Editorial de Ino Ardelean
În România, rareori am văzut ca un politician să admită că a greşit. Fiindcă la noi politicienii nu greşesc. Şi mai rar se întâmplă ca ei să şi repare imediat greşeala comisă. Şi mă refer la recunoaşteri în timp real, nu la faptul că te dezici de un om după ce acesta a căzut sau după nişte alegeri pierdute. Că aşa şi Tudor Postelnicu a admis că a “fost un dobitoc” după ce familia Ceauşescu s-a intoxicat cu plumb la Târgovişte. Iar mai nou, după încarcerarea lui Liviu Dragnea o grămadă de PSD-işti care îi curăţau şi ultima scamă de pe haină au ajuns mari eroi înjurându-l vârtos pe fostul lider. Tot aşa, după nişte alegeri pierdute, şi Nicolae Robu şi Victor Ponta şi Tăriceanu au admis că au făcut greşeli, pe care înainte nu le-ar fi recunoscut nici să-i fi picurat cu ceară
Dar nu la astfel de recunoaşteri tardive sau chiar false ale unor greşeli mă refer. Şi vin cu un recent caz concret. În urmă cu o săptămână, ca responsabil cu Muzeul Satului Bănăţean, vicepreşedintele CJ Timiş Cristian Moş (USR) a schimbat componenţa Consiliului Ştiinţific al instituţiei. Printre cei nominalizaţi figura şi Walther Konschitzky, scriitor de limbă germană şi etnolog, şvab bănăţean pur-sânge din Bacova şi cu mari preocupări privind satul bănăţean. La prima vedere, o alegere excelentă. Ce ar însemna satul bănăţean fără componenta sa şvăbească? Mai bine spus, satul bănăţean s-a dezvoltat tocmai influenţei pozitive pe care au avut-o şvabii şi asupra celorlalte etnii, aşa cum perfect exemplifica prietenul Eugen zilele trecute.
Problema este însă alta, una morală şi urât mirositoare. Într-un volum de eseuri (“Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică”), al celebrei scriitoare Herta Muller, autoarea îl identifică pe Walther Konschitzky ca fiind printre cei care au turnat-o la Securitate. De fapt acest lucru apare într-un articol mai vechi din “Dilema Veche”. Ca amănunt, scriitoarea îl nominalizează printre turnătorii ei şi pe Alexander “Buju” Ternovits, un foarte iubit fost actor al Naţionalului timişorean, dar şi membru de bază al vechii boeme timişorene. Că laureata Premiului Nobel are dreptate în privinţa turnătorilor ei sau a fost intoxicată este greu de spus.
Odată aflat acest lucru, ştirea a făcut vâlvă, iar media naţională care se luptă zi de zi ca “neomarxiştii” să nu ocupe România, a prezentant-o ca o nouă “dovadă” a legăturii între USR şi fosta Securitate. O enormitate mai mare şi decât zicerile Şoşoacei. Reacţia lui Moş a fost promptă. Fără să o mai lungească, în urma articolelor din presă, a revocat numirea lui Konschitzky. A admis că nu s-a informat suficient şi şi-a reparat eroarea. Şi asta spre deosebire de mulţi alţi politicieni.
Inclusiv din propriul partid, de unde o să dau şi un exemplu. E cunoscut cazul ministrului Economiei, Claudiu Năsui, pe o speţă asemănătoare. El a adus pe o funcţie de conducere în minister o fostă colaboratoare a Securităţii. O colaboratoare dovedită oficial, iar nu de afirmaţiile unor “victime”. Mai mult, Năsui a susţinut-o până în pânzele albe pe turnătoare, dând dovadă şi de aroganţe, începând cu celebrul “Şi?” de la Digi 24. E drept, într-un final, la presiunile publice şi, foarte probabil, ale celor din propriul partid, Năsui a renunţat la turnătoare. Dar nu a recunoscut niciodată că a greşit. Aşa cum a făcut-o Moş. La urma umei, greşeala este omenească. Diabolică este doar perseverenţa în eroare, spuneau romanii.
