Acasă Politică locală Două puncte pierdute în Ialomița. Poli vine acasă cu o remiză de...

Două puncte pierdute în Ialomița. Poli vine acasă cu o remiză de la Slobozia

Politehnica Timişoara a remizat, în deplasare, cu Unirea Slobozia, scor 0-0, în partida care a contat pentru etapa a XVII-a a Ligii 2. Alb-violeţii au avut ocaziile mai mari ale meciului încheiat de gazde în inferioritate numerică.

Circa 60 de suporteri alb-violeţi s-au deplasat la Slobozia, fanii făcându-şi auzite vocile, bineînţeles, din afara arenei. Pe un teren destul de bun pentru această perioadă, Politehnica a avut prima ocazie de gol în minutul 5, când centrarea expediată de Codrea a fost reluată cu capul de Casado, periculos, dar pe direcţia portarului. 12 minute mai târziu Cioinac a trimis bine de la distanţă, portarul a respins în faţă, dar Plazonja a ajuns greu la minge. Atacantul viola a căzut în duel cu un adversar, însă s-a dictat doar aut de poartă.

Gazdele au avut şi ele o ocazie importantă prin Sory Diarra, a cărui reluare pe spate din careu a fost respinsă de Hindrich de la colţul lung. Următoarele minute au fost însă destul de sărace în faze de poartă, fiind acordate în schimb o serie de avertismente. Codrea s-a ales şi el cu un „galben”, arătat foarte uşor pentru un fault la mijlocul terenului.

Repriza secundă a fost de asemenea începută mai bine de alb-violeţi, dar fără a-şi crea ocazii foarte clare. Totuşi, în minutul 64 Cioinac a fost aproape să găsească vinclul porţii adverse cu un alt şut de la distanţă. Tot un şut a fost aproape de a fi soluţia potrivită patru minute mai târziu, dar mingea trimisă de Ivanovici a fost reţinută de Gurău în doi timpi. Minutul 69 a adus o fază controversată, goalkeeperul Gurău a scăpat iarăşi balonul la „libera” lui Cioinac, apoi Mera a fost contrat dur în faţa porţii de un jucător al Unirii, dar jocul a continuat şi acelaşi portar a cules mingea. Alb-violeţii au avut ghinion şi în minutul 75, când Cioinac nu a putut să reia din careu o minge deviată de zid la faza fixă executată de Ivanovici. Din minutul 87 gazdele au rămas cu un om mai puţin pe teren după ce Gabriel Lazăr a văzut al doilea cartonaş galben pentru lovire fără minge. Minutul 89 a adus un nou „galben” hilar, lui Munteanu, care îşi depăşise un oponent cu mingea la picior. Prelungirile au adus o presiune permanentă la poarta gazdelor. Mera a trimis la colţul lung cu capul, dar un fundaş a respins pentru un nou corner în ultimul minut al prelungirilor, lovitură de colţ rămasă de asemenea fără rezultat.

Politehnica rămâne pe poziţia secundă după acest duel, cu 28 de puncte obţinute în 16 meciuri contabilizate. În etapa viitoare echipa noastră primeşte vizita celor de la Metaloglobus Bucureşti, meci programat duminică, 7 martie, de la ora 13.00.

Unirea Slobozia: Gurău – Ghiţă, G. Lazăr, Ibrian, C-tin Toma (cpt.) – Traşcu (61, B. Vasile), Suciu – Danciu (79, Răduca), S. Diarra (79, Adăscăliţei), Trucă – Moldovan (57, Afalna). Antrenor: Adrian Mihalcea.

Politehnica Timișoara: Hindrich – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru, Popovici – Codrea (90+1, Ignea), Cioinac – Munteanu, Casado (65, R. Rus), Ivanovici – Plazonja (78, Axente). Antrenor: Dan Alexa.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei viori pe...

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...