Acasă Politică locală Avem valoare. SCM Timișoara bate Sibiul după un meci nebun

Avem valoare. SCM Timișoara bate Sibiul după un meci nebun

Surpriză mare sau nu prea?! SCM Timișoara a învins BC CSU Sibiu, scor 80-76, în primul meci al zilei de sâmbătă, la Turneul 10 din Liga Națională de baschet masculin, ediția 2020/21, găzduit la Pitești. Ardelenii au condus cea mai mare parte din timp, dar violeții au avut o a doua repriză foarte bună și au obținut o victorie meritată.

Ardelenii au marcat primele 11 puncte ale partidei și s-au instalat în control pe tabela de marcaj. Ecartul de peste zece puncte s-a menținut până spre finalul secvenței inaugurale, însă Timișoara a marcat ultimele cinci puncte și s-a apropiat la 22-16. SCM a jucat mai bine în sfertul secund, însă nu a putut întoarec scorul până la pauza mare, 42-38 pentru Sibiu, favorita partidei.

Repriza secundă a demarat cu un parțial de 9-4 pentru violeți, completat de reușita lui Nikola Gajic, prin care Timișoara a restabilit egalitatea la 47. Au urmat momente echilibrate, în care nicio echipă nu s-a mai desprins, dar violeții erau în avans după 30 de minute, 62-60.

Cele două protagoniste s-au succedat de mai multe ori la conducere pe tabela de marcaj în debutul secvenței decisive. De asemenea, s-a consemnat și o situația de egalitate. Timișoara a reușit să se desprindă la două posesii pe tabela de marcaj cu două minute înainte de final. Addison și Tohătan au punctat pentru CSU Sibiu egalând situația la 76, la intrarea în ultimul minut. Același Gajic a completat o prestație de excepție cu o recuperare ofensivă și două puncte pentru a aduce definitiv avantajul pentru bănățeni. Igor Mijajlovic a stabilit rezultatul final de la linia de pedeapsă, în timp ce Rathan Mayes a fost imprecis la ultimele acțiuni ale Sibiului, 80-76!

Nikola Gajic a totalizat 25 puncte, 13 recuperări, Igor Mijajlovic a adăugat 15 puncte, 6 pase decisive, iar Alex Olah și Milos Komatina au avut câte 10 puncte fiecare. Xavier Rathan-Mayes a reușit 16 puncte, 6 recuperări, 6 pase decisive, iar Blake Reynolds și Chris Cooper au adăugat câte 14 puncte pentru Sibiu.

Timișoara a cauzat Sibiului doar al patrulea eșec în 19 partide, iar violeții continuă lupta pentru play-off, 9 victorii și 8 înfrângeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro....

Politica fiscală schimbă regulile jocului pentru turismul estival din România

Modificările de politică fiscală adoptate în ultimii ani au început să se simtă concret în sectorul turismului, tocmai în perioada în care afacerile din...

Drone și impozite duble: cum descoperă primăriile garajele și anexele nedeclarate

Proprietarii care au ridicat garaje, terase sau anexe fără să le declare autorităților riscă să plătească impozite semnificativ mai mari. Din 2026, primăriile au...

Zilele Ploieștiului, între aplauze și proteste: centrul blocat și acuzații la adresa primarului

„Zilele Republicii Ploiești 2026" au împărțit orașul în două tabere: unii s-au bucurat de concertele gratuite din centru, alții au atacat dur administrația locală...