Acasă Eveniment Anunțul făcut de Victor NEGRESCU pe subiectul momentului | TimisAZI

Anunțul făcut de Victor NEGRESCU pe subiectul momentului | TimisAZI

Preşedintele PES Activists România, Victor Negrescu, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că ţara noastră este pregătită pentru a prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, toate elementele fiind în grafic.

„Eu am predat lucrurile aproape finalizate, chiar finalizate în mare parte, şi mă refer atât la dimensiunea politică, cât şi la cea logistică. Pe partea politică, chiar în ultima şedinţă de Guvern la care am participat am aprobat planul nostru de lucru, priorităţile noastre, documentul strategic al tuturor preşedinţiilor şi am predat practic toate lucrurile organizate în acest sens, inclusiv discuţiile la nivel de trio, alături de Finlanda şi Croaţia. Pe partea logistică avem locaţiile, traseele, manualul de identitate, logoul preşedinţiei, toate elementele clar definite”, a afirmat Negrescu.

El a adăugat că, în acest an, au existat declaraţii ale Executivului şi ale reprezentanţilor partidelor de guvernământ care au spus foarte clar că România este pregătită, iar pe 6 noiembrie preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că „România se pregăteşte pentru o preşedinţie rezonabilă”. „În acel moment, toată lumea era de acord că suntem pregătiţi pentru această perioadă extrem de importantă pentru ţara noastră”, a spus Negrescu.

Potrivit lui Victor Negrescu, România şi Comisia Europeană trebuie să lucreze împreună în ceea ce priveşte atragerea banilor europeni.

„Acest lucru trebuie să fie o prioritate pentru noi, pentru ţară şi cred că aceste fonduri europene sunt compatibile şi cu resursele pe care le aducem din mediul privat. Trebuie să găsim soluţia de echilibru, cred că trebuie să trecem peste dispute, peste mize personale şi să ne concentrăm pe ceea ce este important pentru ţară. Mi-aş dori, într-adevăr, ca, în acest sens, colegii care se ocupă de atragerea fondurilor europene să prezinte aceste detalii opiniei publice, ce probleme întâmpină, ce ar trebui să facă pe mai departe şi să venim, cu toţii, cu soluţii constructive. Avem nevoie să nu pierdem aceşti bani europeni şi toată lumea să se implice astfel încât resursele europene să vină la noi în ţară şi să poată fi accesate de potenţialii beneficiari”, a detaliat Negrescu.


 

El a reiterat că demisia sa din funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene a fost un act ce a survenit consultărilor în interiorul partidului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Prezența online a unei firme din Timișoara: ce verifici înainte să investești în promovare

Multe firme din vestul țării ajung la aceeași observație după câteva luni de reclame plătite: bugetul se consumă, iar telefonul sună la fel de...

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina Kondrat   București, 28 august 2026 – Oamenii surprind mai...

Philips Ambilight TV devine partenerul official al Assassin’s Creed în Europa

Noul parteneriat combină atmosfera Ambilight imersivă, calitatea imaginilor premium și performanța audiovizuală cinematografică pentru o experiență de joc mai captivantă. TP Vision anunță astăzi un...

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de viață activ    București, 27 august...

Norul de fum din Serbia, urmărit în timp real în Timiș. Rețeaua județeană monitorizează evoluția poluării

Norul de fum provenit din incendiile de vegetație din Serbia este urmărit în timp real în județul Timiș, prin rețeaua de monitorizare a calității...