Connect with us

Administrație locală

Provocările sistemului educațional din România, percepute de speakerii Dare to Learn drept reale oportunități de învățare

Publicat

pe

București,  12  iunie  2024:  Speakerii locali și internaționali ai Dare to Learn – cel mai mare eveniment din Europa dedicat profesorilor, trainerilor în HR, managerilor și antreprenorilor – încurajează cadrele didactice, precum și restul personalului de învățământ pre-universitar și universitar din România să abordeze diferit provocările cu care adesea se confruntă în activitatea educațională. Provocările pot fi transformate în tot atâtea oportunități, cu ajutorul unor metode și tehnici moderne de învățare, testate și aplicate de cei mai buni experți în educație din țară și la nivel global, lideri care se vor reuni, în toamnă, pentru prima dată pe aceeași scenă, la prima ediție a evenimentului Dare to Learn.

„La Dare to Learn, nu ai prelegeri, ci modele care demonstrează că se poate și că acolo unde se poate, vom adapta”, consideră Radu Szekely, Președinte al Fundației Dare to Learn și organizator al evenimentului Dare to Learn, fost Secretar de Stat în Ministerul Educației și co-fondator al Școlii Finlandeze ERI Sibiu.

Una dintre cele mai semnalate și acute probleme din cadrul sistemului de învățământ autohton, abordate totodată și de organizatorii și speakerii Dare to Learn, în cadrul conferinței de anunțare a acestui eveniment (în aprilie a.c.), îl reprezintă abandonul școlar, care are o pondere trei ori mai mare în mediul rural decât la nivel național. Radu Szekely, Președintele Fundației Dare to Learn, atrage atenția asupra acestui fenomen aflat în creștere: „Avem și noi zone izolate în care elevii nu ajung foarte ușor la școală și, încercând să-i aducem spre aceeași școală, care poate nu li se mai potrivește, nu reușim să-i facem să rămână în școală. Abandonul școlar a tot crescut. Noi ne propunem să găsim un model care să se potrivească generației de astăzi, care nu vrea să stea poate două ore în autobuz sau în microbuz ca să meargă la școală”. Această problemă ar putea fi transformată într-o oportunitate, subliniază Szekely, cu ajutorul unei metode dezvoltate de o altă expertă și speaker la Dare to Learn 2024 – Victoria Colbert.

După ce a studiat sociologia și educația în America Latină și în Statele Unite, la mijlocul anilor ’70, Victoria s-a întors în Columbia pentru a introduce Escuela Nueva (Școala Nouă), un model care îmbina elementele pe care le studiase. Cu ajutorul acestei abordări, ea a transformat școlile rurale disfuncționale în școli care se conectau cu elevii, dezvoltau aptitudini relevante, erau legate de viața comunității și le ofereau elevilor o învățare participativă și în ritm propriu. Modelul a funcționat, strategia de introducere a acestei abordări s-a dovedit eficientă, iar Ministerul Educației a făcut din el o politică națională, implementându-l în 18.000 de școli rurale din Columbia.

O școală care să vorbească aceeași limbă   

Liliana Romaniuc, de asemenea organizator al evenimentului Dare to Learn și președinte al Asociației Române de Literație (ARL România), menționează deopotrivă beneficiile pentru profesorii din România privind participarea în cadrul evenimentului din toamnă și interacțiunea lor cu liderii globali în educație. „Cred că Dare to Learn este mai mult decât un eveniment. E o mișcare prin care încercăm să sprijinim școlile și sistemul educațional din România. Mai bine zis, să le ajutăm să conștientizeze această nevoie de transformare, de inovare, de învățare”, a punctat Romaniuc. Aceasta consideră că John Hattie, unul dintre cei mai cunoscuți experți mondiali în educație, care va fi prezent la București, a pus punctul pe i: „Factorii care influențează cel mai mult învățarea sunt profesorii, profesorul și calitatea predării. Sperăm să fie o provocare și, în egală măsură, o invitație adresată, dar și o responsabilitate transmisă profesorilor noștri de a privi către ce ne spun studiile și cercetările în legătură cu factorii care influențează cel mai mult învățarea.”

Liliana Romaniuc consideră că și alte provocări, adesea percepute drept reale probleme ale sistemului de învățământ din România, pot fi transformate în fantastice oportunități: „Al doilea lucru pe care ni-l propunem este să ducem factorii aceia care influențează cel mai mult învățarea în clasele noastre. Al treilea lucru pe care John Hattie îl propune este să măsurăm impactul. Pentru că s-ar putea să folosim metode și să aplicăm instrumente care să nu dea rezultate în demersurile noastre didactice. Și noi să nu știm lucrul acesta, pentru că nu măsurăm, nu evaluăm. Așa se explică, de altfel, și faptul că multe dintre demersurile bune din sistemul educațional autohton nu au sfârșit bine, tocmai pentru că nu am evaluat și măsurat impactul. Iar al patrulea lucru pe care John Hattie îl propune este această abordare colaborativă la nivelul școlii. Nu este suficient ca doar un profesor să dorească să facă lucruri, ci este nevoie de o întreagă echipă pedagogică, de leadership-ul școlii care să vorbească aceeași limbă astfel încât învățarea să devină vizibilă, iar școala să devină un spațiu în care fiecare copil să progreseze în învățare”, conchide Liliana Romaniuc.

Reducerea inechităților din educație

Iuliana Pielmuș, Director Executiv al Teach for România și organizator al evenimentului Dare to Learn, accentuează importanța actului educațional și modul în care o aparentă barieră poate deveni o oportunitate de învățare, cu ajutorul profesorilor. „Noi lucrăm în special cu profesorii și directorii din școlile publice vulnerabile. În România și în celelalte 60 de țări în care este prezentă rețeaua Teach for All, avem aceeași prioritate –  reducerea inechităților din educație”, precizează Iuliana Pielmuș.

„Nu doar în România, în majoritatea țărilor din lume, imaginea de ansamblu și datele statistice medii nu reușesc să releve o realitate din ce în ce mai prezentă – decalajele în creștere, inclusiv în ceea ce privește rezultatele academice și șansele la o formare de calitate, între comunitățile vulnerabile și cele cu acces la resurse financiare. Elevul mediu nu există, este un produs imaginar. Avem o diferență enormă – și nu doar în România – între performanțele și oportunitățile disponibile elevilor din mediile vulnerabile și cele ale colegilor lor care vin din orașele mari și din familii înstărite. În România, diferența de învățare este echivalentul a peste trei ani de școală. Este o barieră dificil de spart, dar nu imposibil. Un profesor bine pregătit, care știe să lucreze împreună cu comunitatea, care știe să se uite la copil și la potențialul lui într-un mod care îi dă șanse, poate sparge acest cerc vicios”, punctează Pielmuș.

Cu AI-ul în prima bancă

Elena Lotrean, Director al Finnish Teacher Training Centre și partener al evenimentului Dare to Learn, explică rolul inteligenței artificiale atât în cadrul evenimentului din toamnă, cât mai ales în școli. „Îl vom avea invitat pe Zack Kass, una dintre cele mai strălucite și mai inovatoare minți din domeniul inteligenței artificiale, unul dintre cei care au pus osul la Open AI, cea mai faimoasă platformă de profil. Acum există în lume peste 10.000 de astfel de platforme și aplicații pe care le putem folosi, unele gratuite, altele cu plată. Din această nevoie, am creat un curs fundamental de inteligență artificială pentru profesori, pentru a vedea cum să ne apropiem de această resursă, să o folosim pentru ceea ce ne dorim, să producem învățare, să creștem calitatea actului educațional și să dăm acces câtor mai mulți elevi și studenți la ceea ce înseamnă o educație de calitate”, conchide Elena Lotrean.

Începând cu 1 mai a.c., accesul la evenimentul Dare to Learn din 25 și 26 octombrie 2024 a fost deschis și publicului larg (altor categorii profesionale, cu excepția celor din învățământ), online, pe platforma www.d2l.ro. Mai multe informații despre pachetele de participare se găsesc aici.

Evenimentul Dare to Learn este rezultatul unui parteneriat între Fundația Dare to LearnAsociația Română de Literație (ARL România), Teach for Romania și Finnish Teacher Training Centre.

ING Bank Romania este presenting partner al evenimentului.

EducațiePrivată.ro este partener media principal al evenimentului. Pe lista partenerilor media se mai numără Antena 3 CNN, Hotnews.ro, Adevarul.ro și Stiripesurse.ro.

Despre Fundația Dare to Learn

Fundația Dare to Learn este o organizație non-guvernamentală care promovează și sprijină inovarea în domeniul educației și învățării pe tot parcursul vieții, pentru a elimina orice barieră din calea învățării unei persoane. Prin abordări și tehnologii inovatoare, Fundația își propune să elimine impactul constrângerilor geografice, disparităților socio-economice, ciclurilor multigeneraționale de eșec educațional, permițând indivizilor din toate mediile si de toate vârstele să se angajeze în experiențe de învățare semnificative și eficiente. Procedând astfel, Fundația urmărește să reducă abandonul școlar și decalajul educațional și să ofere indivizilor puterea de a-și atinge întregul potențial, indiferent de circumstanțele lor.

Fundația Dare to Learn este inițiatorul platformei Dare to Learn, prin care urmează a se pilota abordări inovatoare în educație, și susține desfășurarea pe termen lung a evenimentului Dare to Learn în România, unde se reunesc gânditori, personalități de talie mondială, cercetători în leadership organizațional și educațional, deschizători de drumuri în educație echitabilă, precum și vizionari în inteligența artificială.

Despre Teach for Romania

Teach for Romania este o organizaţie non-guvernamentală care pregătește viitori educatori, învățători şi profesori model și îi sprijină în procesul de transformare a sistemului educațional din România. Scopul organizaţiei este să intervină pe termen lung în procesul de reducere a inechității educaţionale şi să dezvolte abilități sociale în rândul elevilor.

Teach for Romania face parte din reţeaua globală Teach for All, care pregăteşte viitori educatori, învăţători sau profesori care vor să performeze în învăţământul de stat, în special pentru elevii din medii vulnerabile. Scopul rețelei este să extindă accesul la educaţie în întreaga lume, prin creşterea şi accelerarea impactului generat de organizaţii care cultivă leadership-ul necesar pentru schimbare. Teach for All este prezent astăzi în peste 60 de țări din întreaga lume şi numără peste 100.000 de profesori și alumni care lucrează cu copii din comunități vulnerabile.

Despre Asociația Română de Literație (ARL România)

Asociația Română de Literație este o organizație non-guvernamentală a cărei misiune constă în dezvoltarea, promovarea şi susţinerea programelor şi proiectelor educaţionale care conduc la îmbunătăţirea serviciilor educaționale oferite de instituţiile de învăţământ pentru copii, tineri şi adulți din România şi din străinătate.

Asociația promovează exemple de bună practică, modele de excelenţă şi eficienţă didactică în educaţie, urmărind cu prioritate creşterea calităţii procesului de predare-învăţare pentru a contribui la formarea şi dezvoltarea competenţelor necesare împlinirii la nivel personal şi social a elevilor într-o societate bazată pe cunoaştere şi învăţare continuă. Dezvoltarea competențelor de literație ale elevilor reprezintă o prioritate a ARL.

Despre Finnish Teacher Training Centre

Finnish Teacher Training Centre este un centru de formare continuă pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, care a apărut în urma nevoii profesorilor de a fi mereu conectați la schimbare. Portofoliul său de programe și cursuri este unul modular și flexibil, construit atât pe competențe generale de dezvoltare personală și a carierei, cât și pe competențe tehnice, metodologice, specifice corpului didactic, adaptat sistemului local.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație locală

Cele mai noi căști din seria 1000X de la Sony sunt acum disponibile într-o nouă variantă de culoare, Smoky Pink

Publicat

pe

De

Sony lansează o nouă variantă de culoare pentru căștile cu anulare a zgomotului din seria 1000X. Modelele WH-1000XM5 și WF-1000XM5 sunt acum disponibile în nuanța Smoky Pink. Această culoare le oferă utilizatorilor noi oportunități de a-și accesoriza și completa stilul cu o nuanță de roz și tonuri elegante, care fac din aceste căști accesoriul ideal pentru iubitorii de modă și experiențe de audiție de calitate.

Atât modelul WH-1000XM5, cât și WF-1000XM5 oferă cea mai bună1 anulare a zgomotului și cea mai bună calitate audio, cu un sunet excepțional, proiectat pentru perfecțiune. În prezent, modelul WF-1000XM5 este disponibil în variantele de culoare negru și platinum silver, iar modelul WH-1000XM5 poate fi achiziționat în nuanțele negru, platinum silver și midnight blue.

Noua culoare Smoky Pink este elegantă și sofisticată, cu o textură mată pudrată care poate completa cu succes stilul iubitorilor de modă și nu numai.

Pentru mai multe informații, accesați link-ul:

https://www.sony.ro/headphones/1000x series?cpint=homepage_primary_tout-Primary%20Tout–responsivegrid_structure_top_primarytout_copy_1

Sony Corporation este o filială deținută în întregime de Sony Group Corporation și este responsabilă pentru activitatea Entertainment, Technology & Services (ET&S). Cu misiunea de a „construi viitorul divertismentului prin puterea tehnologiei împreună cu creatorii”, ne propunem să continuăm să oferim Kando* oamenilor din întreaga lume.

Pentru mai multe informații, accesați link-ul: http://www.sony.net/

*Kando este un cuvânt japonez care se traduce aproximativ prin sentimentul de fericire și emoție pe care îl simți atunci când experimentezi ceva frumos și uimitor pentru prima dată.

1 La data de 1 septembrie 2024. Reducerea zgomotului ambiental, conform cercetărilor efectuate de Sony Corporation, măsurată folosind normele JEITA pentru primele 10 branduri (în funcție de cota de piață) de căști wireless cu bandă de susținere și căști complet wireless cu funcție de anulare a zgomotului.

Citeste in continuare

Administrație locală

Seria AOC GAMING G4 se extinde cu patru noi monitoare performante

Publicat

pe

De

București, 12 septembrie 2024 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare de gaming și accesorii IT din lume, anunță extinderea seriei G4 cu patru noi modele concepute pentru a satisface o gamă mai largă de preferințe și bugete. Noua serie include modelele curbate de 27 inch (68,6 cm) AOC GAMING C27G4ZXU, CQ27G4X și modelul plat Q27G4XF, precum și varianta mai mare, modelul curbat de 31,5 inch (80 cm) AOC GAMING CQ32G4VE, oferind o selecție variată de ecrane cu rate ridicate de reîmprospătare și panouri precise, perfecte pentru gamerii la început de drum, dar și pentru cei care iau în considerare bugetul alocat pentru această activitate.

Ecran curbat și rată de reîmprospătare ridicată

C27G4ZXU dispune de un panou Fast VA curbat de 27 inch și de o rată impresionantă de reîmprospătare de 280 Hz. Acest monitor Full HD (1920×1080) are o curbură 1500R pentru o imersiune îmbunătățită și un timp de răspuns de până la 1 ms GtG și de 0,3 ms MPRT pentru claritate sporită. Cu un contrast de 4000:1 și o luminozitate de 300 nits, acesta oferă imagini vii și tonuri profunde de negru, oferind utilizatorilor imagini bogate din punct de vedere vizual, chiar și în jocurile competitive, atingând un echilibru perfect pentru jucătorii ocazionali și cei hardcore. C27G4ZXU include, de asemenea, difuzoare încorporate și un hub USB 3.2 cu 4 porturi ce oferă o modalitate de conectivitate practică pentru periferice și accesorii. Pentru utilizatorii care caută aceleași specificații (cu excepția difuzoarelor și a hub-ului USB) cu un suport mai simplu sau pentru utilizarea cu suporturi VESA, de exemplu, AGON by AOC oferă AOC GAMING C27G4ZXE (lansat în iunie 2024).

Rezoluție QHD pentru imagini mai clare

Gamerii care caută o rezoluție mai mare fără a compromite viteza, pot alege între modelele AOC GAMING CQ27G4X de 27 inchi și AOC GAMING CQ32G4VE de 31,5 inchi, ambele fiind echipate cu panouri curbate Fast VA cu rezoluție QHD (2560×1440). Aceste modele dispun de o rată de reîmprospătare de 180 Hz, un timp de răspuns GtG de până la 1 ms și MPRT de 0,5 ms, asigurând un gameplay fluid într-o gamă largă de jocuri. Modelul CQ27G4X are o curbură 1500R și un contrast de 4000:1, în timp ce modelul mai mare CQ32G4VE oferă, de asemenea, o curbură de 1500R și un raport de contrast de 3500:1, ambele având o luminozitate maximă de 300 nits.

Panou plat pentru configurații clasice

În completarea acestei noii game de produse se află AOC GAMING Q27G4XF, un monitor plat de 27 inch cu un panou Fast IPS și rezoluție QHD. Acest model dispune de o rată de reîmprospătare de 180 Hz, un timp de răspuns de până la 1 ms GtG și 0,5 ms MPRT, oferind claritate și fluiditate excepționale. Cu o luminozitate de 300 nits și compatibilitate HDR10, acesta oferă culori vibrante pentru o experiență de joc dinamică.

Caracteristici dedicate jocurilor

Toate modelele din seria G4 sunt echipate cu o serie de caracteristici concepute special pentru gameri. Toate modelele dispun de funcția MBR (Motion Blur Reduction) Sync, care permite sincronizarea luminii de fundal cu rata de reîmprospătare pentru a reduce la minimum neclaritatea percepută și pentru a oferi o experiență de joc clară și cursivă. Decalajul redus de intrare (Low Input Lag) asigură un răspuns imediat pe ecran la acțiunile utilizatorului, în timp ce funcția Dynamic Dial Point oferă o suprapunere personalizabilă a reticulului, care își poate schimba culoarea în funcție de fundal pentru o vizibilitate îmbunătățită. Funcția Shadow Control permite utilizatorilor să ajusteze detaliile umbrelor fără a afecta restul ecranului, asigurând o vizibilitate optimă în toate scenariile de joc. Frame Counter permite utilizatorilor să observe cu ușurință pe ecran numărul de cadre pe secundă în timpul jocului. În plus, toate modelele suportă software-ul AOC G-Menu, permițând ajustarea ușoară a setărilor OSD direct de pe desktop.

Design elegant

Seria G4 dispune de un design modern care se integrează perfect în orice configurație de gaming. Cu o schemă de culori gri și negru, margini subțiri și linii ascuțite care amintesc de un avion de vânătore, aceste monitoare oferă un aspect elegant și atractiv. Suporturile robuste cu o amprentă mică oferă o bază stabilă fără a distrage atenția de la estetica generală, oferind spațiu amplu pentru mișcarea tastaturii și a mouse-ului. Cu excepția modelului mai mare CQ32G4VE, care dispune de un suport reglabil în funcție de înclinare, toate cele trei modele de 27 inchi sunt echipate cu suporturi reglabile în înălțime (130 mm), precum și cu suport pentru înclinare și pivotare, permițând utilizatorilor să își găsească poziția optimă de vizionare pentru sesiunile prelungite de jocuri. O deschidere pentru gestionarea cablurilor în piciorul suportului servește la crearea unei configurații de birou fără dezordine. Ambalajele modelelor de 27 inch vin cu perne de hârtie, reducând impactul acestora asupra mediului.

Funcția Adaptive-Sync

Toate cele patru modele noi din seria G4 încorporează tehnologia Adaptive-Sync, asigurând un joc fluid, fără efectul de tip tearing și este compatibil cu o gamă largă de acceleratoare grafice. Q27G4XF include în plus tehnologia NVIDIA G-SYNC, oferind o experiență optimă  pentru utilizatorii cu GPU-uri NVIDIA.

Un monitor pentru fiecare gamer

Seria G4 extinsă, care a fost lansată la începutul anului 2024 și continuă să evolueze și să crească, demonstrează dedicarea AGON by AOC de a oferi monitoare de gaming de înaltă calitate pentru fiecare tip de gamer și buget. Indiferent dacă utilizatorii preferă un ecran curbat sau plat, o rezoluție Full HD sau QHD, sau o dimensiune mai mare a ecranului, noua gamă G4 oferă o opțiune accesibilă, fără a face compromisuri în ceea ce privește caracteristicile esențiale de gaming. Seria G4 oferă opțiuni suplimentare:

  • 24G4X și 27G4X: modele IPS rapide de 24 și 27 inchi, Full HD, 180 Hz, cu suport ergonomic
  • 24G4XE și 27G4XE: modele Fast IPS de 24 și 27 inchi, Full HD, 180 Hz, cu standuri simple
  • Q27G4X: model Fast IPS de 27 inchi, QHD, 180 Hz, cu suport ergonomic
  • C27G4ZXE: model curbat (1500R), Fast VA de 27 inchi, Full HD, 280 Hz cu stand simplu

Preț și disponibilitate

Cele patru modele de monitoare AOC GAMING beneficiază de o garanție de trei ani și vor fi disponibile în România începând cu jumătatea lunii septembrie la prețurile recomandate de mai jos:

C27G4ZXU – 1188 lei

CQ27G4X – 1138 lei

Q27G4XF – 1188 lei

CQ32G4VE – 1387 lei

Despre AOC

Fondat în 1967, AOC este un brand lider la nivel mondial de monitoare și accesorii IT și o subsidiară a TPV Technology Limited, cel mai mare producător de LCD-uri din lume. Portofoliul cuprinzător de produse AOC oferă soluții inovatoare, ergonomice, ecologice și elegante, atât pentru aplicații profesionale, cât și personale.

Sub-brand-ul AOC, AGON by AOC, oferă unul dintre cele mai puternice portofolii de monitoare de gaming de înaltă performanță din lume și un ecosistem complet de accesorii de joc grupate în trei categorii: AOC GAMING pentru jucătorii de casual, AGON pentru jucătorii competitivi și AGON PRO pentru entuziaști și jucătorii profesioniști de esports. Din 2020, AGON by AOC este una dintre cele mai importante brand-uri de monitoare de gaming și o alegere de top pentru jucătorii din întreaga lume.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați site-ul oficial AGON by AOC sau să urmăriți AGON by AOC pe Facebook, X sau Instagram

Citeste in continuare

Administrație locală

realme va dezvălui cea mai rapidă tehnologie de încărcare din lume la 828 Fan Festival

Publicat

pe

De

București, România – 8 august 2024 – realme, brandul de smartphone-uri cu cea mai rapidă creștere din lume, invită comunitățile de tehnologie, mass-media și fanii realme din întreaga lume să asiste la prezentarea celei mai rapide tehnologii de încărcare din lume pe 14 august, în cadrul festivalului său anual ‘828 Cool Tech Fest’.

Call it a Miracle – stabilirea unui nou record mondial pentru cea mai rapidă încărcare

Pe 14 august, realme va dezvălui cea mai rapidă tehnologie de încărcare din lume, stabilind noi standarde pentru smartphone-uri și alte tehnologii avansate. Evenimentul, desfășurat la Shenzhen, China, va atrage presa din toată lumea si vor exista demonstrații live ale acestei inovații. realme va prezenta patru inovații brevetate care îmbunătățesc puterea de încărcare.

Evenimentul va include și o previzualizare a celor mai recente tehnologii realme aflate în lucru, care redefinesc experiența smartphone-urilor cu AI. Aceste anunțuri evidențiază angajamentul realme față de inovare și dedicarea sa pentru a oferi tinerilor utilizatori soluții fără precedent și experiențe tehnologice care le depășesc așteptările.

Un festival al inovației și al comunității

Ediția din acest an a festivalului anual realme 828 Fan Festival își deschide porțile pentru mass-media și fani la sediul central din Shenzhen, China. Evenimentul de trei zile, care se desfășoară între 13 și 15 august, oferă o primă privire exclusivă asupra celor mai recente inovații brevetate de realme.

În afară de dezvăluirea tehnologiei de încărcare rapidă, realme își va deschide pentru prima dată porțile fabricii cu tururi speciale, oferind o privire în culisele proceselor de fabricație, a testelor riguroase de durabilitate și evaluările laboratorului de imagistică. Participanții, selectați în urma unui efort global de recrutare, vor putea să interacționeze direct cu echipele realme.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Timiș

igiena dentara igiena dentara
Social13 ore inainte

Respirația urât mirositoare: Cauze, prevenire și soluții rapide

Te-ai aflat vreodată într-o situație în care te-ai simțit jenat din cauza respirației tale? Este o problemă mult mai des...

Afaceri15 ore inainte

Jantele si oportunitatile de afaceri – Cum sa dezvolti un business de succes in industria auto

Industria auto ofera numeroase oportunitati pentru antreprenorii care doresc sa intre pe piata accesoriilor auto, iar jantele reprezinta unul dintre...

Social3 zile inainte

Laser Tag în Timișoara: Unde să te distrezi și ce experiențe oferă orașul

Timișoara găzduiește o gamă variată de opțiuni de divertisment, dar pentru iubitorii de aventură și competiție, Laser Tag-ul de la...

Uncategorized3 zile inainte

SGS își extinde expertiza în domeniul sustenabilității prin achiziționarea Aster Global  

SGS a anunțat achiziționarea Aster Global Environmental Solutions Inc., un jucător de top în domeniul validării și verificării emisiilor de...

UncategorizedO săptămână inainte

Synology lansează ActiveProtect, o soluție inteligentă ce simplifică protecția datelor pentru companii

Synology anunță ActiveProtect, o soluție inovatoare de protecție a datelor concepută pentru a simplifica și îmbunătăți modul în care companiile...

AfaceriO săptămână inainte

Cum Să Faci Reclame Eficiente prin Google Ads în 2025

Google Ads rămâne unul dintre cele mai puternice instrumente de publicitate digitală în 2025, oferind posibilitatea de a ajunge la...

Afaceri2 săptămâni inainte

De ce îmi sângerează gingiile când mă spăl pe dinți?

Sângerarea gingiilor la periaj poate apărea din mai multe motive, dar cel mai frecvent se datorează unei igiene orale necorespunzătoare....

Uncategorized2 săptămâni inainte

Uniforma SMURD – Simbol al devotamentului și al profesionalismului

Importanța uniformei SMURD în identificarea personalului de urgență Uniforma SMURD este esențială în mediile de intervenție de urgență, jucând un...

Adrian Nicolau, CEO al platformei juridice VerdictLine.com, prezintă soluții inovatoare pentru documentarea infracțiunilor precum Abuzul în serviciu, Neglijenţa în serviciu, și Uzurparea funcţiei cu ajutorul inteligenței artificiale. VerdictLine.com oferă avocaților și practicienilor acces rapid la referințe legislative și jurisprudențiale, facilitând analiza detaliată a spețelor penale din România. Adrian Nicolau, CEO al platformei juridice VerdictLine.com, prezintă soluții inovatoare pentru documentarea infracțiunilor precum Abuzul în serviciu, Neglijenţa în serviciu, și Uzurparea funcţiei cu ajutorul inteligenței artificiale. VerdictLine.com oferă avocaților și practicienilor acces rapid la referințe legislative și jurisprudențiale, facilitând analiza detaliată a spețelor penale din România.
Afaceri2 săptămâni inainte

Experiență juridică îmbunătățită cu VerdictLine, asistentul virtual de top

Într-o eră în care volumul de dosare și complexitatea spețelor cresc exponențial, sistemul de justiție are nevoie de soluții moderne...

Uncategorized3 săptămâni inainte

Cum să Optimizezi Eficient o Campanie Facebook Ads în 2025

Facebook Ads rămâne una dintre cele mai avansate platforme de publicitate digitală, oferind instrumente puternice pentru crearea, gestionarea și optimizarea...

Știri din județ3 săptămâni inainte

Cum să creezi materiale publicitare de impact cu o tipografie din Timișoara

Materialele publicitare joacă un rol important în promovarea unui brand, iar colaborarea cu o tipografie din Timișoara te poate ajuta...

Afaceri4 săptămâni inainte

Echilibru hormonal și bunăstare cu endocrinologii noștri dedicați

La Centrul Medical Mișcă din Timișoara, înțelegem cât de important este echilibrul hormonal pentru sănătatea și bunăstarea generală. Hormonii joacă...

Afaceri4 săptămâni inainte

Depozitul de Ciocolată – ingrediente pentru deserturi de 5 stele acasă

Transformarea deserturilor obișnuite în adevărate capodopere este mai simplă decât crezi atunci când ai la dispoziție ingredientele potrivite. Depozitul de...

aparat de epilat cu laser profesional aparat de epilat cu laser profesional
Uncategorized4 săptămâni inainte

Cum functioneaza un aparat de epilat cu laser profesional?

  Aparatele de epilat cu laser profesionale utilizeaza tehnologii avansate pentru a indeparta firele de par nedorit intr-un mod cat...

Uncategorized4 săptămâni inainte

Partidul USR: O nouă viziune pentru viitorul României

Uniunea Salvați România (USR) este un partid politic modern, care și-a făcut rapid simțită prezența pe scena politică din România....

Uncategorized1 lună inainte

Sarea cu Busuioc – Secretul Aromatic pentru Sănătate și Gust Desăvârșit

Despre aroma sarii cu busuioc: Sarea cu busuioc este un ingredient culinar versatil, ce combină beneficiile sării naturale cu aroma inconfundabilă...

Știrile Săptămânii