Acasă Știri din județ Maraton al vaccinării la Muzeul Național al Banatului din Timișoara

Maraton al vaccinării la Muzeul Național al Banatului din Timișoara

Muzeul National al Banatului, cu sprijinul Consiliului Judetean Timis, organizeaza un maraton de evenimente, sambata, 12 Iunie 2021, in curtea si mansarda bastionului Theresia.

Vizitatorii care doresc să se imunizeze o pot face fără programare, doar cu actul de identitate, începând cu vârsta de 12 ani, însoțiți de un tutore.

La evenimentul intitulat „Rondul de Noapte. Maratonul Vaccinării de la Muzeul Naţional al Banatului” vor fi disponibile vaccinurile PfizerBioNTech şi Johnson&Johnson, pe parcursul celor 12 ore de program cultural-artistic.

Evenimentele de la Muzeul Naţional al Banatului vor fi organizate în intervalul orar 15,00 – 03,00, în curtea şi mansarda Bastionului Theresia.

Printre acestea se numără patru expoziţii cu vizitare gratuită – „Patrimonium 2020”, „Politehnica Centenar”, „The Taranterra Project”, expoziţie de tarantule vii şi expoziţia permanentă din Muzeul „Ştefan Popa Popas”.

Noaptea Muzeelor aduce, în premieră, la Timişoara, o colecţie privată de săbii şi spade din secolul al XIX-lea, care va fi prezentată în cadrul unor ateliere tematice care vor permite publicului să interacţioneze cu aceste mărturii ale trecutului.

Artistul cunoscut în lumea reconstituirilor istorice sub numele de „Fiare din Beci” va prezenta oaspeţilor din curtea Bastionului Theresia tainele acestor arme, iar barzii războinici şi amazoanele trupelor Amor Flammis şi Peregrinii vor oferi ateliere de duel scenic.

Spre deosebire de înfruntările reale cu arme albe, duelul scenic, în prezent predat la şcolile de teatru şi film, presupune coregrafii şi îndemânare pentru a oferi un efect vizual spectaculos, şi nu violenţă şi agresivitate.

Noaptea Muzeelor se va încheia la Muzeul Naţional al Banatului cu un spectacol pirotehnic însoţit de muzică live susţinut de artiştii trupei Amor Flammis. Inspirat de marea ciumă a secolului al XVIII-lea, dar şi de situaţia sanitară actuală, subiectul spectacolului aminteşte de eroismul medicilor din trecut, celebri doctori cu mască tip cioc de pasăre şi dezvoltă alegoric lupta cu bolile şi moartea.

Reprezentanții Muzeului Banatului anunță că accesul la spectacolele din curtea bastionului se va face în baza dovezii de vaccinare, a unui rezultat negativ PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau a unui test antigen rapid, negativ, nu mai vechi de 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de mii de oameni vin...

Cum ar fi dacă ceasul tău s-ar antrena alături de tine?

Poate smartwatch-ul tău să măsoare viteza unei lovituri de smash la badminton?   București, 3 august 2026 – Pe măsură ce interesul pentru sănătate, fitness și sport...

TAG investește 500.000 de euro în retail în 2026, pentru modernizarea magazinelor și extinderea portofoliului

TAG estimează pentru acest an o creștere de aproximativ 20% a volumelor comercializate Compania a modernizat opt magazine în 2026 și analizează extinderea...

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul. In al doilea weekend din...

HONOR Magic V6: designul care se poartă

HONOR propune o nouă perspectivă asupra telefoanelor pliabile: din dispozitive tehnologice în accesorii de stil personal   București, 31.07.2026: După prezentarea instalației artistice semnată de Catrinel...