Acasă Eveniment Război pe față în PSD. Declarația lui Firea care pune paie pe...

Război pe față în PSD. Declarația lui Firea care pune paie pe foc | TimisAZI

Firea a afirmat, la Neptun, că l-a informat pe preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, că nu intenţionează să candideze pentru funcţia de şef al statului.

„Deşi am spus de nenumărate ori că nu candidez la preşedinţia României, că nu doresc să preiau partidul nici de la domnul Dragnea, nici de la alte persoane care doresc să conducă partidul şi se va dovedi că eu am avut dreptate. (…) Domnul preşedinte a afirmat că nici el nu candidează şi că împreună vom discuta posibilitatea să avem un candidat comun PSD-ALDE în persoana domnului Tăriceanu, lucru care pe mine mă bucură, dar vreau să vă relatez, de asemenea, că au aplaudat doar doi-trei oameni din sală”, a spus Firea.

Primarul general al Capitalei a susţinut că îl apreciază pe liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, şi că acesta „ar fi un preşedinte de ţară extraordinar”, însă crede că membrii PSD nu pot accepta ca partidul să nu aibă propriul candidat.

„Eu îl stimez foarte mult pe domnul Tăriceanu şi ar fi un preşedinte de ţară extraordinar, dar pentru PSD, pentru sutele de mii de membri PSD din ţară a ajunge acest partid în situaţia să nu aibă un candidat viabil şi să se bucure că are alternativă la un partener de guvernare cu un scor mult mai mic în sondaje este un moment de mare tristeţe. Este un moment istoric la modul negativ. Întotdeauna PSD, stânga din România, a avut un candidat la preşedinţie. A câştigat sau nu a câştigat este dreptul românilor să voteze pe cine este bun ca preşedinte”, a adăugat Gabriela Firea.

Ea a mai afirmat că are o relaţie „tensionată” cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, precizând că există „o breşă” între ei din cauza faptului că liderul social-democraţilor nu doreşte „să renunţe” la ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Întrebată la plecarea de la şedinţa CExN a PSD care este relaţia sa în acest moment cu Liviu Dragnea, Gabriela Firea a răspuns: „Îmi pare rău să spun, dar este tensionată”.

Totodată, Firea a precizat că rezolvarea acestei situaţii depinde mult şi de Liviu Dragnea.

„Depinde mult şi de dumnealui. Eu am fost întotdeauna un om al dialogului, dar la cum s-au pus astăzi lucrurile în discuţie şi la cum a fost regia cu doamna Dan – care a scos din dosar xeroxuri cu SMS-uri şi WhatsApp-uri, convorbiri particulare între doamna prefect şi un domn secretar de stat, adică totul a fost atât de bine pus la punct şi regizat – şi nu vrea să renunţe la domnia sa, încât clar că acum e o breşă pur şi simplu între noi”, a adăugat Firea.

SURSA: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Universitatea ARTIFEX din București a deschis oficial anul universitar 2026–2027

București, 1 octombrie 2026 – Universitatea ARTIFEX din București a organizat, în data de 1 octombrie 2026, în Aula Universității, Festivitatea de Deschidere a...

Madridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură

Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți. Până la 15 martie 2027,...

Înființare firmă ONRC: cine face ce, pașii dosarului și mențiuni ulterioare

Cum se împart rolurile la înființarea unei firme între consultant, avocat colaborator și ONRC, ce decizii se iau la început și ce mențiuni apar ulterior.

Soluții Moderne de Transport Internațional de Persoane și Colete: O Analiză Detaliată a Serviciilor Topala-Travel.ro și Luk-Travel.ro

Mobilitatea internațională și legăturile dintre diaspora română și cei de acasă au transformat piața de transport rutier de persoane într-un sector dinamic, orientat spre...

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut cu bine de una dintre cele mai importante evaluări economice ale acestui an. S&P...