Acasă Politică locală Primul egal din acest sezon competițional de rugby. Timișoara și Steaua de......

Primul egal din acest sezon competițional de rugby. Timișoara și Steaua de… nedespărțit!

A fost spectacol în cele din urmă pe arena Gheorghe Rășcanu. Două dintre echipele ce în ultimul timp și-au schimbat mult între ele… jucătorii, au oferit o partidă bună, mai ales în repriza secundă. S-a terminat 13-13, dar oricare dintre combatante se putea impune.

În prima repriză s-a marcat doar cu piciorul, adică din lovituri de pedeapsă. Boldor pentru oaspeți a transformat două din trei încercări avute, în timp ce Vlaicu pentru gazde a „nimerit” doar una din trei, deși avea poziții bune la fiecare tentativă.

Repriza secundă a început astfel de la 3-6, dar Timișoara a egalat repede prin Vlaicu, iar apoi Shennan a ajuns la un balon de urmărire a lui Melinte și a reușit primul eseu al meciului, transformat de Vlaicu, 13-6. Timișorenii nu s-au bucurat mult de reușită, deoarece Nasalo a marcat ușor un eseu pentru oaspeți, transformat de Plai în minutul 58, pentru 13-13.

Până la final, ambele echipe au trecut pe lângă victorie, dar Timișoara putea mai mult, atâta timp cât în ultimele minute a avut superioritate jucând câteva minute chiar 15 la 13. Vlaicu a ratat din nou o tentativă de țintă în minutul 55, Melinte ratând și el o lovitură de pedepasă în minutul 75. Steaua putea da lovitura la ultima fază, dar și ghetele lui Plai au fost cu plumb, acesta ratând dintr-o poziție bună o penalitate.

Așadar 13-13 după un meci nebun și ambele echipe pot fi supărate că au ratat victoria. Într-o altă dispută a etapei a IV-a, Baia Mare a trecut de Dinamo – următorul adversar al bănățenilor cu 46-27.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei viori pe...

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...