiat deșeuri și aceasta fiind sancționată cu 3.000 de lei. Polițiștii locali vor acționa și în perioada următoare pentru depistarea acestor persoane și luarea măsurilor legale, până la stoparea fenomenului.

Timișorenii care locuiesc în zonă pot sesiza astfel de situații la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112, iar polițiștii locali se vor deplasa imediat în vederea luării măsurilor legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea și securitatea sa   București –...

Dyson Beauty revine la festivalul de film de la Cannes

Cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale din lume, a avut loc luna...

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în...

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing din regiune, reunind specialiști...

Transformă imaginile în povești vii: Seria HONOR 600 aduce AI Image to Video 2.0 și acces gratuit pentru o perioadă limitată

București, 21 mai 2026 – HONOR extinde experiența AI Image to Video odată cu lansarea noii generații AI Image to Video 2.0* pe seria HONOR...

Hepazen se reinventează: același sprijin natural pentru sănătatea ficatului, într-o nouă identitate vizuală

Farmaciile Ropharma anunță rebrandingul produsului Hepazen, suplimentul alimentar dedicat susținerii sănătății ficatului și funcționării normale a sistemului hepatobiliar. Noua imagine aduce un design modern, mai clar...