Acasă Eveniment Turism digital, noul plan al Ministerului | TimisAZI

Turism digital, noul plan al Ministerului | TimisAZI

Până la începutul anului viitor Ministerul Turismului vrea să includă toate atracţiile turistice ale ţării într-o hartă digitală interactivă, pe care turiştii să o poată accesa de oriunde din lume, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Reprezentanţii ministerului au arătat că turismul digital este un factor extrem de important în promovarea destinaţiilor turistice la nivel mondial. Internetul a devenit, la nivel mondial, principala sursă de accesare a informaţiilor şi de planificare a călătoriilor. 

„Pentru a deveni competitivi pe acest sector, Ministerul Turismului din România intenţionează ca, până la începutul anului viitor, toate atracţiile turistice să fie incluse într-o hartă interactivă pe care turiştii să o poată accesa de oriunde din lume. Prin intermediul acestei aplicaţii, toţi cei care vor să viziteze România vor putea să îşi planifice călătoria în ţara noastră pe diferite forme de turism sau pe categorii de atracţii turistice”, se mai arată în comunicat. 

De asemenea, România va avea un nou clip de promovare turistică în care vor fi incluse toate formele de turism la care ţara noastră este competitivă, videoclip care va fi folosit în campaniile de promovare online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele importante și...

HONOR aduce tehnologia de azi în Palatul Telefoanelor

În cadrul inițiativei „Străzi Deschise”, Palatul Telefoanelor devine spațiul în care istoria comunicațiilor întâlnește tehnologia HONOR București, 17 iulie 2026 – În cadrul inițiativei „Străzi Deschise”,...

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare de informații,...

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea pliurilor, oferind o experiență...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice