Acasă Politică locală Război liberal fără sfârșit. Membrii aripii Ambruș, invitați la sediul județean pentru...

Război liberal fără sfârșit. Membrii aripii Ambruș, invitați la sediul județean pentru a fi sancționați

Disputele dintre cele două tabere ale PNL, cea pro Nica și cea pro Ambruș continuă, iar cei care au continuat ședința de sâmbăta trecută sunt acum invitați la sediul județean … pentru a fi sancționați. Ședința de sancționare ar urma să aibă loc marți, spun cei din PNL Timișoara – Ambruș, și ar include o listă de zeci de membri.

”Conducerea județeană interimară a PNL Timiș a început prigoana împotriva membrilor PNL Timișoara”, se spune în comunicatul de presă transmis de PNL Timișoara – Ambruș. Astfel, marți ar urma să se pună în practică o sancționare în masă a câtorva zeci de liberali, care au rămas la ședința cu circ de sâmbătă și au participat la alegerea unei noi conduceri a filialei Timiș.

”Așa zisul Birou Politic Local al PNL Timișoara, inventat de către președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica, și pe care îl considerăm ilegitim, propune spre sancționare zeci de membri ai PNL Timișoara, pentru că au refuzat decizia nestatutară a președintelui interimar cu privire la amânarea alegerilor din data de 3.07.2021. Drept urmare aceștia au fost convocați la sediul partidului marți, 13.07.2021, pentru a li se comunica sancțiunea. Biroul Politic ales al PNL Timișoara se declară indignat de atitudinea revanșardă cu care sunt tratați colegii noștri fiind târâți într-un nou scandal orchestrat de conducerea județeană interimară”, au transmis cei din aripa Ambruș.

Ca dovadă a dorinței de sancționare, aceștia prezintă și un printscreen după un mesaj primit de unul dintre membri, un text destul de… sadic, în care respectivul membru este invitat politicos la ședință pentru a-și exprima punctul de vedere referitor la ”ședința CCL amânată”. După care, tot pe un ton politicos, i se mai transmite că ”La ședință se va lua în discuție propunerea de sancționare a dvs. în conformitate cu prevederile art.26 alin1 lit. c) din Statutul PNL pentru urmatoarele considerente, prin comportamentu dvs. Din data de 03.07.2021, de a refuza decizia președintelui interimar cu privire la amânarea alegerilor”.

De asemenea, cei care ar reprezenta PNL Timișoara mai spun că nu e corect ca nume cu reputație să fie incluși în scandal.

”Nu putem accepta ca membri cu reputație impecabilă în societate precum Mirel Pop, doctorand al Facultății de Medicină Veterinară, de profesie medic veterinar, Ruseț Vasile, membru al PNL de la începutul anului 2009 sau Sîrbu Alin, membru PNL din anul 2007 și cadru didactic în mediul universitar, să fie convocați de “organele” politice și să fie tratați de o asemenea manieră pentru simplul motiv că și-a exprimat în mod democratic dreptul la vot în cadrul alegerilor din 3.07.2021. În aceeași situație se află și Cătălin Iapă, fost secretar de stat al partidului, cu o activitate ireproșabilă în această funcție, Cristian Miclăuș, membru PNL cu o vechime de 9 ani, antreprenor, licențiat în științe economice la Universitatea de Vest din Timișoara și Colhon Adrian, membru PNL din Mai 1990. Aceștia și încă mulți alții sunt “scandalagii” care au făcut zeci de campanii pentru Partidul National Liberal și sunt puși la zid de oameni precum Dănuț Groza și Alin Nica”, se mai precizează în anunțul semnat Biroul Politic Local ales al PNL Timișoara.

Printre cei convocați se află și președintele ales sâmbătă, Raul Ambruș, căruia i se dorește suspendarea calității de membru PNL pentru a fi obstrucționat în activitatea politică viitoare.

”Prigoana pornită împotriva unor oameni implicați activ în viața de partid nu este echilibrul pe care l-am fi așteptat de la colegi liberali care prin munca tuturor membrilor săi au obținut succesul electoral din 2020. Constatăm cu regret lipsa de respect cu care conducerea județeană interimară îi tratează în continuare pe membrii săi. PNL Timișoara nu va accepta preluarea prin forță a organizației și nici politica pumnului în gura promovată de conducerea județeană interimară. Opriți distrugerea PNL Timișoara prin impunerea unor perosane și a unui birou „fantomă” cu forța, doar pentru că țineți cu dinții de niște funcții”, se spune în finalul comunicatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

HONOR aduce tehnologia mai aproape de familii la Big Little Festival 2026

AI, jocuri, provocări interactive și experiențe creative îi așteaptă pe copii și părinți în zona HONOR, între 21 și 23 august, în Parcul Mogoșoaia   București,...

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare si invita organizatiile...

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri cu un raport calitate-preț...