Acasă Eveniment Nu ROBORUL este problema. Este inadmisibil. Asta e treaba BNR | TimisAZI

Nu ROBORUL este problema. Este inadmisibil. Asta e treaba BNR | TimisAZI

„După părerea mea, ROBOR-ul nu va creşte pentru că esenţa acestei măsuri este că dacă nu există un ROBOR de peste 2%, bancile nu plătesc nimic. Ele se victimizează acum după un program foarte bine ticluit, în sensul că, băi, cum vă permiteţi voi să ne puneţi nouă vreo restricţie? Vreau să spun foarte clar că ROBOR-ul nu poate fi făcut responsabil decât de vreo 20% maximum din dobânda înspăimântătoare cu care băncile străine dau credite românilor. Restul, şi când ROBOR-ul era sub 2%, DAE era 10% fără ROBOR. Zece puncte procentuale înseamnă cu şapte puncte mai mult decât cum dau credite aceleaşi bănci la ele în ţară. Taxa asta nu atacă fondul problemei care este această discrepanţă. Iar această discrepanţă există pentru că jumătate cel puţin din ea este penalitate de risc de ţară. Dacă românul va fi luat credit din Bulgaria sau din Franţa, banca din Bulgaria sau din Franţa are dreptul să îi pună orice fel de penalitate de risc de ţară vrea. Aşa este logic. Dar dacă românul ăsta e din România şi banca este este tot din România, acest lucru este inadmisibil. Asta e treaba BNR”, a declarat Ilie Șerbănescu.

SURSA: DC News 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Universitatea ARTIFEX din București a deschis oficial anul universitar 2026–2027

București, 1 octombrie 2026 – Universitatea ARTIFEX din București a organizat, în data de 1 octombrie 2026, în Aula Universității, Festivitatea de Deschidere a...

Madridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură

Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți. Până la 15 martie 2027,...

Înființare firmă ONRC: cine face ce, pașii dosarului și mențiuni ulterioare

Cum se împart rolurile la înființarea unei firme între consultant, avocat colaborator și ONRC, ce decizii se iau la început și ce mențiuni apar ulterior.

Soluții Moderne de Transport Internațional de Persoane și Colete: O Analiză Detaliată a Serviciilor Topala-Travel.ro și Luk-Travel.ro

Mobilitatea internațională și legăturile dintre diaspora română și cei de acasă au transformat piața de transport rutier de persoane într-un sector dinamic, orientat spre...

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut cu bine de una dintre cele mai importante evaluări economice ale acestui an. S&P...