Acasă Politică locală Timișorenii merg să se vaccineze la CRAFT la Maratonul care a dat...

Timișorenii merg să se vaccineze la CRAFT la Maratonul care a dat tonul

Timișorenii nu s-au lăsat speriați de vremea rea și au mers să se vaccineze la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unde la ora 16.00 a debutat a doua ediție a Maratonului Vaccinării.

Se face rapelul persoanelor vaccinate cu ser de la Pfizer la maratonul care a avut loc în urmă cu trei săptămâni, dar se pot imuniza cu prima doză cei interesați, urmând a face rapelul în altă parte. Pentru vaccinul Pfizer au fost amenajate 30 de fluxuri, iar pentru cei care optează pentru Johnson&Johnson există patru fluxuri de vaccinare.

Zeci de persoane dornice să se imunizeze s-au așezat la coadă înainte de ora 16, dar cu ajutorul voluntarilor nu se așteaptă prea mult. Organizatorii au amplasat un cort având în vedere prognoza meteo care arată vreme ploioasă în acest sfârșit de săptămână.

„Văzând impactul extraordinar al acțiunii noastre la nivel național am rebotezat-o Maratonul care a dat tonul. Ediția aceasta e mai complexă decât prima, în sensul în care vom vaccina suplimentar față de cei care vin la rapel alți oameni care vor să se vaccineze fie cu Johnson&Johnson, fie cu prima doză de Pfizer. De asemenea, vom merge cu echipe mobile la oamenii care sunt nedeplasabili, la oamenii necăjiți, care sunt cazuri sociale a căror listă ne-a fost furnizată de Primăria Timișoara. De asemenea, vom vaccina cu Johnson&Johnson imigranții care se găsesc în acest moment în Timișoara și vom face doza a doua de Pfizer la deținuții din Penitenciarul Timișoara. Sunt bucuros că și spiritul Timișoarei s-a afirmat extraordinar în această perioadă și o dovadă este că am alături Universitatea de Medicină și toate spitalele. Avem alături instituțiile de cultură, Universitatea de Vest, Politehnica. Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc gazdei noastre, Camerei de Comerț și Industrie Timișoara, doamnei președinte executiv Florica Chiriță”, a declarat, vineri, medicul Dorel Săndesc, șeful secției ATI de la Spitalul Județean din Timișoara, inițiatorul acțiunii.

Personalul implicat în vaccinare și cei care au mers să se imunizeze au avut parte, vineri după-amiază, de un recital susținut de Ilie Stepan și Horea Crișovan.

De asemenea, la CRAFT sunt expuse piese din colecția Muzeului Național al Banatului, dar și fotografii realizate de Liviu Tulbure, răpit recent de coronavirus.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

De la living la piscină: Roborock prezintă la IFA 2026 noua generație de soluții inteligente pentru curățenie

București, 3 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe segmentul roboților de aspirare...

HONOR Pad 20: ecran 3K, funcții inteligente și autonomie extinsă

O tabletă versatilă, concepută pentru studiu, muncă și divertisment, cu instrumente pentru productivitate și tehnologii dedicate confortului vizual. București, 3 septembrie 2026 – HONOR, companie lider...

Canale online și Decizia CNA nr. 116/2026: criteriile pentru obligația de notificare

Un canal poate avea obligația de notificare numai dacă îndeplinește cumulativ criteriile și condițiile stabilite prin Decizia CNA nr. 116/2026. Printre condiții...

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid, dozează apa de gură,...

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel Core seria 3 și...