Pentru mulți dintre timișorenii care au locuit în urmă cu câteva zeci de ani în zona de nord a orașului, unde se află Calea Torontalului, rămân încă în amintire o serie de ruine despre care știau că ar fi ”Fântâna Pașei”. Timișoara a ”ratat” unul dintre punctele de reper care ar fi putut aduce mulți turiști, dar castelul a fost distrus de … armata sovietică, ne spun cei de la Muzeul Național al Banatului.
”Fântâna Pașei” este unul dintre reperele cele mai căutat de actualii timișoreni în istoria orașului. Din păcate, pe cât de fascinant era castelul care a fost reședință de vară pentru conducătorii otomani ai orașului, pe atât de mare este misterul care îl înconjoară. Cei de la Muzeul Naţional al Banatului încearcă să lămurească, în cea mai mare parte, istoria acestei locații. Iar istoria locului de la marginea Mehalei, satul de la periferia Timișoarei, devenit cartier al cetății se întinde pe sute de ani și se încheie brusc și, din păcate, neplăcut, odată vemnirea Armatei Roşii.
”La răsăritul „satului Mehala” se înălța un conac numit „Fântâna Pașei”, „Pascha Brunnen” sau „Präsidenten Garten”. Reședința de vară a pașalelor Timișoarei (1552- 1716), înconjurată de fântâni răcoroase, castani seculari, tufe de trandafiri și alte minunății, a fost distrusă în 1716 și apoi refăcută în 1722. În 1732-1740 a devenit lazaret pentru bolnavii de ciumă și mai apoi a trecut în proprietatea succesivă a episcopului ortodox al Timișoarei, a președintelui civil al Banatului, a primăriei orașului și a administrației financiare. Francesco Griselini (1774) îl descria ca un „palat delicios”, dar în 1775 devenise deja depozit pentru gogoșile viermilor de mătase și crâșmă. Mai bine de 50 de ani aici și-a avut sediul și poligonul celei mai vechi asociații orășenești de tir de pe teritoriul României (începând cu 1798). În 1849 clădirea a fost arsă din nou de armata maghiară, a fost refăcută pe la 1859 când a redevenit birt, concurând cu un altul: Ciarda de pe Calea Miresei sau a Aradului (1764) și a fost distrusă între 1944-1953, timp în care a fost ocupată de armata sovietică”, ne spun cei de la MNaB.
Din păcate, castelul nu mai există, în anii “70, copiii din Torontalului încă se mai puteau juca între ruinele acestuia, dar, în timp, și aceste vestigii au dispărut.
În locația respectivă a existat și o fântână, care ar fi avut cea mai bună apă din oraș.
”Pentru romantici, locul se numeşte şi azi „fântâna paşei”. În curtea ce exista pe vremuri se afla o fântână, considerată a avea cea mai rece şi mai bună apă din Timişoara. Vremea beilerbeilor a trecut ca vântul, locul a rămas vestit. Au mai rămas doar pivnițele și, probabil, fântâna. O construcție nouă, privată, se ridică acum în acel loc, dar amintirile rămân. Și gustul apei reci de la cișmeaua din Mehala”, mai povestesc cei de la muzeu.
