Acasă Politică locală Avem prima finalistă din Cupa României. Până diseară se va cunoaşte şi...

Avem prima finalistă din Cupa României. Până diseară se va cunoaşte şi a doua calificată

cupa romaniei

cupa romaniei

Cupa României fază judeţeană a ajuns în etapa semifinalelor. Primul joc s-a disputat la Jimbolia, între echipa Unirea din localitate şi finalista din ediţia precedentă CS Universitatea de Vest Timişoara.

„Grănicerii”, care joacă în Liga 5, faţă de eşalonul 4 al „studenţilor” au început mai bine şi Ionel Vanău a deschis scorul în minutul 8. Mult mai experimentată, echipa timişoreană a întorrs decisiv scorul până în minutul 30. Alin Pîrjol şi dubla lui Adrian Boghian au dus scorul la 1-3, scor cu care s-a şi intrat la vestiare.

În partea secundă şi Pîrjol a reuşit dubla stabilind şi scorul final, 1-4. O evoluţie bună a ambelor combatante, care nu au ajuns întâmplător în această fază. Totuşi, experienţa studenţilor a fost decisivă, dar merită apreciată şi evoluţia jimbolienilor.

În această seară, CS Universitatea de Vest îşi va afla adversara din finală, în urma meciului dintre Comloşu Mare şi Peciu Nou.

Redacția TimisAZI.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Merită să plătesc extra pentru cameră cu vedere la mare la Xanadu Belek?

Dimineața, într-un resort de pe coastă, începe înainte să deschidă cineva bufetul. Lumina se strecoară sub draperie, aerul are încă o răcoare subțire, iar...

Detergenti profesionali: o gama de produse pentru toata casa, de la baie la bucatarie

Curatenia eficienta a unei locuinte nu tine doar de frecventa cu care sunt igienizate spatiile, ci si de produsele utilizate. Din ce in ce...

Biodeseurile, in centrul dezbaterii la seminarul Asociatiei Romane a Compostului (ARC) de la GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026

Asociatia Romana a Compostului (ARC) a participat cu stand propriu la editia 2026 a GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC, desfasurata la Romexpo in prima...

Infrastructura de mediu, dincolo de planuri: INOVECO a adus la ROMENVIROTEC 2026 soluții și proiecte aplicate pentru gestionarea modernă a deșeurilor

București, 10 March 2026 – INOVECO a participat la Green Energy Expo & Romenvirotec 2026, unul dintre cele mai importante evenimente din România dedicate tehnologiilor pentru...

Angajator amendat cu 90.000 de lei pentru neplata la timp a salariilor

Un angajator cu sediul social în municipiul Târgu Jiu a fost sancționat cu 90.000 de lei pentru neplata la termen a drepturilor...