Acasă Eveniment S-a încheiat procesul anului. Decizie istorică. Se schimbă totul în piața pensiilor...

S-a încheiat procesul anului. Decizie istorică. Se schimbă totul în piața pensiilor | TimisAZI

Sancţiunea primită de Țintoiu a fost cea mai mare din istoria pieţelor financiare din România. În afară de amenda de 100.000 de lei, Țintoiu a mai fost sancţionată cu ridicarea dreptului de mai conduce un administrator de pensii private, fapt care a exclus-o de la conducera NN, cel mai mare oprator din domeniu, cu aproape 2 milioane de clienţi.

Singura vină de care a fost acuzată Țintoiu a fost aceea că NN a trimis clienţilor o scrisoarea în care avertia asupra posibilităţii ca statul să treacă la naţionalizarea pensiilor private. Astăzi, statul nu doar că a tăiat deja contribuţşia la pilonul II, dar se află şi în discuţii foarte avansate pentru a reduce la 0 această contribuţie, fapt care ar echivala cu o naţionalizare.

Mai jos că prezentăm un istoric al cazului cu date obţinute inclusiv de la surse care au vorbit exclusiv pentru Capital

Raluca Țintoiu, fostul director al NN Pensii, cel mai mare administrator de pensii private din România, a acţionat în judecată ASF pentru că, în urmă cu un an, i-ar fi fost aplicată incorect cea mai dură sancţiune din istoria pieţelor financiare din România.

Motivul sancţiunii a fost faptul că NN a transmis clienţilor un mesaj prin care avertiza asupra posibilităţii ca statul să naţionalizeze sistemul de pensii private. Atunci, Țintoiu a fost amendată cu 100.000 de lei şi i s-a retras dreptul de a mai ocupa o poziţie de conducere în sistemul de pensii private din România.  


Avocaţii Ralucăi Țintoiu au susţinut că sancţiunea a fost dată fără respectarea procedurilor arătând că, la dosarul cauzei, ASF nu a prezentat acte care să arate clar că înainte de sancţiune a existat un control la NN sau că sancţiunea a fost votată şi aprobată, cu cvorum, în cadrul Consiliului ASF.

„Din actele depuse la dosar nu rezultă că acel Consiliu ar fi votat sancţiunea, ci alte persoane, respectiv prim-vicepreşedintele ASF, vicepreşedintele ASF şi alţii“, a spus Cosmin Vasile, managing partner al Zamfirescu Racoti&Partners(ZRP), casa de avocatură care o reprezintă pe Raluca Țintoiu.

 

Mai concret, la dosar, avocatul ASF a  adus doar o notă de însţiinţare privind convocarea Consiliului (fără valoare cu privire la decizia în sine) şi un extras din procesul verbal al şedinţei care a fost semnat doar de doi dintre membrii Consiliului şi de alte două persoane, directori în ASF.

Potrivit legilor şi regulamentelor cărora se supune ASF, o decizie de sancţionare nu poate fi luată decât cu votul a cel puţin 60% dintre membrii Consiliului prezenţi la şedinţă şi doar în condiţiile în care la şedinţă a existat cvorum, adică au fost prezenţi cel puţin 5 din cei 9 membrii. Din actele care sunt în acest moment la dosar nu reiese decât că au fost convocaţi şi au semnat de prezenţă 5 membri, însă au votat doar doi.

Informaţii exclusive din culise

Una dintre persoanele care au participat la şedinţa unde s-a luat decizia de sancţionare a dezvăluit, pentru Capital, o serie de amănunte care susţin mai degrabă poziţia Ralucăi Țintoiu decât pe cea a avocaţilor ASF. Aici însă trebuie menţionat , încă o dată, că Autoritatea de Supraveghere Financiară ne-a transmis că toate procedurile au respectat legea şi că există documentele doveditoare.

„Dorim să precizăm că actul administrativ contestat în instanţă a fost emis de ASF cu respectarea dispoziţiilor legale. Autoritatea urmează să depună în cauză documentele solicitate de către instanţa de judecată. Fiind un proces pe rol, nu dorim să facem alte comentarii“, a precizat ASF, pentru Capital.


Sursa Capital susţine că decizia de sancţionare a fost una eminamente politică, dar şi nelegală procedural. În primul rând, dezvăluie aceasta, şedinţa-fulger în care s-a luat decizia ar fi fost convocată nelegal, de către prim-vicepreşedintele de atunci, deşi preşedintele nu lipsea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Jake Dyson dezvăluie o nouă eră a dispozitivelor inteligente

Jake Dyson a dezvăluit astăzi următoarea generație de produse Dyson, o gamă de dispozitive care integrează inteligență avansată, semnalând o schimbare fundamentală în modul...