Acasă Politică locală Șoferi băuți, depistați de agenții de la Rutieră. Unul era și drogat

Șoferi băuți, depistați de agenții de la Rutieră. Unul era și drogat

Poliția Rutieră a dat aproape 300 de amenzi în weekend. Între 2 și 4 iulie, agenții au reținut 47 de  permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire şi limitelor legale de viteză, conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit IPJ Timiș, poliţiştii au constatat 15 infracțiuni și au aplicat 275 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor rutiere, 144 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

De asemenea, au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.

În zilele următoare, poliţiştii vor desfăşura în continuare acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

Sâmbătă, polițiștii Secției 5 Poliție Urbană Timișoara au depistat pe Bulevardul Corneliu Coposu un bărbat în vârstă de 49 de ani, care a condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot sâmbătă, în jurul orei 16:53, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au oprit pentru control, în localitatea Izvin, un autoturism, condus de un bărbat de 32 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.57 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma testării cu aparatul drugtest, a rezultat faptul că bărbatul se afla și sub influența substanțelor psihoactive.

De asemenea, sâmbătă seara, polițiștii Biroului Rutier Lugoj au depistat pe Strada Splaiul 1 Decembrie 1918 din Lugoj, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, care a condus un autoturism, implicat într-un accident cu pagube materiale. În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului, a rezultat o alcoolemie de 0.86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei trei șoferi au fost duși la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele lor a fost întocmit dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei viori pe...

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...