Acasă Politică locală În seria I a Ligii a 5-a se joacă pentru primul loc...

În seria I a Ligii a 5-a se joacă pentru primul loc până în ultima etapă. În Seria a II-a se ştie câştigătoarea

juventus pischia

juventus pischia

Duminică dimineaţă s-au jucat două partide din cadrul etapei a 6-a din Liga a 5-a la fotbal. Făget a pierdut acasă cu Bencecu de Sus, 1-3, iar Juventus Pişchia a zdrobit Remetea Mare, 10-0. Până deseară se va cunoaşte şi rezultatul partidei dintre Sânmihaiu Român şi Flacăra Parţa (programat pentru ora 18).

În clasamentul Seriei A, Pişchia este prima, dar Parţa, care are doar victorii are un meci în minus. Clar este că în ultima rundă se va stabili şi campioana seriei, Parţa fiind gazdă în derby-ul cu Juventus.

În cealaltă serie, lucrurile sunt liniştite, deoarece campionatul s-a închis. Unirea Sânnicolau Mare a câştigat Seria B şi a fost urmată în clasament de Unirea Grabaţ şi Plavii Delia Sânpetru Mare.

Cel mai probabil pentru stabilirea campioanei Ligii a 5-a se va juca o finală între cele două câştigătoare de serii. Astfel, Sânnicolau Mare aşteaptă deznodământul luptei dintre Pişchia şi Parţa pentru a cunoaşte adversarul din finală.

Redacția TimisAZI.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă, descoperiri captivante și exprimare...

COMUNICAT DE PRESĂ – Danove Auto dezvoltă o experiență completă pentru cumpărătorii de mașini rulate din România

Timișoara, 23 iulie 2026 – Danove Auto își consolidează poziția pe piața autoturismelor rulate printr-un model de lucru bazat pe transparență, verificări tehnice, garanție...

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București, 22 iulie 2026 – Pentru mulți oameni,...

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp...

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32% dintre românii care...

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de +63%. Cărțile (+79%)...