Ce urmează? Să vedem pompierii venind la locul incendiului cu tramvaiul pentru că autospecialele lor cu motoare pe motorină nu au voie să pătrundă pe anumite străzi?
Sau poate dorim condiţii similare celor din fosta RDG, unde birocraţii din aparatul de stat decideau cine şi cum să se deplaseze? Cetăţeanul socialist nu avea nevoie de mobilitate, aşa că n-avea decât să utilizeze autobuzul şi tramvaiul. În acest fel a fost frânat avântul constructorilor auto de mare tradiţie din Zwickau şi Eisenach.
Ei bine, la aşa ceva s-ar putea ajunge din nou în „Republica Interdicţiilor Germania”. Oponenţii transportului individual, care au găsit un duşman în automobil, se agită, întreţinând o dezbatere realmente isterică despre poluarea cu particule fine.
Mesaje alarmiste
Motorina, moartea întruchipată, care a răpus 100.000 de vieţi! Centrele oraşelor sunt otrăvite! Automobilul ucide în masă! Şi alte asemenea mesaje alarmiste.
Ce-i drept, asistăm la o campanie care nu şi-a ratat defel ţelul. Tot mai multe tribunale decid în favoarea restricţionării traficului pentru maşinile diesel, invocând depăşirea limitelor de poluare. Iar Bruxellesul solicită standarde noi de poluare mult mai scăzute. Doar pentru automobile. Şi acesta este doar începutul.
Dezbaterea s-a rupt complet de realitate. Nimeni nu mai întreabă dacă staţiile de măsurare sunt amplasate la altitudinea şi în zonele adecvate, poziţionarea lor fiind diferită de la oraş la oraş: ba pe spaţii verzi, ba pe faţada unei case, ba direct în bătaia soarelui. Sau, dimpotrivă, departe de razele solare.
Acest lucru o derutează inclusiv pe cancelara Angela Merkel, supranumită „cancelara eco”, „cancelara auto” sau „cancelara motorină”, care acum încearcă o păcăleală, la fel ca producătorii de automobile. Mai întâi anunţă că legile se schimbă, pentru a nu se ajunge la restricţionarea traficului. O zi mai târziu informează că nu se atinge nimeni de limitele de poluare, care ţin exclusiv de dreptul european.
După maşina diesel urmează fumătorul şi posesorul de şemineu
Această – haideţi să folosim un termen diplomatic – neînţelegere, ilustrează în mod precis faptul că nimeni nu ştie încotro se îndreaptă dezbaterea.
Poate că, deşi trăim într-o perioadă post-factuală, câteva fapte empirice ne-ar prinde bine. De pildă, atunci când vorbim despre particulele fine – această problemă greşită în locul greşit.
Între 5 şi 300 de tone de particule fine cad pe pământ în fiecare zi. Ele sunt împrăştiate, între altele, de vânt şi soare. Acest lucru face ca măsurărea pulberii să fie deosebit de complicată.
Emisiile de pulberi fine din traficul rutier provin doar în mică parte din ţevile de eşapament, restul fiind produse în proporţie de 85% de abraziunea anvelopelor şi a frânelor (Inclusiv bicicletele pun în mişcare particulele fine).
Maşinile, pe fondul standardelor de poluare din ce în ce mai restrictive, emit tot mai puţine gaze toxice în atmosferă. Aerul în oraşele noastre nu a fost nicicând mai curat! Este justificat acest atac împotriva automobilului? Mai precis: continuarea aceste campanii împotriva mobilităţii individuale?
