Exclusiv
Sistemul “OMEGA” si spionajul/Toţi ofiţerii S.R.I. implicaţi au fost avansaţi “la excepţional”
Publicat
acum 1 anpe

În 22 ianuarie 1949, Poliţia a fost transformată în Miliţia Populară, ale cărei cadre erau formate din cvasi-analfabeţi „scoşi din producţie”, care urmau la început o „şcoală profesională” timp de două luni. Treptat, timpul de şcolarizare a crescut la 6 luni, la 1 an, apoi la doi ani.
Dacă ofiţerii Poliţiei Regale fuseseră absolvenţi de stiinte juridice şi chiar doctori în Drept, în Miliţie – din 35.000 salariaţi – doar 161(!) absolviseră o facultate. Din rest, 9600 absolviseră patru clase sau mai puţine, iar 7.800 aveau numai şase – şapte clase.
La 18 decembrie 1990 a fost adoptată Legea nr. 40 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, din care făceau parte următoarele structuri: Poliţia, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră, Pompierii, Arhivele Naţionale. Majoritatea milițienilor a fost preluată de nouă structura, mulți dintre ei continuând să lucreze încă 10, 15 sau chiar 20 de ani (un veteran profesionist, care și-a încheiat raporturile de serviciu cu Poliția cu fruntea sus, cms. șef Ionel Trandafirescu, a rezistat chiar 26 ani, având o vechime totală în Miliție/Poliție de 31 ani).
După peste 30 ani de la Revoluție, te-ai aștepta ca, în Poliția Română, să nu te mai întâlnești, tu cetățean, cu mentalitatea milițieneasca. Adică, așa ar fi normal !
Uite că, la IPJ Prahova, tot mai dăm peste un asemenea specimen (n-am vrea să credem că pentru prasilă!), pe numele sau Zăbavă Sebastian, un ofier care a beneficiat de protectia fostelor conduceri ale IPJ Prahova si Control Intern. Acest personaj nu avea ce cauta in M.A.I, trebuia cercetat penal de mult timp.
Evaluarea psihologica este realizata in cazuri deosebite, asupra unor persoane care ocupa functii inalte (functionari de stat) sau speciale (cadre militare), care au activitati ce necesita caracteristici speciale (forte de interventie, de salvare, politisti, procurori, judecatori etc.)
Examenul psihologic reprezinta in fapt o testare a structurii si functionarii psihice a unei persoane la un moment dat.
Modul in care se realizeaza aceasta testare/examinare este dat de scopulexaminarii psihologice. Spre exemplu, examenul psihologic poate fi cerut ca un pas/nivel obligatoriu in obtinerea unui certificat/atestat: pentru obtinerea permisului de conducere, pentru obtinerea permisului de port-arma, pentru accesul in anumite locuri sau la anumite documente, etc.
Poate fi cerut de catre un angajator (prin intermediul unui specialist in resurse umane sau psiholog) la angajare. Poate fi cerut in conditii speciale atunci cand este necesar un grad crescut de responsabilitate si in pozitii ce necesita calitati deosebite (responsabilitate crescuta, interactiune/relationare cu medii/persoane speciale, discernamant etc.).
Indiferent de scopul testarii un examen psihologic va cuprinde uzual cateva parti (nu neaparat in ordinea aceasta): o discutie fata in fata (directa) intre persoana examinata si examinator, o serie de teste si/sau o serie de probe (putand fi folosite diverse aparate, simulatoare de situatii etc.).
Examenul psihologic va stabili, intr-o masura foarte exacta, modul in care o persoana este alcatuita si functioneaza psihic in momentul examinarii, in care pot fi incluse: caracteristici ale personalitatii (atitudine, caracter, aptitudini, creativitate, vointa, comportament etc.), riscuri, potential de viitor, etc. Complexitatea examinarii este in stransa legatura cu scopul examinarii, asa cum a fost mentionat mai sus, putand fi mai mult sau mai putin complicata, urmarind una sau mai multe directii.
Examenul psihologic se va materializa printr-un profil psihologic sau, daca exista susceptibilitate de boala, printr-un diagnostic clinic.
Paul Feroiu este luptător în cadrul Serviciul de Acţiuni Speciale de 15 ani. In octombrie 2019, a aflat că va fi retrogradat pentru că a picat testul psihologic periodic.
Recent, postul de sef la Serviciu Pregatire Profesionala din cadrul IPJ Prahova a fost scos la concurs si la acesta s-au inscris doi concurenti, unul dintre acestia fiind militianul nostru, ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN.
Cu toate ca a picat examenul de psihologie, un astfel de exemplar rar de militian, a revenit pe postul de conducere, sef al Politiei Baicoi, pe motivul halucinant ca pe functia pe care o ocupa in prezent, are aviz!
Aceste norme interne fac din MAI un adevarat „stat in stat”.
In toate serviciile secrete romanesti daca un ofiter pica examenul psihologic, cariera acestuia a luat SFARSIT! In MAI se pare ca…NU!?
I. Sa incepem cu inceputul – comanda Poliției Orașului Azuga/Prima infractiune mare in care a fost protejat
Dupa zeci si sute de reclamatii efectuate de subalterni si de locuitorii din Azuga, ceea ce nu știți și vă spunem noi astăzi, este că, de la comandă Poliției Orașului Azuga, a fost „mutat” la șefia Poliției Orașului Băicoi, după un mare scandal de corupție (favorizarea infractorului) în cazul inculpatului A.C.G care a săvârșit infracțiunea de refuz sau sustragere de la recoltarea probelor biologice, pe motiv că a fost coleg cu Zăbavă Sebastian și cu marele ofițer de la IGPR, Enăchescu Alexandru Theodor (despre acest caz de musamalizare vom reveni cu amănunte incendiare).
In loc ca cei de la Corpul de Control Intern sa se autosesizeze (sanchi!) si/sau parchetul (cum vom constata, cu probe in articolele viitoare) acesti indivizi au fost spalati si mutati tot in functii de conducere. Recent, ii vom regasim pe Enăchescu Alexandru Theodor imputernicit Director Adjunct al Direcției de Investigare a Criminalității Economice si pe Zăbavă Sebastian imputernicit sef Serviciu Pregatire Profesionala din cadrul IPJ Prahova.
In profida intimidarii agentului de politie Stanciu Radu efectuata personal de Zăbavă Sebastian si Enăchescu Alexandru Theodor, acesta a ramas intrasigent si dosarul a ajuns in instanta.
Paradoxal, din dosarul de urmarire penala au fost „extrasi” (ocoliti, protejati) chiar Zăbavă Sebastian si Enăchescu Alexandru Theodor.
Pana si instanta a retinut ca Enăchescu Alexandru Theodor s-a prezentat ca ofiter IGPR dar mai jos se contrazice si mentioneaza ca parchetul nu a efectuat cercetari asupra acestuia deoarce nu si-a prezentat calitatea, frumos mod de albire, nu?
Apasati pe sageata:
II. Dupa acest scandal, Zăbavă Sebastian a fost „extras” si „plantat” la sefia politiei orasului Baicoi.
Aici, dupa mai multe matrapazlacuri (printre care le ordona subordonatilor sa nu ii controleze parintii care vindeau porci in obor) si dupa zeci si sute de reclamatii efectuate de subalterni, sindicate si de locuitorii orasului Baicoi (Toate musamalizate de colegul sau de academie, sef al Corpului de Control Intern), Zăbavă Sebastian isi arata public caracterul labil psihic contrar tuturor normelor si deontologiei profesionale.
Iata ce scriam intr-un articol acum doi ani de zile, articol care nu se mai regaseste in publicatia noastra datorita atacurilor cibernetice, dar care a fost preluat de colegii de la ZiarePh. In acest articol puteti sa realizati tupeul, aroganta si labilitatea psihica a lui Zăbavă Sebastian, tupeu dat de protectia oferita nemijlocit de fostul sau coleg de academie Lupu, fostul sef Corp Intern si de fosti sefi ai IPJ Prahova (Zabava se lauda in fata subordonatilor ca a fost coleg de academie si cu fostul sef al DGA – Catalin Ionita si ca este protejat de „Miritescu” cu care a afacut patrula si, inclusiv de Despescu. Asa o fi, nu putem nega ca prea a fost protejat si extras din urmariri penale!).
„La data de 06.09.2018, Incisiv de Prahova publica urmatorul articol “EXCLUSIV/IN ATENTIA CONDUCERII IPJ PRAHOVA SI D.I.P.I PRAHOVA, CU ATENTIONARI DESPRE ILEGALITATI GRAVE LA POLITIA BAICOI” prin care se tragea un semnal de alarma cu privire la situatia din politia orasului Baicoi.
Daca ne luam dupa controlul demarat de IPJ Prahova si dupa “Dreptul la Replica” dat de Şeful Poliţiei Băicoi,
Comisar şef de poliţie Mihai Sebastian Zăbavă, situatia pare a fi in regula in aceasta unitate a M.A.I.
Am precizat faptul ca “pare” a fi in regula deorece pe adresa redactiei continuam sa primim zeci de sesizari ale politistilor din aceasta unitate care demonstreaza ca situatia a ramas exploziva, mai mult relatiile s-au tensionat la maxim.
In acest articol va prezentam o sesizare efectuata de un politist a carui identitate o vom proteja:
“Revenim cu stiri de la politia Orasului Baicoi, locul unde comunismul este la el acasa si unde mai multi politisti sunt “certati cu disciplina, asa cum se exprima comandantul unitatii de politie pe o retea de socializare. Cercetarile cu privire la faptele sesizate prin intermediul dumneavoastra au fost finalizate de catre BCI, normal ca au iesit in favoarea conducerii, nu s-a intamplat nimic, toate bune si frumoase, politistii fabuleaza!
S-a rezolvat cu accidentul de munca si cu persoana care a vrut sa se spanzure in toaleta unitatii, s-a clasat „dosarul”, faptele sunt doar fictiuni in mintea conducerii politiei Baicoi.
Comandantul de politie de curand a radiat o functie de agent de politie de la o comuna arondata orasului, nu de alta dar nu este nevoie de politisti pe strada, siguranta cetateanului este pe locul 2. Asta da initiativa! Interesant este ca s-a executat miscarea asta doar pentru a face loc la camera ofiterului de serviciu a politiei Baicoi pentru cel mai destoinic lucrator de la ordine publica si chiar daca il stie toata lumea, o sa spun ca este vorba despre subofiterul Fenic care si-a dat seama ca nu are sanse sa ajunga la sisteme de paza pentru ca acolo trebuie sa fii putin inteligent, sa te accepte si IJP-ul, iar cum el este cel mai competent politist de la Baicoi, cu merite deosebite, care in 10 ani de politie a avut o activitate execrabila, a renuntat singur la acest vis, dandu-si seama ca nu are sanse. Subofiterul in cauza a avut numeroase probleme de cand este angajat in politie, ba chiar a fost filat de catre institutiile abilitate ceva vreme. Fenic ameninta in stanga si dreapta despre faptul ca se va muta de la politia Baicoi daca nu este mutat la dispeceratul politiei (locul unde se doarme mai ceva decat acasa) pentru ca nu mai suporta proasta relatie pe care acesta o are cu aproape toti colegii de suferinta, uitand ca singur si-a consolidat aceste relatii, prin puterea data de insusi comandantul politiei. Ce sa o mai lungim, Fenic este adjunctul politiei Baicoi, venind de multe ori din timpul liber la subunitate pentru a vedea care este starea de spirit, pentru a mai turna vreun coleg pentru ce a facut sau nu si daca se va muta de la Baicoi va fi o pierdere “importanta”!
In anul 2018 a fost un ultraj asupra politistilor, iar in spatiul public, pe reteaua de socializare Facebook,politistii din Baicoi au fost injurati, chiar si amenintati, dar nu a fost nevoie de luarea vreunei masuri impotriva persoanelor respective, poate pentru ca erau doar simplii subofiteri (atasez pozele in cauza), imagini care sunt salvate de catre un criminaist de la politia Campina.
De multe saptamani, politistii de pe teren conduc o masina pericol public pentru siguranta acestora dar si a participantilor la trafic si desi se cunosc problemele grave, comandantul a dat ordin ca masina buna sa nu se miste din unitate, ofiterul de ordine publica executand toate dispozitiile date de catre sef.
Ca aici vroiam sa ajung, subcomisarul Dulea, un Dumnezeu mai mic la politia Baicoi(pe cel mare il stim cu totii) ,care nu are treaba cu munca de politie, incadrat din viata civila si matrasit de la filaj unde a lucrat inainte pentru ca dadea peste cap anchetele la care participa( mi-e greu sa folosesc „subcomisar” pentru acest politist), politistul care daca nu isi noteaza ce vorbeste cu cineva nu tine minte si care obtine mai mereu calificative de foarte bine pe parcursul anilor, spaima agentilor de ordine publica, spaima procurorilor de la Campina pentru comportamentul deviant al acestuia, pentru incompetenta de care da dovada, este singurul ofiter de politie de la Prahova care s-a interesat cum sa ajunga subofiter pentru ca nu mai suporta sa faca dosare penale(nu va ganditi ca lucreza in dosare foarte mult), ofiterul care rar participa la bilantul politiei Baicoi, pentru ca nu are ce prezenta, singura lui ocupatie este aceea de a sta aproximativ jumatate din program in fata subunitatii la cafea si tigari, singurul din politie care are derogare sa intarzie la programul de lucru aproape zilnic si care de multe ori isi face dispozitii pentru ore suplimentare in plus fata de timpul corect pe care il petrece cand vine in afara orelor de lucru, singurul care fura din banii stransi pentru femeia de serviciu si uita sa-i puna la loc, singurul politist care a stat ani de zile fara pistol pentru ca nu poate lua testarea pshihologica(dupa insistentele unora a reusit, dar speram ca psihologul sa aiba mare atentie pe viitor), da politistii afara din sediul politiei cand vorbeste la telefon pentru ca nu se poate concentra, consuma aproximativ jumatate de top de hartie zilnic degeaba, cu multe alte probleme de comportament. Dulea trimite la ordin politistii pe teren chiar si cu masini fara foi de parcurs si cu defectiuni tehnice ca sa nu mai zic ca intocmeste note raport neadevarate la comanda.
Atasez alaturat unele fotografii ce va vor parea foarte interesante (printre care si invitatia cms Zabava la ziua acestuia). Ca incheiere tin sa va felicit pentru ceea ce faceti zi de zi, pentru lucrurile adevarate pe care le aratati fara …”.
Cu aceasta ocazie felicitam public conducerea IPJ Prahova pentru “frumoasa” atmosfera de la o unitate de politie din subordine si ii felicitam si pe cei care au efectuat controlul. Oare de la ce firma de curatare au fost si ce detergent au utilizat?
Alaturat va atasam si “Dreptul la Replica” dat de comandantul politiei Baicoi dupa albirea celor de la control si lasam cititorii sa analizeze ce este “fictiune” si care este adevarul:
“Bună ziua,
Mă bazez pe respectarea de către dumneavoastră a principiilor jurnalistice prin publicarea aceastei scrisori ca un drept la replică și posibilitatea de a informa opinia publică în mod corect și real, susținut de probe …
Formulez prezenta scrisoare tocmai acum, (la o lună de la apariția celor două articole de presă) întrucât am așteptat finalizarea activităților de control efectuate de către I.J.P. Prahova, urmare a sesizării dvs..
Sunt comisarul șef de poliție Zăbavă Mihai Sebastian, șeful Poliției orașului Băicoi. Având în vedere articolele publicate de dvs. în zilele de 02.11.2018 și 06.11.2018, informez opinia publică cu privire la faptul că toate aspectele semnalate sunt nereale și tendențioase pornind de la susțineri neprobate formulate de anumite persoane care au interesul de a mă discredita și de a mă îndepărta din funcția de șef al Poliției orașului Băicoi.
Încă de la începutul lunii mai 2018, prin formularea de sesizări de către o organizație sindicală în mod repetat și fără un fundament real, s-a încercat sistematic discreditarea mea și influențarea unor factori de conducere pentru a mă îndepărta din funcția deținută.
Sunt ofițer de poliție și, pentru a mă cunoaște mai bine, aș dori să vă prezint câteva date din biografia mea:
Sunt absolvent al Academiei de Poliției A.I. Cuza – Facultatea de Drept, promoția 1998, fiind repartizat să lucrez în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova. Încă din anul 2005 am ocupat funcții de conducere, astfel, în perioada 2005-2012 am fost șef al Biroului Înmatriculări Prahova, în perioada 2012-2017 am ocupat funcția de șef al Poliției orașului Azuga și începând din anul 2017 și până în prezent sunt șeful Poliției orașului Băicoi. Nu am fost sancționat penal sau disciplinar niciodată, din contră, am fost recompensat pe parcursul20 de ani de carieră profesională cu salariu de merit/avansare în gradul profesional următor înainte de termen.
În continuare, doresc să mă refer la aspectele sesizate în cuprinsul celor două articole publicate de dumneavoastră și o să răspund punctual, motiv pentru care am numerotat răspunsurile la acuzațiile aduse și ulterior verificate de organele abilitate.
- În ultimii 2 ani soția mea nu a sesizat prin 112 nici o faptă penală la adresa mea. Eu personal condamn ingerința în viața privată a oricărei persoane, cu atât mai mult cu cât a fost făcută cu singurul scop de a denigra activitatea profesională a mea.
- La data de 20.02.2018, am fost mutat în interesul serviciului de la Poliția orașului Azuga la Poliția orașului Băicoi, pe funcția de șef poliție, fără a susține examen. Mutarea a fost efectuată conform normelor și procedurilor legale în vigoare conform cărora nu este necesar un examen întrucât ambele funcții sunt echivalente.
- Accidentul de muncă și tentativa de suicid sunt ficțiuni, fapte care nu au existat în realitate.
- Aspectele referitoare la legăturile mele dubioase cu fostul primar Stătescu Ciprian sunt vădit nereale. Vă aduc la cunoștință că nu-l cunosc personal pe fostul primar d-l Stătescu Ciprian și nu am fost niciodată acasă la acesta sau la vreun chef sau vreo petrecere. Nu am nici un fel de legături personale cu persoane dubioase sau interlopi.
- Nu am construit casă la Telega și menționez că nu am proprietăți în această comună, aspect lesne de verificat. Toate aspectele publicate de dvs ce derivă din aceasta afirmație sunt prin deducție logică neadevărate. Nu am solicitat niciodată bani de la dl P.Aurică sau materiale de construcții de la dna directoare de la Energopetrol.
- Nu-l cunosc personal pe domnul D. Adrian de la sindicatul Petrom ci doar pe dl Borșa M. căruia nu i-am cerut niciodată oi sau pastramă. Nu-i cunosc personal pe frații Bija de la Conpet și nu am nici un fel de legături cu aceștia.
- Vă confirm faptul că d-l B. Mircea mi-a reparat o canapea însă pentru serviciul prestat am plătit suma de 1400 (una mie patru sute) lei, fapt dovedit în urma verificărilor efectuate.
- Salariul de merit al lui F. Ionuț a fost acordat conform dispozitiilor şi reglementărilor legale în vigoare și vă pot spune că lucrătorul din cadrul subunității este un agent de poliție destoinic, responsabil care a dovedit calități deosebite în realizarea sarcinilor de serviciu. Argumentele obiective care au stat la baza bonificației nu sunt destinate publicității având un caracter intern.
- Incendiul pus la scara unui bloc face obiectul unui dosar penal și vă pot relata că în acest caz s-a respectat procedura de lucru fiind efectuate toate activitățile de cercetare penală necesare în cauză, conform prevederilor Codului de Procedură Penală.
La final, aș dori să mulțumesc publicației Incisiv de Prahova pentru posibilitatea de a informa publicul în mod corect și responsabil, cu date și informații adevărate bazate pe dovezi și nu pe scrisori anonime.
Cu stimă și încredere că veți publica scrisoarea mea,
Comisar șef de poliţie,
ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN”
http://www.ziareph.ro/2019/01/08/exclusivsituatia-ramane-exploziva-la-politia-orasului-baicoi/
III. A doua infractiune mare in care a protejat abuziv pe prietenul de mai sus, la care facea referire Zabava in invitatia sus mentionata. Astfel, Zabava Mihai Sebastian si-a traficat influenta pentru a tergiversa si/sau bloca un dosar penal al prietenului sau Ciprian Gh. Statescu in legatura cu escavarile ilegale dintr-un un SITE ARHEOLOGIC!
- Grupul clandestin care-l reprezinta pe Ciprian Gh. Statescu, legatura cu crima organizata si liderii interlopi care conduc judetul Prahova
Toti procurorii DNA Prahova exclusi din Unitatea “Zdreanta” de la Ploiesti, deservesc, interese mafiote, fiind marsutizati, din sistem, protejati, recuperati elegant si implantati in diferite unitati de parchete, dupa scandalurile generate de colegul Mircea Negulescu PORTOCALA, exclus, definitiv, din magistratura.
Acesti procurori inlaturati din unitatea de elita, conduc, inca, din umbra, si hotarasc solutii in justitie, functie de propiile lor interese: Onea Lucian, Alfred Savu, Laura Bucica, Oancea Camelia.
Trofeul protejat de aceasta structura de procurori si unii politisti prahoveni este domnul Statescu Gh. Ciprian, fostul primar al orasului Baicoi.
Documentarea noastra jurnalistica incepe la nivelul anului 2017, cand domnul primar a incuviintat, in mandatul sau, escavari neautorizate, pe raza orasului Baicoi.
Conform surselor noastre, din cadrul unor institutii de stat, edilul este documentat cu un numar de 36 de fapte penale, sesizate autoritatilor: DNA Central, DNA ST Ploiesti, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspectiei Judiciare din cadrul CSM, sectiei de procurori a CSM, politiei etc.
In acest sens ar exista si un dosar penal: D 276/P/2018, pentru activitati miniere, fara licenta.
Statescu Ciprian Gh. a beneficiat de inalta protectie, asigurata si de fostul procuror DNA Lucian Onea, care a ascuns faptele, a intarziat procesul de cercetare, a ignorat termenele si procedurile legale si a canalizat, pe cai obscure, toate sesizarile primite de la persoane fizice si autoritati, ignorand aspectele conform carora faptele comise de primar au mai fost, in plus, sesizate premierului Romaniei, Ministerul de Justitie si altor structuri militare si militarizate competente.
Deci – structura DNA, condusa de Onea Lucian, a ignorant si a musamalizat toate faptele edilului Ciprian Statescu, refuzand sa aplice legea, sa cerceteze ilegalitatile comise si sa aplice solutii legale.
Asadar, primarul, conform declaratiei sale de avere, a cumparat, in anii 2010, 2012, 2013, 180.000 m² teren, majoritatea intravilan, la un pret mediu de 4 €/ m², contravaloare transpusa in volume financiare, pana la concurenta sumei de 720.000 €, sau echivalentul dimensiunii financiare de 3.384.000 lei.
Stimati cititori, va dati seama cati bani negri are acest Statescu Gh. Ciprian, fostul primar al orasului Baicoi, daca acesta a folosit, oficial, la vedere, in tranzactii de cumparare terenuri, suma aceasta, detinuta si achitata, respectiv incasata de vanzatori-fostii propietari care au vandut terenuri?
Conform anexei 1, veniturile oficiale si legale nu reflecta valoarea acestor volume financiare si, astfel, se desprinde concluzia: Ciprian Gh. Statescu nu poate justifica, legal, sumele pentru care a achizitionat suprafetele in cauza, pe numele sau si al sotiei sale.
Totodata, unul din aceste terenuri achizitionate, in conditii dubioase, a fost, ulterior, transferat, in propietatea firmei Baysolar, reprezentata de Amalia Statescu, sotia sa, dirijand, astfel, prin transpunere, in noi formule oficializate, cvasi-ilegale, clandestine, o formula matriciala asezonata din punctul de vedere al legalitatii, cu valente de aparenta pseudo-legalitate, conturand un resort de perceptie de credibilitate, pentru operatiuni de escavare de soluri care contin nisipuri si pietrisuri, necesare unei firme cunoscute, cu obiect de activitate retail & constructii.
In context, una din cele mai importante agentii ale Guvernului Romaniei, A.N.R.M., urmare a sesizarilor primite, a actelor de control efectuate de specialistii si expertii acestei entitati guvernamentale speciale, a desemnat un grup de expertiza, care a preluat, spre analiza, cercetare, documentare, documentare complexa, evaluare si solutionare, formula rezultata din activitatea infractionala in speta, asimilata unei situatii complexe, care genereaza si implica prev si disp legale explicite si ferme, continute de cadrul legislativ circumscris problematicilor de Siguranta Nationala a Romaniei.
In atare situatii, in DOSARUL Ciprian Gh. Statescu s-a implicat si DGIPI, alaturi de alte institutii si unitati de parchete, cu atributii si competente in materie.
In plus, organele de politie nu s-au grabit sa efectueze cercetari si nu au excelat, in niciun fel, pana in prezent.
Pe cale de consecinta, conducerea celei mai importante agentii care gestioneaza rezervele si resursele minerale ale tarii, deci ZESTREA ROMANIEI, in urma analizelor, a evaluarilor si a concluziilor expertilor desemnati, a intocmit o NOTA DE CONSTATARE, NR. 1373/27.12.2017, in care a relevant, printre altele:
1. ANRM nu a eliberat licente sau premise de exploatare, pentru activitati miniere, in zona afectata care, in esenta, se constituie si reprezinta un SITE ARHEOLOGIC, inscris in REPERTORIUL ARHEOLOGIC NATIONAL, administrate de MINISTERUL CULTURII si PATRIMONIULUI NATIONAL, pozitie 130990.03.01 – “Tumulul de la Baicoi – Paralela 45”, Tip TUMUL si categorie ‘descoperire funerara’ 1 – 11/130990.14.01, descoperit in anul 2010.
2. Executie de lucrari si exploatarea ilegala de resurse de piatra si nisip s-au efectuat fara un permis de exploatare, context in care ANRM a procedat la comunicarea & aducerea la cunostinta a organelor competente, respectiv: ANRM Bucuresti, Compartimentul de Inspectie Teritoriala Ploiesti-Prahova, Inspectoratul Judetean de Politie Prahova etc.
Conform prevederilor si dispozitiilor Cap X, art.57, alin (2), din Legea Minelor 85/2003 si va fi adusa la cunostinta organelor competente, cf. alin. (3), art.57, cap X, din aceeasi lege, invocate anterior.
De asemenea, conducerea ANRM, in actul oficial, referitor la speta dedusa cercetarilor, care il implica, intrutotul, pe Ciprian Statescu si legaturile sale, NR. 4000191/05.02.2018, precizeaza prin directorul general al AGENTIEI DE RESURSE MINERALE A ROMANIEI, ca faptele comise constituie infractiune si, din perspectiva prev si disp art 29 si se pedepsesc cu inchisoare, de la 6 luni la 3 ani.
Astfel, IPJ Prahova, prin reprezentantii erijati in calitatile oficiale de sefi ai institutiei, respectiv Preda Mihai Ginel-comisar sef de politie (semnand in locul domnului Marian Iorga) si Codruta Schiopu-comisar sef de politie, seful serviciului de investigare a criminalitatii economice, au formulat un raspuns prin care indica faptul ca, dupa mai bine de doi ani, dosarul care include speta Statescu Gh. Ciprian s-ar afla, in continuare, in faza de urmarire penala, tot la acest serviciu, mai-sus mentionat, cu precizarea ca nu a fost finalizat, motiv pentru care, nu a fost transmis unitatii de parchet cu o propunere de solutie legala, in termenele prevazute de lege, in vederea confirmarii sau infirmarii propunerii in cauza.
Aceste aspecte demonstreaza si dovedesc intarzierea mare si modul greoi de lucru care, intamplator sau nu, zadarniceste procesul de cercetare in dosar, raportat la refuzul sistematic al cadrelor de politie de a asuma o asemenea solutie legala, oricare ar fi aceea, vizandu-se, probabil, prescrierea faptelor care pot fi retinute in sarcina persoanlor responsabile, in ceea ce priveste savarsirea unor infractiuni, in pofida faptului ca CSM, prin INSPECTIA JUDICIARA, Sectia pentru Procurori, la data de 26.09.2019, a dat o rezolutie, NR. 3245 A, in care a formulat clar si explicit, indrumari unitatii de parchet cu atributii si competente in DOSAR, stabilind un termen de finalizare a probatoriului, la data de 24.10.2019. Acest raspuns intarziat este confirmat chiar de corespondenta IPJ Prahova care, de acum, constituie un document oficial, pe masa CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, precum si al altor institutii.
Alt aspect interesant, care-l implica, definitiv, pe primarul Statescu Gh. Ciprian:
In ciuda faptului ca exista o sentinta penala, definitiva, de condamnare a fostului edil, pronuntata de o instanta juridica din Romania, prin care acest personaj sinistru a fost condamnat la o pedeapsa de 6 luni de inchisoare si a carui executare a fost suspendata, Ciprian Gh. Statescu a fost numit, la data 13.02 2020, director al Sucursalei Regionale Ploiesti Prahova CNPR (Compania Nationala Posta Romana), aspect care dovedeste cumulul de infractiuni in cauza si persistent in savarsirea de infractiuni al acestui grup de crima organizata, care-l salveaza si recupereaza, sustinandu-l si promovandu-l subteran si clandestin, de fiecare data.
Condamnarea lui Gh. Ciprian Statescu a survenit pe fondul savarsirii infractiuniGineli de “conflict de interese”, care se perpetueaza, in forma prezentata si in cadrul acestei companii a Statului Roman: C.N. Posta Romana, a carei conducere, la propunerea unor vectori din grupul de crima organizata politico-economica, l-au sustinut, promovat si investit director, respectiv cu aplic. art.71, 64 alin(1), teza II si lit. (b) CP 1969.
Conform art 81 CP dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei, pe durata tremenului de incercare, prev de art.82 CP-2 ani si 6 luni etc.CINE ESTE CIPRIAN GH. STATESCU?
Fostul primar al oraşului Baicoi, din judetul Prahova, Ciprian Statescu, ramas fara mandat, in urma unei condamnari definitive pentru conflict de interese, a candidat din nou. Statescu, pe numele caruia mai exista un dosar penal pentru abuz in serviciu, a avut trei contracandidati, intre care un fost director de supermarket si un medic veterinar.
Tot Ciprian Statescu este acela care l-a strans de gat pe tanarul Mihai Ariciu, membru ALDE Prahova, aparat, cu inversunare, de Leocadia Gratiela Gavrilescu si pentru care fostul ministru al mediului a solicitat politiei prahovene, oficial, dar pe Facebook, sa ia masuri importiva primarului, intrucat colegul sau a formulat o plangere penala impotriva edilului in speta.
IV – Alte fapte penale de abuz si favorizarea infractorului savarsite de ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN, tot in folosul prietenului sau, Statescu Ciprian Gh.:
In campania electorala locala din anul 2020, care a inceput la data de 27.08.2020, Statescu Ciprian Gh. s-a imbolnavit de Covid 19.
Acesta, cu ignoranta totala si punand in pericol total sanatatea celor din Baicoi, savarsind infractiunea prevazuta de art 352 Zădărnicirea combaterii bolilor din Codul Penal, a inceput sa faca campanie pe strazi, printre oameni, chiar nepurtand masca.
Cu toate ca existau probe indubitabile, militianul Zăbavă Sebastian a clasat dosarul penal deoarce fapta NU exista.
Este drept, inca la conducerea Control Intern se afla fostul sau coleg de academie, mister’ Lupu.
Deci, existau zeci de martori care l-au vazut pe Statescu Ciprian Gh in campania electorala, pe strazi, incepand cu data de 28.08.2022, pana la finalul campaniei electorale, coruptul Zăbavă Sebastian a clasat dosarul:
Mai mult, detinem si probe de la Primaria Baicoi ca, la data faptei, Statescu Ciprian Gh era bolnav de Covid 19, in perioada 29.08 – 11.09.2020, exact cand au fost efectuate pozele de mai sus:
Dupa dezvaluirile efectuate de ziarul Incisiv de Prahova in legatura cu cu escavarile ilegale dintr-un SITE ARHEOLOGIC si referitor la zădărnicirea combaterii bolilor, Statescu Ciprian Gh a fost demis din functia de director al Poștei Române – Sucursala Regională Ploieşti, iar prietenul sau, militianul ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN a fost „extras” de la conducerea Politiei Baicoi si „plantat” ca adjunt la Sectia 3 Politie Vest Ploiesti.
V. La Sectia 3 Pollitie Vest Ploiesti , ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN nu a facut „purici” multi, el si personajele care l-au acoperit si sprijinit tintind pentru acesta un post tot de sef, un post „caldut”. La Sectia 3 Politie Vest nu prea a avut loc de intors pentru matrapazlacurile cu care era obisnuit datorita exigentei si verticalitatii sefului Sectiei, Comisar şef de poliţie Adrian TĂTARU.
VI. Astfel, acum cca 11 luni de zile il regaseam pe militianul nostru, tocmai sef imputernicit la Serviciu Pregatire Profesionala din cadrul IPJ Prahova.
Deci, IPJ Prahova a „beneficiat” din partea acestui ofiter de vasta experienta care avea sa pice examenul psihologic:
– coordonează, controlează şi asigură realizarea managementului activităţilor de formare profesională prin pregătirea şi evaluarea performanţelor profesionale individuale ale poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova pe categorii de personal şi specializări;
-asigură implementarea strategiei şi politicilor de formare iniţială şi continuă realizate de Direcția Pregătire Profesională;
– participă la elaborarea şi gestionarea standardelor de pregătire profesională şi propune măsuri de adaptare şi optimizare a sistemului de perfecţionare a pregătirii personalului în unităţi sau/şi prin cursuri, în funcţie de nevoile reale ale muncii şi mutaţiile intervenite în situaţia operativă;
– participă la schimburi de experienţă, sesiuni de comunicare, activităţi demonstrative organizate de alte structuri din cadrul Ministerul Afacerilor Interne ori alte structuri şi organisme, pe probleme de pregătire a personalului;
-aplică elementele de strategie şi politicile generale în domeniul formării profesionale inițiale și continue pe problematica pregătirii în domeniul intervenţiei poliţieneşti, pregătirii fizice şi autoapărării, în domeniul conducerii autovehiculelor şi/sau motocicletelor cu regim de circulaţie prioritară şi defensivă şi a altor categorii de autovehicule aflate în folosinţa poliţiştilor, tacticii şi instrucţiei tragerii.
De nopatea mintii!
VII. Postul de sef la Serviciu Pregatire Profesionala din cadrul IPJ Prahova a fost scos la concurs si la acesta s-au inscris doi concurenti, unul dintre acestia fiind militianul nostru, ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN.
Cert este faptul ca la proba interviu s-a prezentat doar un singur concurent.
Surse din MAI ne-au confimat ca vajnicul nostru militian, ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN, a picat examenul psihologic si ca acesta ar fi transmis deja semnale de revenire pe post de sef pe la Campina si/sau Baicoi, precizam in urma cu trei luni de zile.
Noul slogan al IPJ Prahova: (NE)Siguranta si (NE)Incredere/Sef corupt cu examenul psihologic picat?
Pentru noi nu a fost o noutate ca acesta a picat examenul psihologic, ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN dovedint o mare labilitate psihica de mult timp, labilitate ascunsa sub pres de fostele conduceri ale IPJ Prahova si de fostul sau coleg de academie, mister’ Lupu de la Control Intern.
Chiar daca a picat examenul de psihologie, un astfel de exemplar rar de militian, a revenit pe postul de sef al Politiei Orasului Baicoi, pe motivul pueril ca pentru aceasta functie are aviz, un aviz dat cand a ocupat postul cu mult timp inainte de a fi mutat si cu mult timp inainte de a pica un examen psihologic pentru functia de sef Serviciu Pregatire Profesionala din cadrul IPJ Prahova. Gargara si prosteala pe fata sau niste norme interne invechite prin care se strecoara astfel de personaje. Vom reveni, cu siguranta. (Ec Adrian Radu).
Iti recomandam
-
HONOR Magic V2: design ultra subțire și o baterie de 5000 mAh
-
PENNY a atins pragul de 359 de magazine în România
-
easySales: 263 lei, valoarea medie a comenzilor de Black Friday, 65% cu plata online
-
De ce apa de gura ar trebui sa faca parte din rutina ta de ingrijire?
-
Descoperă magia schiatului în Vâlcea: Destinații încântătoare pentru iubitorii de zăpadă
-
realme anunţă peste 200 milioane de telefoane vândute la nivel global
Exclusiv
Gruparea de crima organizata locala acoperita de mafia din IPJ Prahova si de la varful MAI a fost devoalata pana si de avocati, in instanta – Ziarul Incisiv de Prahova
Publicat
acum 6 zilepe
noiembrie 25, 2023
Boși, locotenenți, soldați: Mafia din interiorul Poliției Române, filiala Prahova Poluarea și corupția au fost mereu în topul problemelor din Prahova; de ce ar face excepție de la regula asta oamenii de legii din județ. Beneficiind de protecție la cel mai înalt nivel, inspectorul general adjunct al Poliției Române, Eduard Mirițescu, a pus la punct in Prahova o structură de crimă organizată operând chiar în cadrul poliției. Increngătura mafiotă include polițiști de toate gradele, oameni politici, un jurnalist specializat pe șantaje, ocupând funcția informală de hoț-șef peste infractorii mărunți dintr-o zonă a județului.
Aceasta grupare de criminalitate economico – financiara organizata a fost protejata si este protejata de la varful IPJ Prahova si varful MAI.
Este elocventa inregistrarea ambientala in care „Jurnalistul” de șantaje il da de gol pe nea’ Gigel de la varful IPJ Prahova ca si-a anuntat aceasta grupare de suflet si de criminalitate economico-financiara organizata de ce perchezitii au loc a doua zi (nu este singurul caz, am mai dezvaluit si despre alte personaje care procedeaza identic cu aceast sef din IPJ Prahova!).
In articolul publicat de ziarul Incisiv de prahova la data de 20 noiembrie 2023 – Ploiești: „Jurnalist” de șantaje, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/Inregistrari audio (I) am dezvaluit adevarata fata a acestei grupari protejate de mafia din IPJ Prahova si de la varful MAI.
In dosarul penal nr 37/P/2023, procurorul sef de sectie din cadrul DNA ST Ploiesti, Matei Adrian George a constatat mai multe fapte penale savarsite de jurnalistul santajist si de acesta grupare de criminalitate economico – financiara organizata si a disjuns cauza catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova cu toate probele si inregistrarile audio: „inregistrarile audio ambientale si cele efectuate prin intermediul aplicatiilor telefonice au fost transcrise in procese-verbale de catre lucratorii Serviciului Tehnic al DNA in baza ordonantelor de delegare in cauza”.
Probabil ca cei de la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova sunt tintuiti pe scaun de mafia din politie (IPJ Prahova si MAI).
In concluzie, s-au dovedit faptele de CUMPARARE DE INFLUENTA, CORUPEREA ALEGATORILOR si EVAZIUNE FISCALA dar cei de la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova se fac ca ploua cu toate ca dosarul este din punct de vedere juridic doar o simpla formalitate, de trimitere in judecata.
La alegerile locale din 2020, C.S. a fost omul de legătură dintre Volosevici, omul de afaceri rom G.V., ca sponsor, și șefii informali din zone ploieștene populate preponderent de romi săraci.
Este vorba de cartierele Mimiu (1800 potențiali votanți romi), Radu de la Afumați (500 votanți) și Bariera Basarab (300 votanți).
Prin intermedierea lui C.S., părțile au agreat asupra oferirii unei mici atenții de 100 de lei pentru fiecare votant. In plus, s-a decis alocarea a 20.000 – 30.000 lei pentru organizarea pentru romi a unei petreceri în ziua votului, cu mâncare și băutură. Suma totală calculată de C.S fost între 200.000 – 300.000 lei, care avea să fie oferită de omul de afaceri G.V. în schimbul obținerii, ulterior, al unor contracte vizând prelucrarea apelor uzate din județ, prin care să-și recupereze investiția. Singura promisiune care viza îmbunătățirea condițiilor de locuit ale romilor a fost astfaltarea cartierului Mimiu.
C.S. i-a cerut 300.000 lei omului de afaceri, care a fost de acord să o plătească în mai multe tranșe, până în ziua alegerilor. Cu trei zile înainte de alegeri, G.V. i-a oferit 130.000 de lei lui C.S., din care 80.000 de lei, via C.S., au ajuns la liderul rom al comunității din Mimiu. 70.000 de lei din sumă a fost împărțită votanților sub forma cadoului de 100 de lei, iar restul de 10.000 a fost reținut de lider, sub motivul că a trebuit să-și plătească verii care l-au ajutat la împărțirea pomenii electorale în comunitatea Mimiu. Ce s-a întâmplat cu restul de 50.000 de lei rămași din totalul de 130.000? Au fost reținuți de C. S., cu argumentul că sunt necesari pentru alte cheltuieli electorale.
In zilele următoare, antreprenorul rom i-a mai oferit lui C.S. 80.000 de lei pentru mită electorală adresată romilor din cartierele Radu Afumați și Bariera Basarab. Din aceștia, 10.000 de lei au fost dați celor patru lideri informali din cele două cartiere pentru mobilizarea electorală a romilor, nefiind clar ce s-a întâmplat cu restul de 70.000. La votanți n-au ajuns, în orice caz.
BANI OBTINUTI ILEGAL DE JURNALISTUL CATALIN STAVRI SI GRUPAREA indicata DIN MAFIA DESEURILOR
Timp de șase luni, omul de afaceri a solicitat onorarea promisiunii vizând acordarea contractelor preferențiale ale Primăriei firmei sale, dar C.S., purtătorul de cuvânt al lui Volosevici pe afaceri dubioase, l-a aburit și tot amânat, încât până la urmă planul s-a topit în ceață și nu s-a mai finalizat în niciun fel. Pe românește, omul rom de afaceri a fost aburit și țepuit de 210.000 lei de niște bărbați albi, stâlpi ai societății. Bani îngropați de C.S. în contul de la Bellu. Ca să nu rămână chiar în pagubă, omul de afaceri i-a solicitat lui C.S., printr-un apropiat, să pună o vorbă bună ca să obțină prelungirea unui contract aflat in derulare cu fabrica de sucuri Timbark vizând apele uzate, precum și o clauză de exclusivitate pe această activitate. C.S. a fost de acord să intervină, dar cu condiția ca G.V. să-i cedeze 50% din viitorul contract, pe firma unui prieten, Claudiu Bellu, proprietar al unui restaurant. Omul de afaceri a acceptat propunerea, dar și-a băgat în combinație și o rudă cu care C.S. să împartă partea de 50%.
Prin urmare, profitul s-ar fi dus 50% la G.V., 25% la C.S. (și Bellu) și 25% la ruda lui G.V.
Ulterior, C.S. a mai obținut de la G.V. 10.000 lei, pe care să-i dea șpagă directorului Timbark pentru a obține mult dorita exclusivitate și, ca bonus, suplimentarea activității de exploatare a apelor uzate.
Faza cu santajul si punerea in dependenta a unei misterioase directoare de la APM Prahova
In inregistrarea publicata de Gazarul reiese cum jurnalistul spagar si santajist a publicat un articol denigrator despre directoarea de la APM prinsa fara masca in pandemie si acum face ce zice el ca „este cea mai prosta din curte”, fiind pusa in dependenta. In urma articolului, politia s-a „autosesizat” si i-a aplicat o corectie directoarei pentru lipsa mastii, ca asa se fac mnai nou santajele si punerea in dependenta de catre aceasta grupare, prin politie!
C.S. a pus la bătaie, ca argument, și o conștință de-a sa de la Garda de Mediu, o directoare care avea in atribuții și emiterea avizelor necesare funcționării Timbark și care ar putea influența decisiv obținerea contractului în termeni cât mai profitabili.
De data asta, povestea nu s-a terminat cu o țeapă, ci cu un happy end peste așteptările inițiale: nu doar că contractul a fost prelungit, dar și prețul pentru servicii a fost dublat, iar aceste servicii contractate au fost mărite numeric. Pentru ca banii să ajungă altfel decât la negru la echipa C.S.-Bellu, a fost incheiat un contract de prestare de servicii fictive de publicitate și consultanță între firma lui Bellu (Bell Studio Expresiv), și cea a lui G.V (Gentoil SRL.).
Evident, n-a fost realizat niciun material publicitar, chiar dacă bani s-au tot scurs în contul firmei. Pe de altă parte, administratorul asociat al firmei lui G.V, declară că procentul din încasările Gentoil ajuns în contul firmei lui Bellu ar fi fost nu de 25%, ci de 10%. De asemenea, mai afirmă el, cei 10.000 de lei dați teandemului C.S-Bellu, pentru a fi oferiți ca mită directorului Timbark, au fost oferiți sub forma unui contract de comision. Doar că nici de data asta lucrurile n-au mers conform înțelegerii: contractul a durat doar șase luni, după care a fost reziliat, iar din cei 20.000 pe care G.V îi vira firmei lui Bellu, doar 3.000 ajungeau la ruda sa, C.S pretinzând că o parte substanțială s-au dus sub formă de cotizație lunară, la misterioasa directoare de la Mediu care acum este pe la formatiunea politica AUR Prahova.
În sfârșit, ca deținător al unui restaurant, Bellu ar fi fost răsplătit și prin furnizarea unor servicii de catering pentru administrația locală, prin mijlocirea prefectului de Prahova.
În timp ce, prin publicația pe care o conduce, jurnalistul Cătălin Stavri vede numai mafii în jurul lui prin Ploiești și se autoflatează că e singurul care poate eradica tot ce înseamnă corupție prin urbe, acest „Batman” (după cum se supraintitulează) a furat meserie de la grupurile infracționale pe care le „investiga”.
Dintr-o înregistrare ambientală, pe care vă invităm să o ascultați, primită de redacția Găzarul, puteți afla „metodele de lucru” practicate de deontologul Cătălin Stavri, din care reiese cum îi poate manipula pe șefii din administrația locală, inclusiv pe primarul Andrei Volosevici, pe care îl înjură că „nu e în stare de nimic!” Un adevărat păpușar printre marionetele administrației ploieștene. Despre „smetiile” date și despre cum se împart foloasele, luați o pungă de floricele și ascultați înregistrarea de mai jos. Comentariile sunt de prisos!
Inregistrarea o regasiti in articolul de mai jos
Un adevărat păpușar printre marionetele administrației ploieștene. Despre „smetiile” date in fituica sa de santaj și despre cum se împart foloasele, luați o pungă de floricele și ascultați înregistrarea de mai jos. Comentariile sunt de prisos!
Vom reveni cum se negociaza spagile din contractele cu primaria, cu bani publici (inregistrari audio). (Cristina T.).
Eveniment
Optimizarea Conducției – Motivele Pentru a Alege Anvelope All Season
Publicat
acum 2 săptămânipe
noiembrie 14, 2023
Alegerea anvelopelor potrivite pentru vehiculul dumneavoastră este o decizie crucială care poate influența performanța, siguranța și confortul în timpul conducerii. În acest context, anvelopele all season au câștigat popularitate datorită versatilității și eficienței lor. Dar ce le face atât de speciale și de ce ar trebui să le considerați pentru vehiculul dumneavoastră?
Versatilitate în Diverse Condiții de Drum
Principalul avantaj al acestor anvelope all season este capacitatea lor de a performa bine într-o varietate de condiții meteorologice. Fie că este vorba despre drumuri uscate de vară sau carosabile ușor acoperite de zăpadă de iarnă, aceste anvelope oferă o aderență și o stabilitate remarcabile. Aceasta înseamnă că puteți conduce în siguranță și confort indiferent de schimbările vremii.
Economie și Practicitate
Optând pentru anvelope all season, puteți evita costurile și inconvenientul schimbării anvelopelor de două ori pe an. De asemenea, nu va mai fi necesar să depozitați un set suplimentar de anvelope, ceea ce este ideal pentru cei care dispun de spațiu limitat. Pe termen lung, aceasta reprezintă o economie semnificativă de timp și bani.
Performanță Echilibrată
Anvelopele all season sunt proiectate pentru a oferi un echilibru între performanța anvelopelor de vară și cele de iarnă. Astfel, oferă o manevrabilitate bună și o distanță de frânare optimă în majoritatea condițiilor de drum. Deși nu pot înlocui complet anvelopele specializate pentru condiții extreme, ele sunt soluția ideală pentru condiții de conducere moderate.
Durabilitate și Rezistență
Fiind fabricate pentru a rezista în condiții variate, anvelopele all season tind să aibă o durată de viață mai lungă decât anvelopele sezoniere. Acest lucru se datorează compoziției lor robuste și designului adaptabil, care minimizează uzura neregulată.
În Concluzie
Anvelopele all season sunt o alegere excelentă pentru șoferii care caută o soluție practică și eficientă pentru vehiculul lor. Oferind un echilibru între performanță, economie și versatilitate, aceste anvelope vă pot asigura o experiență de conducere plăcută și sigură pe tot parcursul anului. Așadar, dacă vă doriți o opțiune care să vă reducă griji legate de adaptarea la diferite condiții meteo, anvelopele all season sunt soluția ideală.
Exclusiv
Căi speciale de atac utilizate de ORNISS şi DGIPI împotriva unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti – Ziarul Incisiv de Prahova
Publicat
acum 3 săptămânipe
noiembrie 12, 2023
Reamintim ca, fostul șef DIICOT, Daniel Horodniceanu, actual vicepreședinte al CSM, a fost oprit în primăvară de un echipaj de poliție rurală din județul Iași, iar lucrurile au degenerat într-un schimb de replici dure venite din partea procurorului.
Ulterior, Inspecția Judiciară s-a autosesizat în acest caz, însă acțiuneaa disciplinară inițiată de împotriva lui Horodniceanu a fost respinsă acum de Secția pentru procurori a CSM.
Dialogul dintre Horodniceanu și agentul din cadrul unei secții de poliție rurală care l-a oprit în trafic a fost tensionat, dincolo de suprinderea față de faptul că polițistul nu îl cunoaște, Horodniceanu fiind nemulțumit că acesta își arogă atribuții de polițist rutier și că i-a solicitat insistent să prezinte și polița de asigurare, amenințându-l chiar că îl poate sancționa pentru lipsa documentelor.
În momentul în care agentul își explică prezența în stradă spunând că au existat furturi de animale în ultima perioadă, comentariul lui Horodniceanu este ”Căutați hoții pe câmp. Trebuie să vă învăț eu să vă faceți treaba sau ce? Vreți să vă învețe Procuratura?”. ”Nu cred că sunteți dvs în măsură să ne învățați”, i-a replicat agentul.
Agentul l-a contrazis pe Horodniceanu și când acesta l-a amenințat că va vorbi cu șeful IPJ Iași și i-a reproșat că are o problemă de atitudine și de uniformă. ”E conformă”, i-a spus el fostului șef DIICOT. ”Din cauza mea, dvs aveți un 15 la sută la salariu”, i-a spus Daniel Horodniceanu agentului, care i-a dat din nou replica: ”Datorită dvs, nu din cauza dvs”.
Ulterior, Horodniceanu a declarat că s-a aflat „într-o situație provocată”, dar regretă reacția pe care a avut-o.
„Am remarcat că în cursul zilei de astăzi a apărut în presă o înregistrare cu oprirea mea în trafic de un echipaj de poliție pentru o presupusă contravenție rutieră. La prima vedere, pentru un personaj neutru, avem de a face cu un polițist la datorie, care rezistă presiunilor încercate de un procuror, oprit în trafic în mod corect. În realitate, lucrurile stau în alt mod: am fost oprit în trafic la ora 1:30, noaptea, de un echipaj al poliției rurale, fără a încălca vreo normă rutieră.
Am asistat la o scenetă bine pusă la punct de doi polițiști care mă cunoșteau. Astăzi am aflat că această scenetă a fost și filmată, probabil cu un dispozitiv de înregistrare ascuns, nu cu body-cam. Imaginile sunt, însă prelucrate, filmul având și alte pasaje, tăiate însă. Aș accentua ideea că filmarea, scoasă din context, ilustrează un personaj reprobabil care abuzează de putere în fața unui polițist la datorie.
Comportamentul meu intrigat poate avea un sens – deși e greu să privești ca acceptabil orice exces de putere – doar în contextul mai larg în care conduceam regulamentar și polițiștii m-au oprit în condițiile descrise, precum și de faptul că nu este prima dată când se întâmplă asta. Faptul că pretindeau că nu ne cunoaștem a fost de natură să mă provoace, odată în plus, și să reacționez astfel.
Realizez că m-am aflat într-o situație provocată, dar ce este regretabil și îmi reproșez acest lucru, este că nu am rezistat provocării și, pe acest fond emoțional, probabil și combinat cu unele probleme personale, am reacționat în acest mod, care nu mă caracterizează. Dacă s-ar trece dincolo de reacția mea, pe care, fie ea și provocată, o regret sincer, subiectul conține și tema mai largă a faptului că polițiștii pot opri fără niciun motiv șoferii în trafic pretinzând încălcări ale legii a căror falsitate este imposibil de probat pentru șofer. Dincolo de calitatea mea de magistrat, dacă în film ar fi fost un om revoltat de oprirea în trafic fără motiv, filmul evenimentelor ar fi generat altfel de emoții publice”, a declarat pentru G4Media.ro procurorul Daniel Horodniceanu.
Ministrul Justiției de atunci, Cătălin Predoiu, a precizat la Prima News, că e „regretabil contextul”.„Domnul procuror Horodniceanu, vicepreședinte CSM, a dat astăzi o declarație în care arată că a înțeles că a procedat greșit în respectiva situație, că regretă acest lucru, s-a lăsat provocat. (…) E regretabil contextul, cum a spus și dânsul e regretabilă atitudinea, e greșită evident de la început până la sfârșit, dar este important că a realizat acest lucru. Și-a manifestat regretul față de cele întâmplate. Cred că corect să spunem și acest lucru. (…) Subscriu la cea ce a spus domnul Horodniceanu însuși, nu e în regulă ce s-a întâmplat acolo, abordarea a fost greșită. Cea mai bună cale într-o astfel de situație să raționezi pe unde ai greșit, ce ai greșit, să recunoști acest lucru și să îț exprimi un regret, preferabil sincer”, a declarat ministrul Justiției.
Predoiu a mai adăugat că situația trebuie să fie lămurită.
„Aceste aspecte dacă dânsul crede că e cazul ca să fie lămurite trebuie lămurite până la capăt care e tot contextul și chiar dacă dânsul nu crede acest lucru cred că ar trebui lămurite. Aș invoca și declarația președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, care a spus că va analiza această situație. Dar un prim pas de echilibrare a întregii povești în sensul bun al cuvântului a fost declarația aceasta pe care e bine că dânsul a făcut-o și a precizat că a înțeles că nu ăsta este un comportament normal într-o astfel de situație”, a explicat sursa citată.
Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual (SNPPC) a cerut demisie fostului șef al DIICOT pentru că „nu este firesc ca un vicepreședinte CSM, apărător și garant al bunei funcționări a justiției, să aibe un asemenea comportament specific celor pe care DIICOT îi are în vedere atunci când își indeplinește atribuțiile; demisia din magistratură”.
(Cerasela N.).
Parteneri
Știri din Timiș


HONOR Magic V2: design ultra subțire și o baterie de 5000 mAh
Într-o epocă în care smartphone-urile sunt elementele de legătură între lumea personală și cea profesională, durata de viață a...


PENNY a atins pragul de 359 de magazine în România
Planurile de expansiune ale PENNY România avansează rapid cu deschiderea a patru noi magazine în patru județe ale țării –...


easySales: 263 lei, valoarea medie a comenzilor de Black Friday, 65% cu plata online
Cea mai mare comandă realizată prin magazinele din platformă a depășit 23.000 de lei și a constat în preamplificatoare și...


De ce apa de gura ar trebui sa faca parte din rutina ta de ingrijire?
Ai auzit vreodata expresia „un zambet frumos deschide orice usa”? Ei bine, pentru a avea un zambet frumos, ingrijirea...


Descoperă magia schiatului în Vâlcea: Destinații încântătoare pentru iubitorii de zăpadă
Dacă ești în căutarea unei destinații de schi unică și plină de farmec iarna aceasta, ești în locul potrivit! Vâlcea...


realme anunţă peste 200 milioane de telefoane vândute la nivel global
București, România – 27 noiembrie 2023 – realme a anunțat oficial că livrările sale globale de smartphone-uri au depășit 200 milioane...


AOC și Philips Monitors fac progrese remarcabile în procesul de sustenabilitate, confirmate de certificarea EPEAT Climate+
București, 28 noiembrie 2023 – MMD, unul dintre cele mai importante companii de tehnologie din lume, partener licențiat al brandurilor...


Samsung desemnat ,,Cel mai bun angajator din lume” pentru al patrulea an consecutiv de către Forbes
București, România – 27 noiembrie 2023 – Samsung Electronics a fost desemnat în luna noiembrie ,,Cel Mai Bun Angajator din Lume”...


Proiectul ProEducație: O inițiativă transformațională în educația copiilor vulnerabili
În lumea contemporană, educația este un pilon fundamental pentru dezvoltarea societății. Cu toate acestea, există numeroase cazuri în care accesul...


Gruparea de crima organizata locala acoperita de mafia din IPJ Prahova si de la varful MAI a fost devoalata pana si de avocati, in instanta – Ziarul Incisiv de Prahova
Boși, locotenenți, soldați: Mafia din interiorul Poliției Române, filiala Prahova Poluarea și corupția au fost mereu în topul problemelor din...


PENNY România ajunge la o rețea de 355 de magazine
PENNY continuă să se extindă rapid în România și inaugurează două noi magazine, unul în București, iar celălalt în Corunca,...


Miaunismul: un nou curent în artă inspirat de creativitatea pisicilor
Prin campania Artă Miaunistică, Whiskas își propune să încurajeze adopțiile și să arate că viața alături de pisici este mult...


Sinonim cu Pionieratul
O Istorie prin Inovație În peisajul dinamic al dezvoltării imobiliare comerciale, Genesis Property se distinge ca un pionier, un vizionar...


Premieră în peisajul imobiliar românesc
Peste 20 milioane de Euro investite pentru Faza II a proiectului YUNITY Park: pădure urbană, promenadă etajată și energie regenerabilă...


NAVITEL RE 5 DUAL: Inovația ce transformă fiecare călătorie într-o experiență de navigație și supraveghere deosebită
NAVITEL®, liderul incontestabil în tehnologia dispozitivelor auto, anunță cu mândrie lansarea celei mai recente inovații din portofoliul său de produse, NAVITEL...


Studiu carVertical: Piața de mașini second-hand din România este una dintre cele mai puțin transparente din Europa
59% dintre mașinile din România au avut pagube minore sau majore 66% dintre mașinile analizate au fost importate Aproape 8%...
Știrile Săptămânii
-
Uncategorizedacum 7 zile
PENNY România ajunge la o rețea de 355 de magazine
-
Uncategorizedacum 5 zile
Proiectul ProEducație: O inițiativă transformațională în educația copiilor vulnerabili
-
Uncategorizedacum 4 zile
Samsung desemnat ,,Cel mai bun angajator din lume” pentru al patrulea an consecutiv de către Forbes
-
Uncategorizedacum 3 zile
AOC și Philips Monitors fac progrese remarcabile în procesul de sustenabilitate, confirmate de certificarea EPEAT Climate+
-
Exclusivacum 6 zile
Gruparea de crima organizata locala acoperita de mafia din IPJ Prahova si de la varful MAI a fost devoalata pana si de avocati, in instanta – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Uncategorizedacum 3 zile
realme anunţă peste 200 milioane de telefoane vândute la nivel global
-
Uncategorizedacum 2 zile
De ce apa de gura ar trebui sa faca parte din rutina ta de ingrijire?
-
Uncategorizedacum 2 zile
easySales: 263 lei, valoarea medie a comenzilor de Black Friday, 65% cu plata online