Acasă Eveniment Un ciclon se îndreaptă spre România. Care vor fi zonele cele mai...

Un ciclon se îndreaptă spre România. Care vor fi zonele cele mai afectate | TimisAZI

De luni se întorc furtunile în partea de vest a ţării, iar până marţi seara, vor fi inclusiv căderi de grindină. Meteorologii nu exclud asemenea fenomene şi pentru restul ţării, dar într-o măsură mult mai mică.

„Vorbim de un ciclon care s-a generat deja în partea central-sudică a continentului, de fapt vorbim de zona Mării Adriatice şi ceea ce înseamnă împrejurimi. Încă ţările de acolo deja sunt sub influenţa acestui ciclon şi au mai multe coduri, fie galbene, fie portocalii pentru instabilitate atmosferică.

Începând de luni după-amiază, vom începe să resimţim şi noi influenţa acestuia, pentru că acesta continuă să se extindă către estul continentului, estul, sud-estul continentului şi vom intra şi noi sub incidenţa lui, cel puţin jumătatea de vest a teritoriului.

Cam de luni după-amiaza şi până marţi seara ne aşteptăm la perioade de timp cu averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, punctiform la căderi de grindină, dar şi la cantităţi de apă mai însemnate, zone vizate pentru aceste fenomene, mai ales cantităţi de apă, ar fi Banatul, Crişana şi ceea ce înseamnă zona deluroasă şi montană a Carpaţilor Occidentali şi din vestul Carpaţilor Meridionali”, spune Mihai Timu, meteorolog ANM.

SURSA: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

O nouă serie de cursuri pentru obținerea Diplomei FIATA în Expediții de Mărfuri începe pe 21 septembrie 2026

Într-un domeniu în care activitatea unui expeditor presupune astăzi mult mai mult decât organizarea unui transport din punctul A în punctul B,...

Prezența online a unei firme din Timișoara: ce verifici înainte să investești în promovare

Multe firme din vestul țării ajung la aceeași observație după câteva luni de reclame plătite: bugetul se consumă, iar telefonul sună la fel de...

Cele mai apreciate plante botanice folosite în producția de gin

O sticlă de gin ascunde o întreagă grădină botanică, iar gustul care îți place atât de mult nu este deloc o coincidență. În spatele...

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina Kondrat   București, 28 august 2026 – Oamenii surprind mai...

Philips Ambilight TV devine partenerul official al Assassin’s Creed în Europa

Noul parteneriat combină atmosfera Ambilight imersivă, calitatea imaginilor premium și performanța audiovizuală cinematografică pentru o experiență de joc mai captivantă. TP Vision anunță astăzi un...