Acasă Eveniment bătaia de joc la care au suspus-o organizatorii US Open | TimisAZI

bătaia de joc la care au suspus-o organizatorii US Open | TimisAZI

După ce a fost umilită la Roland Garros, Simona Halep are parte de acelaşi tratament şi la la US Open. Dacă la Paris a fost trimisă să joace şi pe terenuri de antrenament, în timp ce pe arena centrală evoluau jucătoare ce nu erau nici măcar în top 10, şi în SUA, Halep are interzis pe stadionul central. Noua arenă Louis Armstrong de la Flushing Meadows a fost inaugurată în această săptămână cu un meci demonstrativ de dublu, dar Simona Halep va disputa prima partidă oficială pe stadionul de 14.000 de locuri, cu acoperiş retractabil.

Luni, de la ora 18.00, liderul WTA va da piept cu Kaia Kanepi din Estonia, locul 44 WTA, în primul tur al ultimului grand slam al anului, scrie news.ro.

Pe Arthur Ashe Stadium, principalul teren de la Corona Park, cu peste 23.000 de locuri capacitate, vor evolua în prima zi a US Open surorile Serena şi Venus Williams şi liderul ATP, Rafael Nadal. Ziua va fi deschisă aici de „derbiul” turului I al tabloului masculin, Stan Wawrinka – Grigor Dimitrov.

Tot luni, de la ora 18.00, Irina Begu, locul 58 WTA, va evolua cu americanca Jennifer Brady, locul 66 WTA, pe terenul 7.

Ana Bogdan, locul 74 WTA, va da piept în primul tur cu Marie Bouzkova din Cehia, locul 171, venită din calificări, în ultimul meci al zilei de luni, pe terenul 8.

Marţi, va intra în competiţie singurul român de pe tabloul masculin, Marius Copil, locul 82 ATP. El va evolua, pe Grandstand, în al doilea meci al zilei (primul, o întâlnire feminină, de la ora 18.00), cu croatul Marin Cilici, locul 7 ATP.

Organizatorii nu au anunţat încă orele partidelor pe care le vor juca, marţi, în primul tur, Mihaela Buzărnescu, locul 20 WTA, Sorana Cîrstea, locul 52 WTA, şi Monica Niculescu, locul 61 WTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust autentic, cât...

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat în data de  23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample...

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea unui nivel...

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei noi locații în județul...

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și...