Acasă Politică locală Atelierul auto al Regelui Mihai de la Săvârşin va fi deschis publicului

Atelierul auto al Regelui Mihai de la Săvârşin va fi deschis publicului

Atelierul Auto al Regelui Mihai I, amenajat în 1943 la Domeniul Regal Săvârşin, va fi deschis publicului vineri, obiectivul alăturându-se celorlalte care pot fi vizitate, respectiv Muzeul Automobilului, Parcul Regal, Magazinul de suveniruri şi Satul Regal.

Portalul www.savarsinregal.ro informează, miercuri, că Atelierul Auto se află în clădirea originală, situată în stânga Garajului Regal – actualul Muzeu al Automobilului.

„În anii 1956 -1976, atelierul a funcţionat la Versoix, în Elveţia, la Villa Fantasia, casa pe care Regele Mihai şi Regina Ana au închiriat-o la începutul şederii lor în Elveţia. La Villa Fantasia nu exista o locaţie pentru atelier, aşadar Regina Ana a construit o magazie de lemn pentru a-şi ajuta soţul să organizeze atelierul de reparaţii auto personal. În anii 1976-2004, atelierul a fost mutat într-un spaţiu generos şi potrivit cu atelierul, la Villa Serena din Versoix, care a fost proprietatea Regelui Mihai timp de 28 de ani”, informează portalul.

Conform sursei citate, ulterior, Regele Mihai şi Regina Ana s-au mutat la Aubonne, o comună din Elveţia aflată în Cantonul Vaud. Reşedinţa nu permitea construirea unui atelier auto, aşadar Regele Mihai a închiriat un spaţiu în oraşul Morges, unde atelierul a funcţionat din 2004 până în 2017.

„După 74 de ani de pribegie, Jeep-urile şi întregul atelier au revenit la Săvârşin. Uneltele şi piesele originale au fost păstrate în aceeaşi poziţie în care au stat în diversele locaţii din exil, respectând cu fidelitate locul decis de Regele Mihai. Clădirea originală a atelierului de la Săvârşin a fost restaurată cu materiale naturale (lemn, cărămidă, ţiglă din secolul al XIX-lea, fier şi cupru) în luna iunie, de către Fundaţia Colecţia Familiei Regale a României. Angajaţii fundaţiei au reconstituit atelierul în luna iulie”, mai scrie www.savarsinregal.ro.

Pentru prima dată după întoarcerea Familiei Regale în ţară, în 2021 domeniul Regal de la Săvârşin va fi deschis pentru turişti pe toată perioada sezonului cald, din luna mai până la sfârşitul lunii octombrie.

Domeniul Regal a fost deschis pe 1 mai, chiar dacă ceremonia oficială de deschidere a fost organizată abia pe 10 Mai, de Ziua Regalităţii, când vizitatorii au fost primiţi de către Majestatea Sa Margareta, Principele Radu şi Principesa Sofia.

Conform Casei Regale, programul de vizite este următorul: luni – joi, doar pentru grupuri organizate cu rezervare prealabilă; vineri, sâmbătă şi duminică – între orele 9,00 şi 18,00.

Pentru vizitarea domeniului, adulţii plătesc un bilet de 30 de lei, iar copiii de peste 5 ani şi pensionarii, 15 lei.

Satul Regal este format din Muzeul Automobilului, aflat în clădirea restaurată a garajului regal, Atelierul Auto al Regelui Mihai, aflat în aceeaşi clădire în care a fost în anii 1940, Spălătoria şi Călcătoria, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, Casa Intendentului (rămasă aceeaşi cu cea din anii 1940), Casa Tehnică şi Magazinul de Suveniruri.

Muzeul Automobilului este una dintre atracţiile principale, fiind inaugurat în 2011, când Regele Mihai împlinea 90 de ani. Muzeul găzduieşte câteva maşini noi şi de epocă, precum şi expoziţia de fotografii şi documente legate de pasiunea pentru automobil a Regelui Mihai.

Atelierul Auto al Regelui Mihai cuprinde piese, unelte şi accesorii originale.

Parcul Regal are în componenţă o grădină ascunsă, un pavilion, un lac cu o insulă, un teren de tenis din 1945, o grădină de trandafiri şi bolta de glicine.

Cel mai important imobil al Domeniului Regal Săvârşin este castelul construit în perioada 1650 – 1680. Castelul a intrat în proprietatea Regelui Mihai în 1943, prin cumpărare, dar a fost confiscat de regimul comunist în 1948, revenind în proprietatea Casei Regale în 2001.

Lucrările de restaurare a Castelului Regal Săvârşin, începute în 2007, au fost încheiate în 2015, investiţiile fiind făcute de Familia Regală.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei viori pe...

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...