Acasă Politică locală Dacă Drulă luptă cu mafia la Transporturi, ce se cheamă că făcea...

Dacă Drulă luptă cu mafia la Transporturi, ce se cheamă că făcea Bode?

Așa se-ntâmplă când îl lauzi pe Cătălin Drulă că luptă cu mafia din metrou, mafia din trenuri, de pe și sub poduri, mafia autostrăzilor, mafia tunelurilor cu urși și birourile politice aferente acestora în diverse partide. Dar nu că-l lăudăm noi, bănuiți de un userism feroce irațional și iresponsabil la debanat.ro, dar îl laudă Vasile Dâncu, șef PSD pe la consiliul lor național, care și dumnealui vede ca bună treabă ce a făcut Drulă cu salubrizarea Metrorex. Bun, dacă socotim din toate unghiurile posibile că ministrul Drulă luptă cu mafia, atunci ce putem spune despre miniștrii Transporturilor de până acum? Despre Cuc (PSD) nu zicem nimic, că este foarte posibil ca tocmai Famiglia să-l fi trimis acolo, dar hai să-l luăm pe Lucian Bode.

Chiar așa, dacă Drulă luptă cu mafia și liderul Rădoi e purpuriu de supărare, Bode ce a făcut în mandatul său de un an, 2019-2020, când sindicalistul Rădoi nu era roșu de indignare? Era roșu de bunăstare, deși îi era și-atunci expirat contractul pentru spațiile comerciale din stații. Logic, răspunsul e că liberalul Bode nu lupta cu mafia. Dacă nu lupta cu mafia, ce raporturi putea avea ministrul cu dânsa? Fie că-i era indiferentă și atunci și mafiei îi era indiferent Bode, fie că era pe-o labă unul cu cealălaltă, dar asta Drulă trebuie să o afle, dacă nu-l demite Câțu.

Mergem mai departe, dacă Bode nu lupta cu mafia fie că nu putea, fie că nu știa, fie că nu voia, treaba lui, atunci ce senzații trăiește Ludovic Orban, președintele său de partid și premierul din vremea când Bode se ocupa de Transporturi? Dar ce zice Cîțu, care e acum șeful lui Bode, cât acesta conduce Internele? Mai face mișto de Vlad Voiculescu, că și acesta zicea că se bate cu mafia? Pe ăsta mai arogant de la Sănătate putem să-l luăm peste picior cu lupta sa cu Sistemul, dar pe Drulă? Nici Drulă nu luptă cu mafia?

Dacă Bode și Orban nu au auzit de mafie în țara asta, fie că e de la Sănătate sau de la drumuri, iar premierul Câțu are o singur scop în viață, salvarea economiei și creșterea indicelui Standard & Poor’s , cu sau fără mafie, nu contează, tare curios sunt cum se cheamă ce avem noi astăzi la ministerul de Interne? De ce aș avea confortul să cred că luptă cineva cu cămătarii, proxeneții, intermediarii corupților, capii lor politici, dacă ministrul Bode nu l-a văzut timp de un an pe Rădoi în curtea sa la Transporturi?

Lucian Bode, da. Avem un ministru de Interne cu același nume cu cel de la Transporturi anul trecut. Nu știu dacă e același, dar după nume și de loc fiind din Ardeal dumnealui pare să fie. Prin urmare, astăzi la Interne avem un ministru care la Transporturi nu a luptat cu mafia, dar probabil că dintr-un minister mult mai congruent cu această organizație criminală, cel de Interne, va lupta de rupe cămeșa de pe dânsul.

Pe bune acum, mie în locul lui Orban mi-ar fi rușine. El care s-a luptat pe vremuri cu USL-ul aproape la fel de aprig și înfocat cum se luptă acum cu USR-ul, ce face acum? Dar să nu le cerem prea mult, că nu știm noi cum merg lucrurile acolo. Nu așa zic când îi acuzi de ceva? În locul unui liberal de la baza partidului, care a așteptat și el, ca și useristul de la bază, să se ducă dracului pesedismul ăsta de tip Dragnea-Codrin-Mitralieră-Tudorel-Olguța, ca apoi să vină cineva cu poftă de reforme, ce părere aș avea despre partidul votat, ce întrebări să-mi pun despre mine, ca alegător? Suntem noi proști care credeam că unii luptă cu mafia sau ăialalți sunt mafioți că nu o văd cât de mare e? Unii nici n-o văd că e!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

De ce medicii recomandă un control stomatologic înainte de concediu?

Vacanța de vară este perioada cea mai așteptată a anului, însă problemele dentare apărute în concediu pot transforma rapid câteva zile de relaxare într-o...

Camere panoramice cu AI si vizualizare 360° pentru supraveghere fara unghiuri moarte

AXIS M4337-PLVE, AXIS M4338-PLVE si AXIS M4337-SPLVE cu obiectiv fisheye ofera o acoperire completa a spatiului folosind un singur dispozitiv, eliminand necesitatea instalarii mai...

Care sunt filmele perfecte pentru a încorona o comandă de pizza online?

Seara de film acasă s-a transformat în ritual săptămânal pentru milioane de români, indiferent de platformă - un maraton pe un canal local sau...

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, o...

Beauty on the go: rutina Dyson care te însoțește peste tot

Se apropie sezonul vacanțelor și, odată cu el, acel ritual bine cunoscut: lista de bagaj, selecția atentă a ținutelor și întrebarea care revine de...