Acasă Politică locală S-a stabilit traseul viitoarei autostrăzi Timișoara – Moravița

S-a stabilit traseul viitoarei autostrăzi Timișoara – Moravița

Specialiștii care se ocupă de viitoarea autostradă care va lega Timișoara de Serbia, prin Moravița, au decis traseul viitorului drum. Până la urmă s-a ales o ”struțo-cămilă”: autostrada se bifurcă înainte de Timișoara, un drum pornește pe viitoarea A9 spre Săcălaz, iar al doilea va merge paralel cu centura de ocolire până în zona Remetea Mare, unde se va lega de A1. În acest fel au fost îndeplinite toate dorințele celor care și-au dat cu părerea la nivel local despre acest traseu.

În cadrul analizei efectuate de comisia de specialitate au fost analizate nu mai puțin de 11 trasee posibile. Toate au fost comparate în cadrul analizei multicriteriale, pe baza unor norme economice și de mediu – 70% a contat criteriul economic și 30%, cel de mediu.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că pe primul loc s-a clasat, la mare distanță de celelalte alternative de traseu, varianta 5 (85 de puncte din 100, în timp ce a doua clasată a avut 54 de puncte). Aceasta propune o rută care se desprinde din A1 în zona Remetea Mare, continuă în paralel cu centura Timișoara Sud până în zona Giroc, unde va fi realizat un drum de legătură cu această centură. De acolo, traseul merge spre sud, pe ruta Jebel – Opatița – Stamora Germană – Moravița, până la granița cu Serbia.

După cum se vede, a fost preferată varianta în care autostrada dublează efectiv centura sud, o eventuală lărgire a acestui drum și de folosire ca alternativă de legătură, asemenea situației de la Lugoj, nu a fost preferată. Înainte de stabilirea traseului, reprezentanții Timișoarei și ai Timișului nu au reușit să cadă de acord cu traseul autostrăzii, unul a solicitat ca acesta să pornească spre partea stângă înainte de a ajunge în Timișoara, spre Săcălaz, iar celălalt ca autostrada să se conecteze, pe undeva logic, spre dreapta, către A1. Până la urmă a fost stabilită o bifurcație, urmând să se realizeze câte un drum spre ambele direcții. Latura ”sud” nu va ajunge până la Săcălaz, ci se va lega de Centura Sud, iar de aici se va putea circula și spre această parte a județului.

Odată finalizată analiza traseului, se va putea trece la etapa a doua a studiului de fezabilitate, anume realizarea de investigații detaliate de teren (studiile geotehnic, arheologic, topografic, mediu) și care va fi gata în primăvara anului viitor.

Autostrada Timișoara – Moravița – A9, va avea circa 70 de km lungime și va lega România de Serbia și de acolo cu restul țărilor din Balcani. De cealaltă parte a graniței, Serbia a realizat deja un proiect pentru o autostradă care să lege Belgradul de granița cu România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Dezmembrări Alfa Romeo – piese pentru mașini cu stil, personalitate și întreținere atentă

Alfa Romeo nu este o marcă aleasă doar pentru transport. De cele mai multe ori, cine conduce un Alfa Romeo caută altceva: design, senzație...

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

(Advertorial) Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest...

Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?

14 iulie, București. În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, către...

D’Olive a organizat un eveniment în Piața Unirii din Cluj-Napoca

Peste 1.000 de persoane au participat la un eveniment organizat de D’Olive în Piața Unirii din Cluj-Napoca, conform unui comunicat transmis de...

HONOR lansează în România noul HONOR 600 Smart 5G

Rezistență certificată, autonomie extinsă și funcții AI accesibile printr-un buton dedicat   București, 13 iulie 2026 – HONOR, companie globală specializată în ecosisteme de dispozitive bazate pe...