Connect with us

Uncategorized

Fundația BricoDepot – 5 ani de fapte bune și 40.000 de vieți schimbate

Publicat

pe

  • În cei 5 ani de activitate, Fundația BricoDépôt a ajutat peste 40.000 de beneficiari, dintre care 8.500 de cetățeni străini aflați în situații de urgență;
  • Peste 1.760.000 de euro au fost investiți în proiecte destinate îmbunătățirii condițiilor de trai, eficienței energetice, educației și sprijinului social;
  • Angajații Brico s-au implicat în comunitate, petrecând 1.600 de ore în acțiuni de voluntariat;
  • Fundația BricoDepot a desfășurat 5 ediții ale campaniei „Casele bune schimba vieți”, oferind sprijin organizațiilor non-guvernamentale, iar la ediția din 2024, a direcționat 60.000 de euro către 5 proiecte.

 București, 2 octombrie 2024 – Fundația BricoDépôt aniversează cinci ani de fapte bune și de implicare activă în sprijinul comunităților din România. De la susținerea celor mai vulnerabili beneficiari până la formarea unor parteneriate strategice durabile, Fundația a creat un impact semnificativ prin voluntariat, investiții și colaborări eficiente. 

Privind înapoi la acești cinci ani, ne dăm seama cât de mult am reușit să schimbăm împreună, nu doar prin resursele oferite, ci mai ales prin implicarea și dedicarea echipei noastre și a partenerilor noștri. Fiecare proiect pe care l-am susținut a adus cu el o poveste de speranță, de curaj și transformare. De la stabilitatea  

familiilor cărora am reușit să le transformam casa într-un cămin primitor, la zâmbetele copiilor care acum se bucură de condiții mai bune în unitățile de învățământ renovate și până la liniștea oamenilor care și-au găsit un adăpost sigur în momente de criză, impactul pe care l-am creat nu poate fi măsurat doar în cifre. Este vorba despre viețile pe care le-am protejat și despre încrederea că împreună putem construi un viitor mai bun pentru toți. Continuăm această misiune cu aceeași energie și pasiune, dorindu-ne să fim un partener de încredere pentru toate comunitățile care au nevoie de sprijinul nostru,”  a spus Georgiana Brehuescu, Head of BricoDépôt Foundation & Community Investments Advisor. 

Beneficiari: Peste 40.000 de vieți schimbate

În cei cinci ani de activitate, Fundația BricoDépôt a ajutat peste 40.000 de beneficiari, dintre care 8.500 de cetățeni străini aflați în situații de urgență, precum refugiați ucraineni sau victime ale dezastrelor naturale din Turcia. Povestea Fundației a început în 2019 cu doar 400 de beneficiari, însă în cei 5 ani de implicare, a reușit să schimbe în bine viețile a de 100 de ori mai mulți. Fundația BricoDépôt sprijină oameni de toate vârstele, de la bebeluși până la seniori de peste 90 de ani, oferind ajutor celor aflați în dificultate financiară, cu dizabilități sau afectați de violența domestică.

Investiții: Resurse semnificative pentru comunitate

Peste 1.760.000 de euro au fost investiți în proiecte destinate eficienței energetice, locuirii, educației și sprijinului social. Totodată, mai mult de 60% din fonduri au fost dedicate materialelor de construcții, esențiale pentru proiectele inițiate de Fundație. Printre cele mai importante reușite se numără sprijinirea celor afectați de situații dificile, precum pandemia și conflictele internaționale, printr-un ajutor total de 275.000 de euro.

Voluntariat: Implicarea echipei BricoDépôt

Un element central în succesul Fundației este contribuția celor peste 450 de voluntari, colegi din echipa BricoDépôt, care și-au dăruit timpul și energia pentru a sprijini comunitatea. De la an la an, numărul orelor dedicate acțiunilor de voluntariat s-au dublat, cumulând în total 1.600 de ore de fapte bune. De asemenea, 1 din 5 angajați a participat în fiecare an la activități de voluntariat, demonstrând că implicarea personală este una dintre cele mai importante resurse.

Parteneriate: O colaborare puternică pentru un impact real

Dacă în 2019 Fundația BricoDépôt pleca la drum alături de un singur ONG partener, 5 ani mai târziu colaborează anual cu peste 30 de ONG-uri și 5 instituții publice. Printre cele mai durabile parteneriate se numără cele cu Habitat for Humanity România, Fundația FARA și Fundația pentru Copii Ronald McDonald, alături de care au fost derulate proiecte menite să sporească condițiile de trai și să susțină educația. Un exemplu relevant este inițiativa de renovare a 60 de școli din mediul rural, care a beneficiat de o finanțare de 120.000 de euro. Totodată, anul acesta, Fundația BricoDépôt a derulat cea de-a cincea ediție a campaniei „Casele Bune Schimbă Vieți”, prin intermediul căreia a sponsorizat cu 60.000 de euro 5 proiecte dedicate îmbunătățirii condițiilor de locuit și creșterii calității și siguranței vieții în comunitățile defavorizate din România.

Odată cu lansarea Fundației BricoDépôt, ne-am asumat un rol activ în susținerea comunităților vulnerabile, iar acești cinci ani de activitate ai fundației reflectă perfect angajamentul nostru de a aduce o schimbare pozitivă în viețile celor care au nevoie. Dincolo de activitatea noastră zilnică, în care misiunea noastră este aceea de a face casele mai bune accesibile tuturor, se află echipe de oameni implicați, cu o dorință profundă de a face bine, iar Fundația este mijlocul prin care „bunătatea” și „ajutorul” își unesc forțele în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie. În egală măsura, mizăm pe puterea parteneriatelor, pentru că doar „împreună” putem genera cu adevărat schimbări pozitive. Sunt mândru de eforturile depuse de colegii mei și de partenerii noștri și sunt încrezător că vom continua să fim un sprijin real pentru români, contribuind la crearea unui viitor mai echitabil pentru toți,” spune Cătălin Mazilu, Director Operațiuni, Brico Dépôt România și Membru în Consiliul Director al Fundației BricoDépôt.

Recunoaștere: Premii și distincții

Fundația BricoDépôt a fost recunoscută pentru impactul său pozitiv în comunitate, obținând 3 premii consecutive la Gala Romanian CSR Awards (2021-2023). Aceste distincții au fost oferite pentru proiecte emblematice precum „Casele Bune Schimbă Vieți”, „Un adăpost sigur, departe de casă” și „Renovarea Școlilor Rurale”, recunoscând efortul întregii echipe de a contribui la promovarea educației și la îmbunătățirea situațiilor de locuit.

Planuri pentru viitor

Până la finalul anului 2024, Fundația BricoDépôt își propune să sprijine 50.000 de beneficiari, continuând să contribuie la dezvoltarea comunităților locale prin inițiative inovatoare și sustenabile. Totodată, ajungând la o investiție totală de aproximativ 2.000.000 de euro în cei 5 ani de activitate, Fundația BricoDépôt va continua să fie un susținător activ al proiectelor care vizează îmbunătățirea condițiilor de locuit, accesul la  eficiență energetică și inovație, inclusiv pentru grupurile vulnerabile, dar și al educației, rămânând fidelă misiunii sale de a sprijini comunitățile dezavantajate din Romania.

* * *

Despre Fundaţia BricoDépôt

Fundația BricoDépôt a fost înființată în 2019, de către Brico Dépôt România, având drept obiectiv principal susținerea proiectelor de îmbunătățire a condițiilor de locuit, a calității şi a siguranței vieții, în comunități dezavantajate din România. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: https://www.bricodepot.ro/fundatie/.

 

Despre Brico Dépôt România

Brico Dépôt România este parte a grupului Kingfisher, o companie internațională în domeniul îmbunătățirii locuinței, ce deține peste 1.350 de magazine în 8 țări din Europa. În România,  produsele și serviciile noastre sunt apreciate săptămânal de peste 6 milioane de clienți, fie că aceștia aleg să ne treacă pragul celor 32 de magazine din întreaga țară sau preferă să cumpere online. În Brico Dépôt România, credem că toată lumea ar trebui să aibă o locuință în care să se simtă bine, așadar obiectivul principal este ca activitatea de reamenajare a locuinței să devină accesibilă tuturor. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: www.bricodepot.ro și pagina de Facebook Brico Depôt România.

 

 

 

 

 

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Free Spins Ports: An Exciting Method to Win Big

Publicat

pe

De

When Betsalvador it concerns online casino games, ports are definitely one of the most popular selection among players. The thrill of spinning the reels and the potential to win huge has actually captivated bettors for years. With the introduction of on the internet gambling enterprises, ports have actually (mai mult…)

Citeste in continuare

Uncategorized

The Ultimate Overview to Online Slots: Whatever You Need to Know

Publicat

pe

De

Online slots have taken the gambling world by tornado, using gamers a thrilling and hassle-free means to appreciate their preferred casino site games. Whether you’re brand-new to on-line ports or a seasoned gamer, this detailed guide will certainly supply you with all the details you need to understand about these interesting video games. From comprehending (mai mult…)

Citeste in continuare

Uncategorized

Why You Should Try Free Casino Slots

Publicat

pe

De

There’s no reason why you shouldn’t play free slots at a casino before you test them at a real casino. While they might not be as thrilling as real slot machines but they can be enjoyable and you may even be able to win real money if you are lucky enough to win a big jackpot. The game of winning at slots is a game of strategy, and while the rules (mai mult…)

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Timiș

Uncategorized15 ore inainte

Free Spins Ports: An Exciting Method to Win Big

When Betsalvador it concerns online casino games, ports are definitely one of the most popular selection among players. The thrill...

Uncategorized15 ore inainte

The Ultimate Overview to Online Slots: Whatever You Need to Know

Online slots have taken the gambling world by tornado, using gamers a thrilling and hassle-free means to appreciate their preferred...

Uncategorized21 de ore inainte

Why You Should Try Free Casino Slots

There’s no reason why you shouldn’t play free slots at a casino before you test them at a real casino....

UncategorizedO zi inainte

Online Casinos with Mastercard: A Comprehensive Guide

With the increasing appeal of on-line gaming, the variety of on-line gambling enterprises that approve Mastercard as a payment technique...

UncategorizedO zi inainte

Discover the Exhilaration of Free Port Games

Slot games have actually been a favored activity for gambling establishment enthusiasts around the world. The rotating reels, the expectancy...

UncategorizedO zi inainte

Free Blackjack Gamings for Fun: Exactly How to Appreciate the Thrill of Blackjack Without Spending a Cent

Blackjack is one of the most beloved and preferred gambling enterprise games around the globe. The adventure of the video...

Uncategorized2 zile inainte

Online Slot Machines: The Ultimate Guide

Slots have been a popular form of enjoyment for decades. With the development of the web, the globe of slots...

Uncategorized2 zile inainte

PayPal Gambling Enterprises: A Comprehensive Overview for Athletes

PayPal is among one of the most popular online repayment methods worldwide, understood for its comfort, safety, and dependability. For...

Afaceri2 zile inainte

De la idee la realitate – Cum sa transformi o idee simpla intr-un start-up de succes

In lumea afacerilor, o idee buna este doar punctul de plecare. Adevarata provocare consta in transformarea acelei idei intr-un start-up...

Uncategorized2 zile inainte

Online Gambling For Real Money The ease of withdrawal is among the main reasons people decide to play online with...

Uncategorized2 zile inainte

Play Free Slots

Free slots are among the most popular casino games. It is offered by many casinos around the world. It is...

Uncategorized2 zile inainte

What Happens When You Win at an Online Casino? Online casinos are also referred to as virtual casinos or online...

Uncategorized2 zile inainte

Bestes Neteller Casino Site: The Ultimate Overview to Online Wagering with Neteller

When it concerns on-line gambling, gamers are always on the lookout for trustworthy and protected payment approaches that can improve...

Uncategorized2 zile inainte

Are you Prepared to Rotate and Win? Discover one of the most Popular Online Slot Machine

On-line ports have actually ended up being a feeling in the gaming globe, providing exciting gameplay, sensational graphics, and the...

Uncategorized2 zile inainte

The Ultimate Guide to Free Blackjack Gamings for Fun

Invite to the amazing world of free blackjack games for enjoyable! Whether you are a skilled player aiming to sharpen...

Uncategorized2 zile inainte

The Ultimate Overview to Locating the most effective Online Casino

On-line casinos have actually become progressively prominent in the last few years, supplying a practical and exciting means to delight...

Știrile Săptămânii