Manuscrisele cu scrierile sfinte prezintă un text compact, fără semne de punctuație. În scrisorile lui Pavel, spre exemplu, nu existau capitole sau versete. El a transmis în întregime mesajul primit de la Dumnezeu fără să-l fragmenteze.
La sfârșitul secolului I, scrierile sfinte erau grupate într-o colecție de 66 de cărți. Pentru a putea indica sursa citatelor, cei mai mulți cititori ai Bibliei consideră foarte utilă împărțirea textului în capitole și versete.
Cine a împărțit textul Bibliei în capitole?
Meritul de a fi împărțit Biblia în capitole îi aparține clericului englez Stephen Langton, devenit ulterior Arhiepiscop de Canterbury. Sistemul lui, pus la punct la începutul secolului al XIII-lea, „i-a fascinat pe cititori și pe erudiți deopotrivă . . . și s-a răspândit cu rapiditate în întreaga Europă”, se spune în lucrarea The Book – A History of the Bible. Astăzi, toate Bibliile folosesc același sistem de împărțire în capitole.
Cine a împărțit textul Bibliei în versete?
După aproximativ 300 de ani, Robert Estienne, erudit și tipograf francez, a elaborat un nou sistem de împărțire în versete a Scripturilor grecești creștine (sau Noul Testament), pe care l-a combinat cu cel folosit deja la împărțirea textului Scripturilor ebraice. El își dorea să încurajeze studierea Bibliei.
Deși împărțirea în capitole și în versete prezintă avantaje, este important să avem în vedere înțelegerea întregului mesaj divin, să citim cu atenție și contextul, nu doar versete isolate!
Mesajul Bibliei nu a putut fi modificat
Din păcate, unii copiști și traducători necinstiți sau neatenți au încercat să modifice mesajul Bibliei. Uneori, aceștia au intervenit în textul Bibliei pentru a-și forța propriile lor învățături în loc să-și aducă învățăturile în armonie cu Biblia.
Alții, însă, au fost foarte meticuloși și iscusiți. Astfel, între secolele al VI-lea și al X-lea, masoreții au copiat Scripturile ebraice și n-au vrut să modifice în niciun fel textul Bibliei, considerând acest fapt ca cel mai mare delict posibil.
Aproape toate cărțile Scripturilor grecești creștine sunt adăpostite de Biblioteca Chester Beatty din Dublin, Irlanda, într-o colecție de papirusuri, manuscrise ce datează din secolul al II-lea. Ele demonstrează o fidelitate remarcabilă în ce privește transmiterea textului biblic.
Existența numărului mare al manuscriselor biblice a contribuit la îmbunătățirea Bibliei. Este singura carte antică ce are o mărturie atât de bogată și de veche a textului său. Este clar pentru orice erudit că textul Scripturilor grecești creștine nu a suferit nicio modificare majoră.
De ce există atâtea traduceri?
La sfârșitul secolului al XIV-lea, în Anglia, John Wycliffe a produs o versiune în limba engleză, dat fiind că versiunea Vulgata (oficială) a Bibliei era în limba latină, o limbă devenită moartă. La scurt timp după aceea, s-au produs și răspândit noile traduceri ale Bibliei realizate în multe limbi vorbite în Europa. Desigur, este nevoie de atenție când alegem o traducere. Cultele protestante folosesc, în principal, Biblia Dumitru Cornilescu, publicată pentru prima dată în 1921 și care poate fi găsită la Stephanus.ro.
Cum putem alege o bună traducere a Bibliei?
Dat fiind că Biblia a fost scrisă initial în ebraică, aramaică şi greaca veche, cei mai mulţi dintre noi sunt nevoiți să apeleze la o traducere în limbile moderne sau în cele native. În present, sunt disponibile traduceri in peste 2400 de limbi, acest lucru făcând din Biblie cea mai tradusă carte.
Dacă sunteți puși în fața dilemei de a alege între mai multe traduceri din aceeași limbă, trebuie să cunoaşteţi câteva lucruri importante ca să puteți face alegerea corectă…
La una din extreme sunt traducerile cuvânt cu cuvânt a textului în limba-ţintă. La cealaltă extremă sunt traducerile parafrazate în care mesajul Bibliei este reformulat liber, aşa cum îl înţeleg traducătorii și cum consideră ei că ar fi pe placul cititorilor. Cea mai multă muncă este depusă de traducătorii ce încearcă să realizeze un echilibru între cele două extreme și să transmită sensul expresiilor din limba originală.
O traducere literală nu constituie cea mai bună modalitate de a transmite sensul fiecărui verset deoarece nu există două limbi identice din punctul de vedere al gramaticii, vocabularului sau structurii frazei. Traducătorii au nevoie de discernământ pentru a alege acele cuvintele care transmit în mod fidel ideea din textul original.
Traducătorii Bibliilor parafrazate îşi iau unele libertăţi faţă de original și redau textul original potrivit interpretării lor sau chiar omit unele informaţii din text. Această redare liberă uneori schimbă sensul, punând în umbră normele morale transmise de textul original. De asemenea, concepţiile religioase ale traducătorului îşi pot lăsa amprenta asupra traducerii.
Cu toate acestea, comparând manuscrisele antice, putem observa că Biblia este, în esență, neschimbată.
Sursă foto: Pixabay.com
